Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Expoziția „Magia Restaurării”, la Palatul Brukenthal
magia rest 2022

Expoziția „Magia Restaurării”, la Palatul Brukenthal

La Cabinetul de cartografie al Palatului Brukenthal din Piața Mare de la Sibiu va avea loc, miercuri, 3 august, deschiderea expoziţiei „Magia Restaurării”, organizată de către Laboratorul de restaurare al muzeului.

Expoziția organizată de restauratorii Muzeului Naţional Brukenthal pune în valoare piese spectaculoase  restaurate din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal pe suporturile: pictură ulei, grafică, carte, piele, lemn, lemn policrom, textile, ceramică, metal, piatră. Alături de fiecare piesă va fi poziționat un print color cu fotografii ale pieselor înainte de restaurare, etape din timpul restaurării, după restaurare, operațiile efectuate de restaurator pe fiecare piesă și numele restauratorului. Astfel publicul larg va afla „secretele” ascunse în spatele muncii de restaurare.

Prea puțin cunoscută, activitatea de restaurare a patrimoniului presupune un efort complex, de echipă, depus de oameni obişnuiţi să lucreze în anonimat, pentru ca publicul larg de astăzi, dar și cel din viitor, să poată experimenta bucuria cunoașterii valorilor trecutului istoric.

Fiecare salon de restaurare este o oportunitate extraordinară de dezvăluire a osmozei dintre ştiinţă şi arta restaurării.

Ştiinţa restaurării pornește de la cercetarea trecutului cunoscut al piesei de patrimoniu, contribuind în mod relevant la descoperirea noilor date și aspecte legate de aceasta, oferindu-i totodată șansa existenței sale viitoare.

Arta restaurării, pe de altă parte, constituie o experiență deasupra spațiului și timpului, în care restauratorul empatizează cu artistul sau meșterul obiectelor restaurate, acestea codificând în esența lor diverse realități, de la cea a atelierului în care au fost produse, la cea a istoriei pe care au parcurs-o și cea a prezentului căruia expoziția i se adresează.

Expoziția va putea fi văzută până la 2 octombrie.