Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Michael Stipe debutează la ICA Milano cu o expoziție în care face trimitere la Brâncuși
michael stipe, foto de david belisle

Michael Stipe debutează la ICA Milano cu o expoziție în care face trimitere la Brâncuși

Muzicianul și artistul american Michael Stipe, membru fondator al trupei R.E.M., va expune la Fondazione ICA Milano o serie de fotografii, sculpturi, ceramică, cărți și o instalație video.

Stipe va debuta la Fondazione ICA Milano, în perioada 12 decembrie – 16 martie 2024, cu o amplă expoziție de lucrări de artă multimedia, intitulată „I have lost and I have been lost but for now I’m flying high”. Este prima expoziție a artistului într-un muzeu italian.

El va prezenta în premieră lucrări noi și vechi, inclusiv un „autoportret de mari dimensiuni compus din portrete”, potrivit descrierii fundației pentru această expoziție. Obiectele variază de la busturi minimaliste din ipsos și forme rotunjite, abstracte, pictate cu sticle de spray umplute cu pigment, la fotografii realizate cu gelatină de argint pe fibră, precum și ceramică, cărți și o instalație video.

Expoziția este curatoriată de directorul fundației, Alberto Salvadori, și face trimitere la sculptura greacă antică, precum și la artiști precum Constantin Brâncuși și Marisa Merz. Ea se concentrează în jurul poemului „Desiderata” (1927), de Max Ehrmann, care analizează fragilitatea noastră comună și explică de ce aceasta este, de fapt, o adevărată putere secretă.

Vulnerabilitatea, ca superputere

„Vulnerabilitatea apare ca o «superputere» în această dinamică”, spune artistul într-un text al expoziției, citat de artnet.com. „Este o hartă care descrie dificultățile prezentului nostru, evidențiind în același timp noi oportunități și o înțelegere reînnoită a importanței noastre – nu doar pentru noi înșine, ci și pentru cei din jurul nostru, pentru comunitățile noastre, pentru lumea noastră. În acest moment, aleg să mă concentrez asupra celui mai prețios bun, dincolo de timp, care este strălucirea, frumusețea și spiritul ludic al vieții”.

Expoziția va include și o nouă carte cu fotografiile lui Stripe, publicată de Damiani Books și de fundație.

Michael Stipe, născut în 1960, a studiat arta la Universitatea din Georgia. A avut o carieră muzicală de succes și a continuat să integreze artele vizuale în viața sa și a colaborat în mod regulat cu diverși artiști, cum ar fi autodidactul Howard Finster, pentru a concepe coperțile albumelor R.E.M. Arta Outsider a fost o sursă importantă de inspirație muzicală pentru Stipe, care a colecționat și promovat mult timp acest gen. Anul trecut, el a expus la Outsider Art Fair din New York colecția de lucrări de artă adunată pe parcursul mai multor decenii.

Foto: lucrare de Michael Stipe © David Belisle