Aniversare inedită: Fotograful Brâncuși

La aniversarea a 149 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, ne îndreptăm atenția către o latură mai puțin cunoscută a genialului artist – preocuparea sa pentru fotografie, invenție de avangardă în epoca în care gorjeanul crea la Paris.

Fascinația lui Brâncuși pentru fotografie a început încă din 1905, când a făcut primele încercări de a-și documenta sculpturile. Nu este întâmplător că mari fotografi precum Edward Steichen și Alfred Stieglitz au fost printre primii care i-au apreciat geniul. Întâlnirea cu Man Ray, proaspăt sosit la Paris în 1921, i-a trezit definitiv interesul pentru limbajul fotografic. Man Ray a consemnat: „Ceea ce îl interesa erau fotografii bune ale lucrărilor sale. ‘Fotografia este frumoasă’, spunea el despre imaginile lui Stieglitz, ‘dar nu reprezintă munca mea’.” Brâncuși simțea că doar el putea surprinde esența propriilor creații.

Primele clickuri cioplite

Brâncuși și-a construit singur camera obscură într-un colț al atelierului. A produs peste 1250 de printuri din cele aproximativ 560 de negative originale, fiecare imagine documentând o parte din procesul său creator. Sau, după caz, rezultatele muncii, într-o notă de aparentă învălmășeală. Imaginile s-au păstrat în atelier până în 1957, când artistul le-a lăsat moștenire Muzeului Național de Artă Modernă.

Echipamentul lui Brâncuși, păstrat până astăzi în atelier, include un trepied pentru aparat, o cameră de 13 x 18 cm (Thornton Pickard, serie „Imperial” cu extensie triplă), cu un obiectiv Berthiot Eurygraphe (distanță focală 250), o bucată de pânză neagră, o cameră pliabilă de 20 x 25 cm, și o cutie pentru obiective. Se păstrează și mai multe rame de sticlă pentru printuri de contact, obținute prin simpla expunere la lumină a unui negativ presat sub sticlă. Câteva dintre aceste rame au fost folosite ulterior de Brâncuși pentru a-și încadra tipăriturile.

Dublul dans al luminii și formei

Fotografiile lui Brâncuși nu sunt simple documente, ci o extensie a viziunii sale artistice. Lucrări de artă izvorâte din lucrări de artă. Prin lentilă, sculptorul continuă să modeleze forma, lumina și umbra.

Se poate urmări evoluția „Danaidei” sau a „Portretului doamnei L.R.” – de la forma brută până la rafinamentul final. Brâncuși folosea fotografia ca un caiet de notițe vizual, experimentând configurații diverse. Prin aparatul său, sculpturile deveneau elemente într-un teatru al formelor și suprafețelor.

Fotografiile oferă privitorilor acces în atelierul artistului. Prin aceste imagini, se poate pătrunde în spațiul creației, observând ceea ce ochii maestrului vedeau. Uneori, prezența sa discretă apare în cadru: o umbră, un reflex în bronzul lustruit, urma declanșatorului cu cablu. Este un joc subtil prin care Brâncuși invită privitorul în lumea sa, păstrându-și totodată misterul fără de care nu putea fi el însuși.

Din cele peste 560 de negative originale și 1250 de printuri, se pot identifica 122 de vederi ale atelierului, 253 de vederi ale operelor și 183 de documente diverse. Pentru printuri, există 251 de vederi ale atelierului, 697 de vederi ale operelor și 351 de documente. Această contabilitatea strictă evidențiază abordarea metodica a lui Brâncuși chiar și în documentarea creației sale.

Un aspect interesant este felul în care fotografiile arată relațiile dintre sculpturi. Se pot observa „grupuri mobile”, cum le numea Brâncuși, combinații temporare de lucrări care creează compoziții distincte. De exemplu, „Copilul în lume” era format prin asamblarea a trei lucrări în lemn: „Fetiță franceză mică”, „Cupă II” și o „Coloană”. Alte combinații includ „Domnișoara Pogany II” alături de „Pasărea de aur”, „Eva” alături de „Nou-născutul”, sau „Eva” cu „Platon”.

Prin ochii lui Brâncuși

Brâncuși spunea: „Nu căutați formule obscure sau mister. Vă ofer bucurie pură. Priviți sculpturile până când le vedeți…” Aceasta era invitația sa la o contemplare activă. Albumele sale fotografice sunt exerciții de percepție, ghidând privirea către esența formelor.

Studiile comparative sunt absolut grăitoare. Cele zece perspective diferite asupra „Domnișoarei Pogany II” dezvăluie nuanțe multiple când lucrarea este privită din diverse unghiuri. Brâncuși sugerează că prima impresie nu este suficientă, încurajând cercetarea atentă a operelor sale.

Fotografiile sale variază inclusiv perspectivele; sunt fie în cadre largi pentru a cuprinde ansamblul, fie în prim-planuri care merg până la macro. Prin acest joc al distanțelor, el educă ochiul să vadă relațiile dintre forme, dialogul dintre piese.

Un aspect important al fotografiilor lui Brâncuși este studiul soclurilor. Pentru el, soclul nu era doar un suport, ci o combinație semnificativă de forme care punea în valoare piesa mai bine decât un simplu stand. Brâncuși muta constant lucrările de pe soclurile lor și, cu ajutorul camerei ca instrument de studiu și comparație, încerca mai multe aranjamente diferite. Soclurile însele proveneau adesea din asamblarea mai multor forme simple.

Atelierul ca operă totală

Fotografiile atelierului prezintă un spațiu organizat în care fiecare element își găsește locul, iar Brâncuși devine un regizor al propriului univers.

Lumina naturală din ferestre joacă un rol important – când blândă, inundând spațiul în lumină difuză, când dramatică, creând umbre contrastante. „Pasărea în spațiu” se transformă diferit în funcție de momentul zilei – dimineața capătă strălucire, la amiază devine transparentă, iar în amurg își proiectează umbra pe pereți.

Prin aceste fotografii, sculpturile lui Brâncuși nu sunt doar piese izolate, ci participanți într-o compoziție vizuală unitară. Ele formează împreună o operă complexă, un jurnal vizual important pentru înțelegerea artei sale, asemenea jurnalului lui Delacroix sau scrisorilor lui Van Gogh.

Într-o vedere a atelierului din 1920, două versiuni ale primei „Domnișoare Pogany” se confruntă una cu cealaltă. Bronzul lustruit se opune și răspunde marmurei vânate. Repetarea aceleiași forme într-un material diferit ne obligă să apreciem subiectul „Domnișoarei Pogany” într-o nouă manieră, fiecare reînnoind viziunea celeilalte.

În cele din urmă, pare că, în ciuda numeroaselor vederi ale sculpturilor izolate, atelierul este subiectul principal. Brâncuși a dorit să-și lase atelierul unui muzeu în starea sa originală, ca și cum acest loc – plin de obiecte și opere de artă create de mâna sa – ar fi o entitate, o operă în sine care nu trebuia să dispară. Sutele de fotografii păstrate dovedesc că Brâncuși nu a încetat niciodată să-l privească, să-l considere din toate unghiurile, lăsându-se surprins de el sau organizându-l după voința sa.

Sursa informațiilor – Catalogul „Brâncuși fotograf”, editat de Centrul Pompidou, 1977

Galerie foto