Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET – Rembrandt, pictor, gravor, colecţionar, un magician al culorilor

PORTRET – Rembrandt, pictor, gravor, colecţionar, un magician al culorilor

Pictor, gravor, colecţionar, Rembrandt (1606-1669) este unul dintre cei mai mari artişti olandezi ai secolului al XVII-lea.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut în Leiden, Țările de Jos, în 1606. Tatăl său era morar, cu posibilităţi și capabil să-l trimită pe Rembrandt la școala latină a orașului. La vârsta de 14 ani, Rembrandt a început să studieze la celebra Universitate din Leiden (neobișnuit pentru fiul unui morar), dar viața academică nu i se potrivea. După câteva luni a plecat pentru a începe o ucenicie ca pictor.

Leiden nu i-a oferit prea mult în ceea ce privește talentul artistic, iar în 1624, după trei ani în care a lucrat cu un pictor local, Rembrandt a plecat la Amsterdam pentru a studia pentru scurt timp cu Pieter Lastman. Apoi s-a mutat înapoi la Leiden și s-a stabilit ca pictor independent, împărțind un atelier cu Jan Lievens. Nu era un climat liniștit în care să lucreze. În urma Reformei protestante, bisericile locale nu le-au mai asigurat artiștilor niciun comision, așa cum a făcut biserica catolică în alte țări. Prin urmare, artiștii au trebuit să se concentreze pe comisioane de la persoane private. Rembrandt a început rapid să-și facă un nume ca pictor de subiecte istorice.

pieter lastman de prediking van johannes de doper mh1219 mauritshuis

În mod neobișnuit, Rembrandt nu a urmat sfatul pe care îl primeau tinerii pictori, și anume să călătorească în Italia pentru a studia arta italiană direct. În schimb, a simțit că ar putea învăța tot ce avea nevoie din arta disponibilă în țara natală.

Amsterdam și căsătoria

În jurul anului 1631, Rembrandt s-a mutat la Amsterdam, cel mai prosper port din nordul Europei, și cel mai „aglomerat cu negustori”. Oferea unui artist tânăr și de succes mult mai multe oportunități decât Leiden.

Rembrandt s-a cazat în casa unui negustor de artă numit Hendrick van Uylenburgh și, acolo, a cunoscut-o pe tânăra verișoară a proprietarului său, Saskia. S-au căsătorit în 1634. Numeroasele picturi și desene cu ea sugerează că cei doi au fost  foarte fericiți. În 1636, Saskia a născut primul lor fiu, Rumbartus. A murit după doar două săptămâni. În următorii patru ani s-au născut încă doi copii, dar au murit în câteva luni. Pe plan profesional, Rembrandt a mers din putere în putere. Cele mai importante familii și organizații din oraș au comandat picturi. Pe lângă portrete, a produs picturi de istorie baroc, cum ar fi „Belshazzar’s Feast”.

Banii au fost uneori o problemă. A fost un cumpărător compulsiv de artă și un colecționar de tot felul de antichități, recuzită și arme pentru a fi folosite în picturi. Familia Saskiei l-a acuzat că i-a risipit averea. Dar Rembrandt a fost cel mai faimos artist din oraș.

Succesul continuă

În 1639, Rembrandt și Saskia se mută într-o casă mai mare, lângă vechiul său prieten van Uylenburgh. A schițat la nesfârșit – oameni de pe stradă, cerșetori, circuri, femei și copii, pe Saskia. Pictura sa a fost influențată de noile evoluții ale artei italiene care au ajuns în Țările de Jos prin tipărituri și prin intermediul colegilor săi mai umblaţi. Mulți dintre contemporanii săi au început să experimenteze utilizarea dramatică a luminii dezvoltată de Caravaggio.

Influența lui Caravaggio este evidentă în opera lui Rembrandt din anii 1630. El a dezvoltat un nou mod de a descrie fețele cu modele de lumină și umbră, mai degrabă decât să lumineze pur și simplu o parte și să umbrească cealaltă. Umbrele din jurul ochilor portretelor sale, care îngreunează citirea unei expresii precise, conferă pânzelor sale impresia extraordinară a minții vii și gânditoare din spatele feței.

În 1641 i se naşte al patrulea copil, Titus, care a trăit. Saskia nu s-a simțit bine după naștere, iar Rembrandt a făcut diverse desene cu ea arătând obosită şi la pat. În 1642, Saskia a făcut testament, lăsându-i lui Rembrandt și Titus averea ei, deși cea mai mare parte a cotei lui Rembrandt s-ar pierde dacă se recăsătorea. Ea a murit la scurt timp, la doar 30 de ani, probabil de ciumă sau TBC.

Complicații domestice

Singur cu un copil de îngrijit, Rembrandt a trebuit să angajeze o asistentă și a luat o văduvă pe nume Geertge Dircx. Ea a devenit soția lui de drept comun pentru o scurtă perioadă de timp, dar apoi el a luat o altă servitoare, pe Hendrickje Stoffels, de care s-a îndrăgostit. Geertge l-a dus pe Rembrandt la tribunal pe motiv că el promisese că se va căsători cu ea. El a acuzat-o că a amanetat unele dintre bijuteriile Saskiei pe care i le lăsase lui Titus prin testament. După multe certuri  amare, Rembrandt a trimis-o la o casă de corecție. Între timp, el și Hendrickje trăiau fericiți împreună, cu excepția faptului că termenii testamentului Saskiei nu permiteau căsătoria. Ea apare în numeroase picturi și poate fi modelul pentru „A Woman Bathing/ O femeie care se scălda”.

Falimentul

În anii 1650, Amsterdam a fost lovit de o criză economică masivă. Rembrandt nu finalizase nici măcar jumătate din plățile pentru casa lui, iar creditorii au început să-i ceară banii.

În iulie 1656, a solicitat cu succes „cessio bonorum” – o formă respectabilă de faliment care a evitat închisoarea. Toate bunurile sale, inclusiv o colecție impresionantă de picturi, au fost vândute. Rembrandt, Titus și Hendkrickje s-au mutat într-un cartier mult mai sărac, unde Rembrandt a continuat să picteze. Întotdeauna s-a folosit de el însuşi ca model, iar în ultimii douăzeci de ani ai vieții a pictat cu o frecvență din ce în ce mai mare autoportrete. În 1663, Hendrickje a murit după o lungă boală. Titus a trebuit să aibă grijă de tatăl său. Problemele financiare continue i-au forțat să vândă mormântul Saskiei, dar Rembrandt nu a rezistat să facă o ofertă pentru un Holbein scos la vânzare.

Titus s-a căsătorit în 1668 cu fiica unui vechi prieten de familie, apoi șapte luni mai târziu, el a murit. O fiică, Titia, s-a născut șase luni mai târziu. În 1669, Rembrandt moare și este îngropat în Westerkerk lângă Hendrickje și Titus. Nu a existat nicio notificare oficială cu privire la moartea lui.

Rembrandt a adus în pictură lumina

Rembrandt a revoluţionat canoanele tradiţionale, aducând în pictură lumina, culoare, mişcăre şi stări de spirit. Timp de aproape un secol, Rembrandt a imortalizat pe pânză, într-un stil inconfundabil, calităţile şi defectele, frumosul şi urâtul.

rembrandt porte etendard

„Porte-etendard”

Operele sale au un mare impact asupra privitorilor şi exprimă adevărul său, un adevăr pe care reuşeşte să-l extragă din fiecare personaj, din fiecare situaţie, dincolo de aparenţe.

Era foarte priceput în tehnica gravurii, dar şi un magician al culorilor. De la stilul şlefuit şi fin, în perioada tinereţii sale, va trece la amestecuri bogate şi obscure, scăldate în tonuri aurii, neslefuite cu tuşe ferme, asemenea lui Tiziano.

Rembrandt preia „lumina” din tablourile adepţilor lui Caravaggio din Utrecht, ceea ce marchează un moment crucial în privinţa stilului său. Aceast nouă etapă este reflectată în tablourile pictate între anii 1627 şi 1630, cum ar fi „Parabola bogatului nesăbuit” care se află la Muzeul de Stat din Berlin, semnat şi datat 1627. O văpaie de lumină se revarsă asupra unui bătrân care studiază cu atenţie o monedă în lumina unei candele.

Tabloul „Cina din Emmaus”, care se află al Muzeul Jacquemart-Andre din Paris, pictat în jurul anului 1629, cu masa inundată de lumină şi mobilierul aurit, este unul dintre cele mai fascinante exemple. Rembrandt foloseşte un amestec de surse de lumină şi diferite grade de luminozitate, transformând lumina naturală a lui Caravaggio într-una artificială.

În 1628 sau 1629, Rembrandt a terminat „Judas Repentant” și, printre alte lucrări, a pictat „Teh Artist in his Studio”. După schimbări uimitor de rapide în stil începând cu 1625, Rembrandt a atins un prim vârf major în dezvoltarea sa artistică la sfârșitul anilor 1620.

Tabloul cunoscut sub numele de „Rondul de Noapte/ Night Watch” (1640-1642), aflat în colecția Muzeului Regal din Amsterdam – Rijksmuseum, a reprezentat în mod clar un punct de cotitură în dezvoltarea sa stilistică. Aceste schimbări nu sunt rezultatul unei evoluții involuntare; mai degrabă ar trebui privite ca documentând o căutare conștientă în privințe picturale și narative, uneori în discuție, parcă, cu marii săi predecesori.

Acest tablou, de dimensiuni mari, 363 cm pe 437 cm, a fost realizat cu ocazia sosirii reginei Franţei, Maria de Medici, la Amsterdam, în 1638. Este reprezentată aici garnizoana căpitanului Banning Cock şi a locotenentului Wilhelm van Ruytenburgh care cuprinde 16 bărbaţi. Fiecare muschetar trabuia să plătească pentru propriul portret 100 de florini, iar căpitanul şi locotenentul o sumă mai mare.

Gravura

În jurul anului 1628, Rembrandt a realizat primele sale gravuri. Spre deosebire de desen, gravura nu este o contrapartidă naturală a picturii, iar decizia sa de a începe gravura a însemnat o nouă direcție semnificativă în carieră. O mare parte din faima sa internațională din timpul vieții s-a bazat pe amprentele la scară largă pe care le-a produs din cele aproximativ 300 de gravuri pe care le-a realizat de-a lungul carierei.

Portrete

lectia de anatomie

Din 1631 până în 1635, în atelierul lui Uylenburgh, Rembrandt a realizat un număr substanțial de portrete și câteva de grup, precum „Lecția de anatomie a doctorului Tulp” (1632). Acest tablou a fost comandat de brasla medicilor chirurgi pentru a-şi aminti de lecţia ţinută public în 1632 de doctorul Nicolaes Tulp, primul anatomist, asupra fiziologiei braţului cadavrului unui condamnat. Celebrul tablou, semnat şi datat în acel an, reprezintă şapte personaje cu gulere albe, atente la explicaţiile doctorului Tulp, al cărui nume este scris pe o foaie din mâna unuia dintre personaje. Opera a avut un succes extraordinar, marcând consacrarea pictorului în vârstă de 26 de ani.

Rembrandt este recunoscut pentru crearea reliefului prin vopsea, pe care o aplica, în special, în culori deschise. Acest lucru permite luminii să se reflecte din pasajele de impasto, intensificând lumina. Efectul este creat prin adăugarea de alb sau galben.

Rembrandt şi religia

În anii săi petrecuţi cu Uylenburgh, Rembrandt a realizat și picturi de istorie, în principal scene biblice.

Într-un autoportret din 1661, Rembrandt s-a reprezentat ca Sfântul Pavel, tablou care se regăseşte în colecţia Rijksmuseum. Aceasta ar putea fi văzută ca un indiciu că el se număra printre cei care s-au opus în mod deliberat antagonismelor religioase ca atare: în Epistola către Corinteni, Pavel a avertizat împotriva tendințelor sectare în rândul primilor creștini.

Alte opere cu temă religioasă: „Ieremia plânge distrugerea Ierusalimului” (1630), la Muzeul Regal, Amsterdam, „Sfântul Toma Necredinciosul” (1634), la Muzeul Puşkin, „Jefuirea lui Isaac” (1635), Ermitaj, Snakt Petersburg, „Sfânta Familie” (1634), Pinacoteca Veche, Monaco, „Ospăţul lui Baltazar” (1635), Galeria Naţională, Londra.

Ultimele capodopere

După ce Rembrandt a avut dificultăți financiare în anii 1650, s-a mutat într-o casă închiriată pe Rozengracht. Deşi nu mai primea comenzi la fel de des ca altădată, a rămas popular.

sindicii postăvarilor

Printre operele realizate la începutul anilor 1660 în atelierul său se numără pânza „Sindicii postăvarilor”, păstrată la Muzeul Regal din Amsterdam, semnată şi datată 1662. Este vorba despre portretul de grup al membrilor unei bresle a postăvarilor, a căror misiune era aceea de a analiza calitatea ţesăturilor produse şi vândute în Amsterdam. Fiecare personaj are expresivitate şi fizionomie proprie, iar scena pare un adevărat instantaneu „fotografic”, care se scaldă în culorile calde şi dense ale covorului turcesc şi ale tâmplăriei din fundal.

Ultimele autoportrete reflectă stările de spirit ale artistului obosit, ca de exemplu „Autoportret”, care se află la Galeria Naţională din Londra, datat 1669, realizat în ultimele sale luni de viaţă. Rembrandt se stinge din viaţă la 4 octombrie 1669 şi este înmormântat după patru zile în Westwerkerk. În tablou, artistul poartă o manta închisă la culoare, îmblănită, are chipul zbârcit, dar expresia feţei încă redă vechiul orgoliu.

rembrandt zelfportret mh840 mauritshuis

În „Autoportetul” păstrat la Mauritshuis de la Haga, datat 1669, Rembrandt arată ca un bătrân bolnav, are faţa umflată şi părul alb. „Autoportretul în costumul lui Jupiter” din colecţia Frick, New York, 1658, este emblematic. În ciuda deghizării sale, artistul înfăţişează o privire dominatoare, puternică, dar care îi trădează suferinţa.

Stilul lui Rembrandt este socotit „pictural” pentru a indica distanţa faţă de normele clasice şi este acociat cu „gluma” şi „capriciul” – în timpul licitaţiei de desene de la Paris, din 1741, după moartea colecţionarului Pierre Crozat. La începutul secolului al XIX-lea, Rembrandt, mai mult decât o personalitate artistică, reprezintă un mod, „o manieră”, un stil antiacademic, variat şi fluctuant. În 1836 apare primul catalog al operelor sale, publicat de comerciantul de artă englez John Smith.

Citiți și: City Break Art – Amsterdam

DOCUMENTAR – Rijksmuseum: Muzeul creat pe model francez care și-a găsit propria identitate

Credit foto: Rijksmuseum, Mauritshuis