Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET. Constantin Brâncuşi – simbol al creativităţii artistice româneşti

PORTRET. Constantin Brâncuşi – simbol al creativităţii artistice româneşti

Numele Constantin Brâncuşi a fost întotdeauna asociat cu imaginea României şi a creativităţii româneşti, o imagine pe care însuşi artistul a păstrat-o prin participarea, ca sculptor român ce a trăit la Paris, e expus în Europa şi în Statele Unite. De-a lungul timpului, a devenit un simbol al acestei creativităţi, influențând o mulţime de artişti din toate spaţiile care l-au recunoscut drept părintele sculpturii moderne.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în Hobiţa (Peştişani), în regiunea Gorj, fiind al patrulea copil al lui Niculae şi Maria (născută Deaconescu) Brâncuşi.

În perioada 1883-1884 a urmat şcoala primară din Peştişani, dar o părăseşte după doar câteva luni şi începe să lucreze în cupru ca ucenic.

În 1885 îi moare tatăl şi va continua studiile la Brediceni. Între 1887 şi 1888, după mai multe încercări de a fugi, merge la Târgu Jiu, unde lucrează la fabrica de vopseluri a lui Ion Mosculescu. Pentru o vreme locuieşte cu cumnatul lui, Ion Chişnea. Fuge la Slatina.

În 1898, Brâncuşi a absolvit Școala de arte și meserii din Craiova, după care și-a continuat studiile la Școala Națională de Arte Frumoase București (1898 – 1902). În 1901 a urmat cursurile de anatomie sub supravegherea profesorului Dimitrie Gerota. Obţine medalia de bronz pentru „Ecorşeul”.

cap de copil

Credit foto: Muzeul de Artă Craiova

În 1906, expune pentru prima dată la Paris, la Salonul Societăţii Naţionale de Arte Frumoase. Din această perioadă datează „Orgoliu” (1905), prima sculptură turnată în bronz și „Cap de copil” (1906). Varianta în ghips a „Orgoliului” va fi expusă, în 1906, la Salonul de toamnă de la Paris, urmând ca, în 1907, să fie expus „Capul de copil”.

În 1907, Brâncuși devine pentru o scurtă perioadă elevul lui Auguste Rodin. Este şi anul în care a sculptat „Cumințenia pământului”, lucrare expusă în premieră la București, în 1910, la expoziția anuală Tinerimea Artistică.

În anul 1913 are loc Expoziția Internațională de Artă Modernă cunoscută ca „Armory Show”, unde sunt expuse 1.600 lucrări de: Ingres, Delacroix, Courbet, Cezanne, Gauguin, Manet, Degas, Lautrec, Matisse, Kandinsky, Rodin, Bourdelle, Duchamp, Brâncuși şi alţii. Brâncuși va prezenta aici cinci opere: „Sărutul”, „Muză”, „Muza adormită”, „Domnișoara Pogany” (ghipsuri) și „Tors” – marmură (1912). „Armory Show” are un ecou extraordinar și se va redeschide la The Art Institute Chicago, unde studenții ies în stradă să protesteze și vor să ardă portretele lui Brâncuși, Matisse și Walter Pach, considerați exponenți ai avangardei decadente, potrivit Muzeului de Artă Craiova.

În vârstă de 28 de ani, Brâncuși a pornit spre Franța pe jos, conform legendei

Constantin Brâncuşi a studiat la Școala de Arte Plastice din București înainte de a pleca la Paris în 1904. A ajuns acolo pe jos, făcând drumeții prin Austria și Germania – sau așa spune legenda. În anul următor, a început studiile la Ecole des Beaux-Art.

Brâncuşi a fost unul dintre numeroşii artiști considerați acum maeștri moderni care au migrat în capitala Franței la începutul secolului al XX-lea: alții sunt Pablo Picasso, Amedeo Modigliani, Marc Chagall și Diego Rivera. Modigliani avea să-i devină în cele din urmă prieten; alți artiști de care s-a apropiat de el au fost Fernand Léger, Henri Matisse și Marcel Duchamp.

domnisoara pogany1

Credit foto: Centre Pompidou

Brâncuși a studiat cu Rodin, deși pentru foarte scurt timp

În 1907, la trei ani de la sosirea în capitala Franței, lui Brâncuşi i se oferă un post în atelierul marelui sculptor francez Auguste Rodin. După numai două luni, însă, a plecat, motivând: „Nimic nu crește la umbra marilor copaci”. Rodin a preferat, de asemenea, un stil naturalist pe care Brâncuși a ajuns să-l respingă din toată inima.

A lucrat direct în piatră sau lemn

Brâncuși nu a adoptat niciodată practica standard a sculptorilor de a face un model de lut pentru fiecare dintre piesele sale, lăsând produsul final să fie turnat sau completat de muncitori calificați. În schimb, a preferat o practică de „cioplire directă”, lucrând direct pe o bucată de piatră sau de lemn.

A respins cubismul, stilul momentului

În această perioadă, cubismul era ascendent. Niciodată unul care să-i urmeze pe alții, însă, Brâncuși a ales o cale artistică care, în multe privințe, nu ar fi putut fi mai diferită. În loc să fractureze și să fragmenteze formele, așa cum făceau Picasso, Georges Braque și cubiștii, a început să le simplifice, subliniind liniile curate.

De-a lungul timpului, el a renunțat din ce în ce mai mult la aspectele reprezentărilor din sculptura sa, până la punctul în care cea mai bună descriere pentru opera sa matură ar putea fi „elementară”. Printre motivele la care s-a întors în mod constant au fost păsările, peștii și corpul uman.

Arta lui Brâncuși a făcut obiectul unui proces celebru care a pus sub semnul întrebării însăși definiția artei

atelier brancusi

Credit foto: Centre Pompidou

Brâncuşi a realizat aproximativ 15 variante ale sculpturii sale „Pasărea măiastră”. O versiune, executată în 1926, a devenit subiectul unui proces celebru în Statele Unite. Când lucrarea a fost trimisă de la Paris la New York pentru o expoziție curatoriată de Duchamp, oficialii americani au refuzat să lase piesa să treacă fără taxe (cum era obiceiul pentru operele de artă), argumentând că nu este, de fapt, artă. Propunând că lucrarea nu seamănă de fapt cu o pasăre, ei au susținut că, prin urmare, nu se califică drept sculptură. În schimb, l-au clasificat drept „obiect utilitar”. (Același lucru i se întâmplase chiar în acel an și fotografului Edward Steichen, care cumpărase o versiune și încerca să o aducă în Statele Unite).

În replică, Brâncuși a intentat proces oficialilor. În 1928, judecătorul J. Waite a hotărât în ​​favoarea sa. În decizia sa, judecătorul Waite a scris: „S-a dezvoltat o așa-numită nouă școală de artă, ai cărei exponenți încearcă să înfățișeze idei abstracte, mai degrabă decât să imite obiecte naturale. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei mai noi și cu școlile care le reprezintă, credem că trebuie luate în considerate faptele existenței lor și influența lor asupra lumii artistice, așa cum sunt recunoscute de tribunale”.

Brâncuși a fost, de asemenea, un portretist pasionat

Brâncuși nu a fost niciodată portretist în sensul strict al termenului. În schimb, a produs ceea ce ar putea fi numit „asemănări sublimate”, adesea create nu din modele vii, ci dintr-o fotografie sau din propria sa imaginație. Exemplele timpurii păstrează unele trăsături distinctive ale subiectului său, dar de-a lungul anilor aceste trăsături au avut tendința de a fi netezite pe măsură ce Brâncuși a progresat spre abstracție.

Portretele sale implică privitorul într-un joc vizual. Poate fi identificat subiectul? De exemplu „La jeune fille sophistiquée (Portret de Nancy Cunard)”, din 1932, licitată la Christie’s New York în 2018 şi adjudecată pentru 71 milioane de euro. În niciun fel forma nu este recunoscută instantaneu ca scriitoarea Nancy Cunard.

Influența lui Brâncuși a fost de durată

Printre vizitatorii expoziției controversate a lui Brâncusi din 1926 la Galeria Brummer din New York s-a numărat și un student de artă japonez-american pe nume Isamu Noguchi (1904-1988). Tânărul a fost atât de inspirat de ceea ce a văzut, încât a solicitat și a obținut o bursă Guggenheim, care i-a permis să se mute la Paris pentru a lucra ca asistent de studio al lui Brâncuși.

În ciuda barierei lingvistice dintre ei, Noguchi a lucrat fericit cu Brâncuşi timp de șapte luni și a câștigat o bază neprețuită în sculptura în piatră. Formele reduse ale lui Brâncuși l-au convins pe asistentul său să se orienteze către modernism și un fel de abstractizare, în timp ce atelierul său, care dădea senzația de carieră, a avut un aşa impact asupra tânărului sculptor, încât și-a creat propria versiune la sud de Paris, în 1927. Isamu Noguchi va deveni unul dintre cei mai importanți și apreciaţi sculptori ai secolului al XX-lea, iar cei doi bărbați vor rămâne prieteni și se vor influenţa unul pe celălalt.

Piața pentru arta sa este puternică și constantă pentru fiecare perioadă a carierei sale

În ultimii ani, lucrările lui Brâncuși oferite la Christie’s au doborât de două ori recordul mondial de preț pentru orice sculptură la licitație: „Danaide” în 2002 și „Bird in Space” în 2005. Recordul artistului fusese atins în 2017 cu „La muse endormie” (57,3 milioane de dolari).

Brâncuși a lăsat moștenirea sa vastă Franței

atelier paris

Credit foto: Centre Pompidou

La moartea sa, Brâncuși a lăsat în urmă mii de fotografii și sute de sculpturi. Devenise cetățean francez în 1952, parțial pentru a putea lăsa moștenire întregul său atelier și conținutul acestuia statului francez (guvernul comunist al României natale refuzase să accepte vreuna dintre lucrările sale).

Atelierul de la Paris

Figură emblematică a sculpturii secolului XX şi a istoriei modernităţii, Brâncuşi a trăit şi a lucrat la Paris din 1904 până la moartea sa, în 1957, unde a fost creată cea mai mare parte a operei sale.

Prin testament, artistul a lăsat moştenire statului francez întregul său atelier. Reconstruit identic în 1997, Atelierul Brâncuşi de la Centrul Pompidou este compus din 137 de sculpture şi 87 de socluri originale, 41 de desene şi 2 picturi. Păstrează în plus 1.600 de plăci fotografice din sticlă şi tiraje originale.

Din 1916 şi până la moartea sa în 1957, Constantin Brâncuşi a ocupat mai multe atelier, succesiv la numerele 8, apoi 10 din Impasse Ronsin, în arondismentul 15 din Paris. Artistul a investit aici două, apoi trei ateliere, pe car ele deschide pentru a forma două mari camera în care şi-a expus operele. În 1936 şi 1941, el a adăugat aici alte două spaţii de lucru cu toate uneltele.

Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă capitală relaţiei dintre sculpturile sale cu spaţiul care le găzduieşte.  Din anii 1910, prin aranjarea sculpturilor într-o strânsă relaţie spaţială, el creează în centrul atelierului opera noi pe care le numeşte „grupuri mobile”, însemnând astfel importanţa legăturii dintre lucrări şi posibilităţile de mobilitate ale fiecăruia în cadrul întregului.

Începând cu anii 1920, atelierul devine locul de prezentare a creaţiei sale şi o opera de artă în sine, un corp constituit din celule care se generează reciproc. Această experienţă a privirii în interiorul atelierului către fiecare sculptură pentru a constitui un amsamblu al relaţiilor spaţiale l-a determinat pe Brâncuşi să-și rearanjeze zilnic locul pentru a realiza unitatea care i se pare cea mai corectă.

La sfârşitul vieţii, Constantin Brâncuşi nu a mai creat sculpturi pentru a se concentra pe singura lor relaţie în atelier. Această apropiere devine atât de esențială încât artistul nu mai dorește să expună și, atunci când vinde o lucrare, o înlocuiește cu amprenta sa în ipsos pentru a nu pierde unitatea întregului.

Credit foto: Muzeul de Artă Craiova