Antonio Muñoz Degrain, un pictor dincolo de tendințele timpului său
Antonio Muñoz Degrain (1840 – 1924), unul dintre pictorii spanioli originali care a activat adesea dincolo de tendințele predominante ale timpului său, este în prim-plan la Museo Nacional del Prado.
O expoziție cu zece lucrări ce ilustrează varietatea tematică, abilitatea tehnică și viziunea estetică a artistului născut în Valencia este găzduită până la 11 ianuarie 2026 de clădirea Villanueva. Cinci dintre acestea au fost recent restaurate. Este prezentat și discursul de acceptare „despre sinceritatea în artă” rostit cu ocazia primirii sale în Academia San Fernando (1899).
Această expoziție face parte dintr-un program de promovare a colecțiilor din secolul al XIX-lea, cel mai bogat grup de picturi de la Prado, care, începând din 2009, a prezentat diferiți artiști, medii și contexte în cadrul unor mici expoziții tematice.
Selecția include piese emblematice precum „Paisaje del Pardo al disiparse la niebla” (1866), recent restaurat pentru această prezentare și considerat cel mai remarcabil peisaj al artistului. Amintind în unele privințe de stilul lui Velázquez, acest tablou i-a adus o medalie la Expoziția națională din 1866. Lucrări precum „Recuerdos de Granada” (1881) și „Vista de Granada y Sierra Nevada” (cca. 1915) ilustrează abordarea sa subiectivă și evocatoare a peisajului, în care imaginația se îmbină cu realitatea.
Influența venețiană și exotismul nord-african
Expoziția analizează și latura sa de pictor de teme istorice și literare. Studiul pregătitor în creion pentru cea mai cunoscută lucrare a sa, „Los amantes de Teruel”, oferă o perspectivă asupra procesului său creativ. În „Antes de la boda”, descrierea lui Isabel de Segura, protagonista tabloului, dezvăluie influența venețiană în culorile vibrante și în tușele libere.
Rincón de un patio toledano © Museo Nacional del Prado
Fascinația artistului pentru exotismul nord-african în „Los escuchas marroquíes” (1879), pentru pictura religioasă în „Jesús en el Tiberíades” (1909) și pentru detaliile cotidiene în „Rincón de un patio toledano” (1904) confirmă versatilitatea artistului și căutarea constantă de noi limbaje picturale. Lucrarea „Interior del estudio de Muñoz Degrain en Valencia”, realizată de prietenul Francisco Domingo Marqués, adaugă o mărturie valoroasă a vieții artistice a artistului și a importanței picturii.
Prado a mai prezentat fragmente de interes din vasta colecție de artă a secolului al XIX-lea prin mici expoziții monografice care au avut în focus artiști precum Aureliano de Beruete, Rogelio de Egusquiza, Genaro Pérez Villaamil, Federico de Madrazo, Antonio María Esquivel, Francisco Pradilla, Joaquín Sorolla, Eduardo Rosales și José de Madrazo (desene); tehnici, cum ar fi acuarela în epoca lui Fortuny și a adepților săi; teme, cum ar fi pictura religioasă la mijlocul secolului și portretele de copii în romantism; și donații, cum ar fi cea a lui Hans Rudolf Gerstenmaier. Acestora s-au adăugat sculptorul Miguel Blay și stampe japoneze din secolul al XIX-lea.
Fotografie principală: „Paisaje del Pardo al disiparse la niebla” © Museo Nacional del Prado
