Anul în care Brâncuși ”a mers pe jos” de la București la Paris
Un mare artist are câteva calităţi. Talentul divin este un bun punct de plecare. Apoi se adaugă o etică a muncii puternică, puțină curiozitate și, pentru o bună măsură, câteva relații sociale utile. În cazul lui Constantin Brâncuși, se adaugă o determinare.
Dintre toate personalitățile artistice care au poposit la Paris la începutul secolului XX, niciuna nu a călătorit mai mult și nu s-a străduit mai mult decât sculptorul român.
În 1903, Brâncuși a pornit din București spre capitala Franței și a parcurs cei 2.400 de kilometri ai călătoriei – o legendă spune – în mare parte pe jos.
„Traseul” sculptorului
Constantin Brâncuși a trecut prin Budapesta, Viena, München (unde a lucrat ca cioplitor în piatră), Zurich, Basel, Alsacia și, în cele din urmă, Langres, de unde s-a îmbarcat într-un tren datorită fondurilor care i-au fost trimise de un prieten.
Este cunoscut că până la vârsta de 30 de ani el a fost susținut financiar de binefăcători din țară, care l-au sprijinit atât în timpul studiilor, cu burse, cât și cumpărându-i lucrările.
Născut la Hobița, un cătun de la poalele Carpaţilor, Brâncuși a crescut ca unul din cei șapte copii ai unei familii de țărani. Cu oportunități limitate, Brâncuși a încercat de două ori, fără succes, să fugă de acasă. La vârsta de 11 ani, a reușit, muncind în slujbe umile și înscriindu-se la o școală de meserii din Târgu Jiu – ulterior locul de amplasare a Ansamblului Monumental Calea Eroilor (1935 – 1938), care reprezintă singurele sculpturi publice realizate vreodată de Brâncuşi.
De acolo, el a studiat mai întâi la Școala de Arte din Craiova și apoi la Academia de Arte Frumoase din București, unde a excelat, perfecționând stilul academic de sculptură, exact, din punct de vedere anatomic, pe care l-a abandonat mai târziu, la Paris. Ultima sa lucrare din acea perioadă este o mărturie a acestui stil – un bust al lui Carol Davila, considerat unul dintre fondatorii medicinei moderne din România.
A sosit la Paris la vârsta de 28 de ani și și-a croit cu greu drumul spre succes. S-a înscris în atelierul lui Antonin Mercie de la École des Beaux-Arts. Brâncuși își câștiga existența lucrând ca spălător de vase și slujind la Biserica Ortodoxă română din oraș. Apoi, expoziția sa de la Salon d’Autumne din 1906 i-a adus un post de tehnician în atelierul lui Auguste Rodin, care presupunea transformarea compozițiilor maestrului din lut în piatră.
Dar tânărul artist a renunțat după câteva luni, pentru că, după cum a spus el, „nimic nu crește la umbra marilor copaci”. După călătoria improbabilă și dificilă prin care Brâncuși a ajuns la Paris, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că, odată ajuns acolo, a continuat să își croiască propriul drum.
