Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Bacteriile – cea mai recentă “tehnologie “ folosită în restaurarea operelor de artă

Bacteriile – cea mai recentă “tehnologie “ folosită în restaurarea operelor de artă

Folosirea unora dintre cele mai vechi forme de viaţă – bacteriile- se numără printre cele mai recente metode de restaurare a operelor de artă, inclusiv în ceea ce priveşte Arcul lui Septimius Severus din Forul Roman, informează CNN.

Expertul în conservare, Alessandro Lugari şi colegii săi încearcă să aplice această procedură pentru a salva comorile “oraşului etern”.

“Marmura aproape se dezintegra şi se transforma în praf. Aşa că a trebuit să intervenim, să consolidăm”, a declarat el.

Specialiştii au folosit ca “eşantion” un bloc de marmură pe care l-au acoperit cu enzime, astfel încât să atragă bacteriile către suprafaţă. Calcifierea ulterioară a făcut ca piatra să se consolideze, au observat ei.

Lugari a explicat că bacteriile nu trec prin marmură, ci prin crăpăturile din aceasta şi ajută la solidificare.

“Am încercat această variantă, funcţionează şi următorul pas este să facem asta pentru întreg monumentul”, a adăugat specialistul.

Silvia Borghini, expert în conservare la Muzeul Naţional Roman, a spus că bacteriile au o “reputaţie proastă, pe nedrept”, deoarece sunt asociate cu infecţiile, dar funcţiile lor sunt mai complexe de atât.

“Doar câteva bacterii sunt patogene (…) Peste 95%din bacterii nu sunt dăunătoare omului. Trăim printre bacterii şi trăim datorită bacteriilor”, a adăugat ea.

Credit foto: CNN