Bienala de Artă de la Veneția – Principalele premii, acordate în premieră unor artiste de culoare
Principalele premii acordate la Bienala de la Veneția au ajuns în premieră la două artiste de culoare. Trofeele cunoscute drept Leul de Aur au fost oferite anul acesta artistelor Simona Leigh și Sonia Boyce, pentru participarea în expoziția principală a curatoarei Cecilia Alemani, respectiv pentru cel mai bun pavilion național.
Leul de Argint, pentru cel mai promițător tânăr artist din expoziția principală, a revenit lui Ali Cherri. Mențiuni speciale pentru expoziția lui Alemani au fost acordate artistelor Shuvinai Ashoona și Lynn Hershman Leeson.
Boyce a câștigat pentru Pavilionul Marii Britanii, al cărui curator este Emma Ridgway.
Pavilionul Franței, cu lucrări ale lui Zineb Sedira, și cel al Ugandei, cu creații Acaye Kerunen și Collin Sekajugo, au primit mențiuni speciale.
Leigh, care a reprezentat anul acesta Statele Unite, a fost premiată pentru „Brick House” (2019), o sculptură de câțiva metri care a apărut anterior în parcul High Line din New York, unde Alemani este curator principal. Lucrea descrie o femeie afro-americană fără ochi, a cărei formă pare că se combină cu structura arhitecturală.
„Brick House” a fost amplasată la Bienală, înconjurată de lucrări de Belkis Ayón.
Este prima piesă pe care vizitatorii o văd la intrarea în secțiunea Arsenale a expoziției principale, intitulate „The Milk of Dreams”, ce are la bază reapariția tendințelor suprarealiste.
Adrienne Edwards, curator la Whitney Museum, a condus grupul ce a selectat câștigătorii. Juriul a spus că i-a acordat Leul de Aur lui Leigh pentru „sculptura monumentală riguros documentată, realizată cu virtuozitate și foarte convingătoare”.
Artiste afro-americane, omagiate în Pavilionul Marii Britanii
Pavilionul britanic al lui Boyce s-a concentrat de asemenea pe femeile afro-americane, în special pe cele din Regat a căror vastă contribuție la istoria muzicii țării a fost puțin recunoscută de mainstream.
Prin videoclipuri, sculpturi și materiale de arhivă, Boyce, care s-a lansat în timpul mișcăriii Black British Arts din anii 1980, a analizat opera a cinci cântărețe britanice de culoare din mai multe generații și stiluri muzicale.
Cherri a câștigat pentru „Of Men and Gods and Mud” (2022), instalație video care face punte între trecut și prezent prin intermediul Merowe Dam din Sudan.
Pentru întreaga carieră, așa cum a fost anunțat în urmă cu mai multe săptămâni, au fost premiate Cecilia Vicuña și Katharina Fritsch, ambele fiind prezente în expoziția principală a Bienalei.
România este reprezentată la Bienala de Artă de la Veneția de proiectul „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, de Adina Pintilie.
Cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia are loc între 23 aprilie și 27 noiembrie 2022.
Foto: Simone Leigh. Credit foto: La Biennale di Venezia