Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Cea mai mare operă a lui Ştefan Câlţia, „un mic teatru al lumii”, adjudecată contra sumei de 75.000 de euro
lumea ca teatru Ștefan câlția

Cea mai mare operă a lui Ştefan Câlţia, „un mic teatru al lumii”, adjudecată contra sumei de 75.000 de euro

„Lumea ca teatru”, operă semnată de maestrul Ștefan Câlția și, probabil, lucrarea artistului cu cele mai mari dimensiuni dintre cele apărute până la această dată în piața publică de artă, a fost adjudecată, marţi, la Artmark, contra sumei de 75.000 de euro, lucrarea fiind estimată între 35.000 – 55.000 de euro.

Artistul s-a inspirat pentru personajele din această lucrare din basmele populare românești și din eposul satului transilvănean.

Motivul peştelui, frecvent în creaţia artistului

Ca în majoritatea lucrărilor lui Ștefan Câlția, soarele nu apare reprezentat, lumina vine de niciunde, ca o boare catifelată, care potențează cromatica tabloului.
Linia orizontului este plasată în planul de jos al lucrării, întrucât suveran pe pagină este cerul. Sub spațiul celest, cu vastitatea sa atotcuprinzătoare, se desfășoară scena.

Artistul dezvăluie un mic „teatru al lumii” în această lucrare, un teatru încărcat de simboluri, un univers de viață filtrat prin rațiune și cultură.

În opera lui Ștefan Câlția, funcția personajului este crucială. Personajele concentrează principalele semnificații ale imaginii plastice, potențând sensul său de fabulă. Costumația personajelor amintește de cortegiile carnavalești, accentul picând pe caracterul ludic și oniric al scenei.

Există două tipuri iconografice: pe de o parte, personajele umane, cu figurile lor hieratice asemenea unor îngeri pământeni, respectiv personajul animal, întruchipat prin motivul peștelui. Motivul peștelui nu este doar unul din cele mai frecvente din creația maestrului, ci și unul din primele simboluri ale umanității, folosit în cele mai diverse combinații.

„În compozițiile lui Ștefan Câlția, simbolismul peștelui se apropie mai mult de interpretările date acestui motiv de câțiva artiști moderni, în special din aria expresionismului german: Max Beckmann, Paul Klee, Marc Chagall. În opera acestora, imaginea carnavalului, a jocului păpușăresc a avut loc de frunte, iar peștele are semnificații magic-mistice, un punct de întâlnire între viață și moarte” (Amelia Pavel).

În Licitaţia de Artă Contemporană, alte două creaţii de Câlţia, „Fata cu papagal” şi „Clovn cu papagal” au fost adjudecate la 49.000 de euro şi la 13.500 de euro.

primavara felix aftene

„Primăvara” – Felix Aftene

Alte loturi vândute marţi, al Bucureşti sunt: „Blocuri noi” de Corneliu Baba, la 28.000 de euro, „Hommage a Picasso” de Alexandru Ţipoia, contra sumei de 25.000 de euro, „Primăvara” de Felix Aftene – 15.000 de euro, „David” de Obie Platon, cu 9.000 de euro, „Stephane Mallarme” de Adrian Ghenie, pentru 3.000 de euro.

Credit foto: Artmark