Chestionar curatorial – Scriitoarea Doina Ruști: Îmi plac expozițiile tematice, cu imagine hibridă

Doina Ruști, scriitoare și profesor universitar cu specializarea Istoria culturii și civilizației universale pentru film, care a publicat recent romanul „Ferenike”, o galerie de imagini vizuale și cinematografice, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre artiștii care o impresionează, Hieronymus Bosch și Salvador Dali, între alții, despre muzeele pe care le iubește și despre convingerea că „artele ar trebui să colaboreze”.

Termenul artă plastică vă duce cu gândul la …

Doina Ruști: Pictura este cel mai rapid asociată cu sintagma, deși îmi vin imediat în minte și sculpturile, mai ales cele mici, bronzurile, cu precădere. Însă culoarea este perversă, se strecoară mai repede în minte, impresionează direct. Iar când mă gândesc la picturi, cele de fantezie certă sunt pe primul loc, mai ales cele care au potențial ficțional, narativ cu precădre, ca cele baroce ori suprarealiste. Dar și fotografiile simbolice.

Care sunt artiștii care vă impresionează cel mai mult?

Doina Ruști: Hieronymus Bosch, Salvador Dali, dar îmi plac și aglomerările, chiar dacă didactice, ale lui Bruegel cel Bătrân, ironiile lui Pontormo, realismul românesc al lui Jan Steen, uneori seninătatea Renașterii italiene. Alteori mă delectez cu picturi balcanice, colaje fotografice. Între artiștii români contemporani, admir imaginația timișoreanului Victor Gingiu.

Aveți o lucrare preferată? Care este ea?

Doina Ruști: Am perioade în care mă uit la detalii ori chiar la piese mai puțin cunoscute, cum e potretul unui sinucigaș făcut de Jean-Baptiste Vanmour ori portretele de boieri români. Alteori mă uit la miniaturi de pe cărți și la picturile lui Brindesi. Sunt clipe când mă adâncesc în câte un Dali, precum „Fantoma lui Vermeer”, în sintezele fanteziste ale lui Arcimboldo sau privesc Ștefan Câlția, Adrian Ghenie, dar mai ales picturile simbolice ale lui Victor Gingiu. Privesc și fotografie. Mai și pictez, rar, sau prelucrez fotografie.

Care este expoziția pe care ați vizitat-o cel mai recent și unde?

Doina Ruști: Trec uneori în viteză prin expoziții, cât să-mi fac o idee despre mersul manierelor, dar nu-mi place să privesc lucrările în incinte, pe pereți străini în expoziții (să simt uleiul ori să văd secretele pânzei), ci voi recunoaște că ador să măresc fotografia s-o văd reprodusă. Îmi plac expozițiile tematice, cu imagine hibridă. Cum a fost „Efectul Picasso” de la MARe sau cele istorice, cum e actuala expoziție „Primii Cantacuzini” la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. Am savurat expoziția despre nocturnul bucureștean făcută de Adrian Majuru la Art Safari.

Aveți un muzeu preferat din țară?

Doina Ruști: Chiar mai multe. Ador muzeele de istorie, chiar dacă nu sunt chiar la înălțime întodeauna (care au zona lor de artă plastică), și mai puțin muzeele de artă. Ador muzeele de antropologie și folclor și mai nou, experimentele de artă imersivă sau galeriile de fotografie. Sunt multe muzeele pe care le iubesc, iar între ele Palatul Suțu, Muzeul Vârstelor, MNLR, Storck, Theodor Pallady, MARe, Casa Anton Pann, Muzeul din Târgoviște, Theodor Aman din Craiova, Muzeul Național al Bucovinei.

Credeți că este important pentru o persoană să dețină lucrări de artă? Când și ce ați achiziționat sau primit cel mai recent?

Doina Ruști: Am câteva tablouri la care țin, dar n-am făcut investiții, ci lucrările mele au valoare sentimentală. Între ele se află unele care înfățișează personaje din romanele mele, altele sunt amintiri de familie. Uneori cumpăr pentru că se potrivește unui loc, unui context. Cel mai recent, un portret dăruit de un artist tânăr care înfățișează un fumător, o lucrare cu potențial epic.

Ce considerați că lipsește astăzi artelor românești (fie că este artă plastică, muzică, film, teatru sau literatură)?

Doina Ruști: Cred că există o teamă de a ieși din canoanele tradiționale. În momentul de față cred că artele ar trebui să colaboreze. Ne îndreptăm spre o creație hibridă, din care motiv am și înființat Asociația Creatorilor de Ficțiune, care renunește câteva sute de artiști din varii domenii, iar revista Ficțiunea îi așteaptă pe toți cei care sunt animați de o astfel de întreprindere. Cred, sincer, că arta imersivă este doar simptomul a ceea ce urmează, anume o creație participativă, ale cărei ramificații ating și zdruncină granițele dintre arte, runind domeniile tradiționale ale creației.

În romanele dumneavoastră, ce rol joacă arta?

Doina Ruști: Încerc o colaborare cu celelelalte, prin stil. În „Zavaidoc în anul iubirii” (2024) cred că e cel mai evident, pentru că fiecare dintre cele trei confesiuni, care compun povestea, păstrează particularitățile muziicii tradiționale, prin trimiteri directe la surse, prin ritmul romanului, prin stil. În cel mai recent roman al meu, „Ferenike” (Humanitas, 2025), legătura cu artele plastice și cu cele cinematografice se manifestă pe tot parcursul romanului, unul cu precădere al imaginii vizuale. Am vrut să aduc scrisul la un alt nivel și cu toate că e o scriere autobiografică, am urmărit în permanență detaliile care dau dinamică și mișcare transformărilor de tip simbolic.

Scurtă biografie

Doina Ruști, cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, este o prozatoare putenică și de largă recunoaștere. A scris romane cu miză socială, ca „Fantoma din moară” (2008) și „Lizoanca la 11 ani” (2009) ), „Logodnica” (2017), dar este mai ales cunoscută prin trilogia fanariotă, compusă din romanele „Homeric” (2019), „Mâța Vinerii” (2017) și „Manuscrisul fanariot” (2015). A mai publicat „Zogru” (2006), „Cămașa în carouri” (2010), „Omulețul roșu” (2004), „Mămica la două albăstrele” (2013), „Paturi oculte” (2022), „Zavaidoc în anul iubirii” (2024) și două volume de povestiri. Cel mai recent roman al său este „Ferenike”, apărut în 2025 la Humanitas.

Aproape toate scrierile sale au fost reeditate în mai multe ediții, având și o serie de autor. Între cele mai recente romane traduse se numără „L’omino rosso” (2021, Roma), „The Book of Perilous Dishes” (2022, 2024, Londra), „Zogru” (2022, Marsilia) și „A malom kísértete” (2024, Budapesta), „Dorëshkrimi fanariot” (2024, în limba albaneză, Priștina). A primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române/ 2009.
Doina Ruști a înființat grupul Ficțiunea, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.