Dialog nonverbal pentru interacțiunea în timp real între om și AI
„Maia în focus. A Non-Verbal Chat for Real-time Human-AI Interaction” este o nouă expoziție interactivă prezentată la galeria Galateca în perioada 11 – 20 iulie, inclusă în a doua ediție a evenimentului Anuala de artă și știință Neo Art Connect (NAC).
Proiectul este rezultatul colaborării dintre Universitatea Politehnica din București și UNArte, un proiect de cercetare pilot, inovator, inițiat de prof. dr. Marius Leordeanu, coordonator AI și artă, realizat împreună cu Dragos Costea și Alina Marcu, experți AI, și artista vizuală Cristina Lazăr.
Maia este non-umană, dar răspunde în timp real expresiilor noastre faciale, mișcărilor corpului și emoțiilor într-un mod non-verbal. Ea ne oferă posibilitatea de a ne exprima dincolo de limbajul scris și de a ne extinde capacitatea de a comunica cu lumea naturală. Sistemul se bazează pe algoritmi de ultimă generație pentru recunoașterea expresiilor faciale și umane, precum și pentru estimarea adâncimii.
Expoziția propune o incursiune în procesul de realizare a proiectului și prezintă de asemenea mare parte din rezultatele vizuale de până la acest moment.
„Changing Environments”, ediția NAC 2024, creează un spațiu de dezbatere din perspectiva socio-culturală a creatorilor și artiștilor ce integrează, utilizează sau colaborează cu diverse alte domenii științifice și noile tehnologii, despre impactul pe care îl simțim la nivel individual și social-economic-cultural din cauza schimbărilor majore ale societății contemporane, datorate pe de o parte dezvoltării tehnologiei, a noilor inteligențe artificiale prezente în majoritatea aspectelor vieții, dar și schimbărilor climatice și cele de mediu, alături de cele create de conflictele armate în zone din apropierea țării noastre, spun curatoarele Anca Boeriu și Andreea Sandu.
Rețeaua NAC 2024 s-a extins în 11 județe, întregul program al anualei este disponibil pe platforma neoartconnect.ro.