Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  DOCUMENTAR – Casa „Barbu Gănescu” și Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”
muzeul brancusi 2 1024x683

DOCUMENTAR – Casa „Barbu Gănescu” și Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”

Casa „Barbu Gănescu”, imobil monument istoric de interes local, situat în centrul orașului Târgu Jiu și în apropierea Parcului Municipal „Constatin Brâncuși”, este sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, inaugurat în 2020.

În grădina Casei „Gănescu” se află sculpturi ale lui Constantin Brâncuși, între care un prototip al Mesei Tăcerii.

casa ganescu

Constantin Brâncuși a locuit în acest imobil, în perioada în care sculptorul a lucrat la Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu (1937-1938).

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” este subiectul săptămânii în seria documentară dedicată de curatorial.ro muzeelor naționale de artă.

Construcție în stil neoromânesc

Casa „Barbu Gănescu”, o construcţie în stil neoromânesc, a fost ridicată din 1790. Clădirea este cunoscută in istoria orașului drept ,,Casa Gănescu” pentru că aici se aflau casele slugerului Barbu Gănescu.

Potrivit datelor de pe site-ul muzeului, Barbu B. Gănescu a făcut parte din Divanul Ad-hoc al Țării Românești în anul 1857, ca deputat al orașului Târgu Jiu. În 1906 casa aparținea lui Ion Bărbulescu, unul dintre cunoscuții proprietari de imobile din oraș, ales în mai multe rânduri să reprezinte locuitorii orașului în Consiliul Local al comunei urbane Târgu Jiu.

La 7 iulie 1925, casa a fost cumpărată de Constantin Bălănescu, director la Băncii Comerciale Craiova – Agenția Târgu Jiu, consilier orășenesc, și din 1914 de mai multe ori primar al orașului și senator. Între 1931 – 1933, Bălănescu va reface clădirea și o va transforma radical pe baza unui proiect semnat de arhitectul Iulius Doppelreiter. Decorațiunile interioare sunt realizate de pictorul Iosif Keber.

În 1950, prin Decretul nr. 92, casa și terenul au fost naționalizate și trecute în proprietatea statului, iar mare parte din din perioada curpinsă între anii 1950 și 1989 imobilul a fost sediul Casei de oaspeți a PCR.

După 1989, nepoata fostului proprietar, Ileana Popescu a revendicat clădirea pe care ulterior a vândut-o Consiliului Județean Gorj.

muzeul brancusi 80 1024x683

În anul 2017, printr-o hotărâre de consiliu judeţean, imobilul este trecut în administrarea Ministerului Culturii, pentru a fi sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, iar din anul 2020 clădirea este în administrarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”.

muzeul brancusi 32 1024x683

Expoziții cu lucrări ale lui Brâncuși

Studiile de specialitate, monografiile, studiile de istoria artelor, albumele, fotografiile, și documentele, precum și publicarea de studii, cataloage și albume se numără printre obiectivele acestei instituții.

muzeul brancusi 43 1024x683

De asemenea, sunt organizate aici evenimente culturale, expoziții temporare cu lucrări aparținând marelui sculptor, precum și înființarea unei secțiuni ambient „Atelier Brâncuși”, tabere de grafică, pictură și sculptură mică pentru elevii școlilor de arte plastice.

În prezent, pot fi văzute aici expozițiile „Rapsodia sufletului”, cu lucrări de pictură semnate Eva Radu, și „Antropomecanomorf”, lucrări de grafică și gravură semnate Răzvan Dragoș.

Credit foto: Muzeul Național „Constantin Brâncuși”