Eveniment de artă contemporană cu accent pe susținerea categoriilor vulnerabile ale breslei artistice, la București
Un eveniment de artă contemporană care pune accent pe susținerea categoriilor vulnerabile ale breslei artistice va avea loc între 26 noiembrie și 6 decembrie în două galerii de la Combinatul Fondului Plastic din București.
Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Arcub – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează #ceidelângănoi, două expoziții de artă contemporană care aduc în prim-plan spiritul de apartenență profesională propunând o selecție de lucrări din creația a peste 30 de artiști vizuali.
Deschiderea evenimentului #ceidelângănoi are loc în ziua de 26 noiembrie, de la ora 16:00, la galeria Senat.
Într-un context politic mondial incert, încă marcat de faptul că o lume întreagă a depășit cu greu trauma unei pandemii și de incertitudinile aferente unui climat dominat de agresivitate, este necesar ca prin artă să fie reamintit faptul că actul artistic și-a păstrat capacitatea de a genera atitudini umane, mesaje pozitive și încurajatoare.
Ambele expoziții, deschise publicului la galeriile Senat și Art Safe, aduc în dialog artiști consacrați cu experiența trecutului, păstrători ai memoriei și tinerii emergenți cu potențial creator, asupra cărora proiectăm viitorul. Selecția și expunerea acestor lucrări, sfidând bariera de vârstă, evidențiază colaborarea dintre tinerii creatori și artiștii recunoscuți pe plan național și internațional, care constituie prin valoarea lor o reală Marcă a UAP.
Astfel, la galeriile Senat și Art Safe vor fi expuse lucrări semnate de: Alina Aldea, Ciprian Ariciu, Olimpiu Bandalac, Anca Boeriu, Brândușa Bontea, Vlad Ciobanu, Ramona Coarnă, Reka Csapo Dup, Darie Dup, Corina Gabriela Duma, Emil Cristian Ghiță, Dorina Horătău, Albert Kaan, Venus Marian Mateescu, Nicolae Moldovan, Lila Passima, Alexandru Patatics, Emilia Persu, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Cristina Popescu Russu, Silvia Radu, Alexandru Ranga, Alexandru Rădvan, Elena Scutaru, George Tănase, Irina Tănase, Ovidiu Toader, Vasile Tolan, Iulia Toma, Alina Tudor, Victoria Zidaru, Mihai Zgondoiu și Zoltán Béla.
Reka Csapo Dup este curator general, iar Dorina Horătău și Elena Scutaru sunt curatori.
Foto: lucrare de Zoltán Béla (c) curatorial.ro