Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Expoziţia „Culturi Agricole. Agricultura în arta românească modernă și contemporană”, la MARe

Expoziţia „Culturi Agricole. Agricultura în arta românească modernă și contemporană”, la MARe

Expoziţia „Culturi Agricole. Agricultura în arta românească modernă și contemporană” va fi vernisată, pe 5 mai, la Muzeul de Artă Recentă (MARe).

MARe, în colaborare cu peste 10 muzee naționale și mai multe colecții private din țară, realizează o amplă frescă istorică și artistică a acestor transformări ale mentalităților și practicilor artistice, care evocă mult mai profunde schimbări ale psihicului colectiv național.

La începutul secolului XX, România intra într-o perioadă de intensă dezvoltare urbană și industrială. Dar cu excepția valului avangardist de după 1924, reprezentările citadine și industriale în arta românească au o pondere redusă, arată curatorul, Erwin Kessler.

În reprezentarea agriculturii, artiștii români oscilează între pitorescul bucolic grigorescian și patetismul ideologic post-1907, al unora ca Octav Băncilă și Schweitzer-Cumpăna.

România, țară a lotului familial

România agricolă, în arta modernă, apare ca o țară a lotului familial, muncit cu îndârjire, undeva între disperare și extaz, de o mână de oameni ai locului.

Mecanizarea agriculturii pare absentă, nesemnificativă. Un întreg curent interbelic, acela al artei specificului național, definește o mentalitate culturală în care elogiul agriculturii pe lotul individual devine un reper central, de la Camil Ressu și Ion Theodorescu-Sion la Rodica Maniu, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato, Dumitru Ghiață, Elena Popea.

După 1945, odată cu infiltrarea și apoi înscăunarea realismului socialist în cultura și arta românească din perioada stalinistă, apare un veritabil cult al mecanizării în agricultură. Tractoarele, batozele, secerătoarele și alte utilaje devin veritabile eroine ale reprezentărilor artistice campestre, de la numeroșii mici mari maeștri servili față de puterea comunistă, ca Petre Abrudan, la veritabilii maeștri interbelici de odinioară, intrați în solda regimului, de la M.H. Maxy la Hans Mattis-Teutsch și chiar Camil Ressu.

În contrast cu arta oficială de acest tip, de la jumătatea anilor ’60 se înfiripează, în siajul lui Ion Țuculescu (cu câmpurile sale mai degrabă înflorite decât cultivate), o nouă tradiție de reprezentare a culturilor agricole, o tradiție simbolică, cu vădite elemente religioase, chiar mistice, în care se detașează Horia Bernea și Ion Dumitriu, Școala de la Poiana Mărului și apoi Grupul Prolog (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu, la care poate fi atașat și Ion Grigorescu, cu extrem de neconvenționalele reprezentări agricole din anii 70, de tipul „Reportajului din Gorj”). Reprezentarea culturilor agricole dintr-un unghi ne-(sau chiar anti-) productiv, dubitativ, umil și precar, devine un instrument de contrazicere tacită a retoricii propagandei regimului comunist, obsedat de planuri, sistematizare, de mecanizare și (supra)producție.

După 1989, agricultura revine prin retrocedări, pentru o lungă perioadă, la lotul individual, lucrat în regim familial, de supraviețuire, în afara unui orizont al producției eficiente. Pe parcursul anilor 2000 se dezvoltă tot mai mult o acuitate socială și culturală față de alimentația sănătoasă și față de agricultural ecologică, care cucerește progresiv nu doar consumatorii locali ci și producătorii tradiționali. Problemele silviculturii, și ele, devin probleme de interes general, național, în condițiile exploatării ilegale a pădurilor. Dar acestea nu par să lase nici o urmă semnificativă în arta de acum.

„Este remarcabil faptul că, în lipsa unor mecanisme ideologice interne sau externe de influențare a alegerilor tematice, culturile agricole dispar de pe panoplia iconografică a artei actuale”, spune Kessler.

Astfel, arată el, agricultura devine pur și simplu invizibilă în artă. Cu foarte puține excepții, precum lucrările și mai ales performance-urile lui Gheorghe Ilea sau pictura cu tematică (pseudo-)zootehnică a Ioanei Bătrînu sau Gheorghe Fikl, nimic ce ține de agricultura timpului nu mai pare interesant pentru artiștii timpului nostru. Doar Dan Vezentean este, la ora actuală, dedicat unei tematici exclusiv agricole, inspirată de zootehnia intensivă a vremurilor noastre.

Text şi fotografie: MARe