Expoziție de pictură și fotografie a artistului Constantin Flondor, la București
O expoziție de pictură și fotografie a artistului Constantin Flondor va fi deschisă la Elite Art Gallery din București pe 4 aprilie.
Așezată sub titlul „Cernăuții și gustul cenușii”, expoziția reprezintă o selecție importantă de imagini extrasă din felurite segmente ale creației sale, alăturând opere ce aparțin unor faze distincte, dar și unor tehnici diverse – pictură și fotografie.
Criticul și istoricul de artă Cristian-Robert Velescu explică faptul că lucrările au menirea de a conduce mesajul artistului în chiar aria de lumină a înțelegerii semenilor săi. „Selecția de lucrări pe care Constantin Flondor o propune e purtătoare a unor însușiri cardinale, a smereniei și a sacrificiului, ambele proprii creației, dar și ființei creatorului, care se întâmplă să fie pictor”.
Scurtă biografie Constantin Flondor
Constantin Flondor (n. 1936, Cernăuți) este nepot al pictorului cernăuțean Nicolae Ivasiuc și descendent al unei importante familii bucovinene. Co-fondator al grupărilor de artă „111”, „Sigma” și „Prolog”, s-a remarcat prin prolificitate, consecvență și implicare.
Pe parcursul prestigioasei sale cariere, el a îmbinat constant practica artistică și demersul pedagogic. În perioada 1962-1991, Constantin Flondor a predat la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, iar între 1991 și 2002, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, unde a fost decan, între 1996 și 1999.
Cu numeroase expoziții personale și de grup, în țară și străinătate, artistul a dobândit o notorietate de necontestat, vădindu-se a fi una dintre figurile emblematice ale artei românești contemporane.
Pictură de șevalet și desen, mail-art, instalație, performance și film sunt mediile expresive pentru care a optat în cursul timpului. Flondor trăiește și creează la Timișoara.
Expoziția, vernisată pe 4 aprilie, la ora 18:00, va fi deschisă la Elite Art Gallery până pe 3 mai 2023.