Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziții-eveniment în noul sezon al Muzeului Național de Artă Contemporană
2024 mnac rasucirea serioja bocsok mnac bucureşti 01

Expoziții-eveniment în noul sezon al Muzeului Național de Artă Contemporană

Vernisajul noului sezon expozițional de iarnă al Muzeului Național de Artă Contemporană – MNAC20bis – va avea loc în 12 decembrie 2024, între orele 17:00 şi 21:30. Acest sezon este unul special întrucât marchează, prin expoziții eveniment, 20 de ani de existență a muzeului în sediul său din Palatul Parlamentului.

La parter și în Sala de Marmură continuă expoziția „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”, curatoriată de Călin Dan, manager al muzeului, împreună cu Celia Ghyka, o cercetare complexă a istoriei culturale și vizuale a motivului alegoric al răsucirii, ilustrat printr-un ansamblu neconvențional de arheologie, arte decorative, îmbrăcăminte, produse etnografice și produse industriale de masă care stabilesc dialoguri semnificative cu lucrări de artă contemporană din colecția Muzeului Național de Artă Contemporană și din colecții private.

Primul etaj găzduiește expoziția „Linii paralele. Avataruri ale Modernității în Croația 1949 – 1998”, care trasează, prin 188 de lucrări de artă, evoluția artei vizuale croate în trecutul recent. Acest amplu proiect de expunere, curatoriat de Branko Franceschi, este co-organizat împreună cu Muzeul Național de Artă Modernă (NMMU) din Zagreb, sub înaltul patronaj al Parlamentului Croației, și cu sprijinul Ministerului Culturii și Media al Republicii Croația, al Primăriei orașului Zagreb, al Ambasadei Croației la București.

Lucrări recent clasate patrimoniu

La etajul al doilea al muzeului, în interiorul expoziției „Leviathan”, se află o expunere temporară specială în care sunt incluse lucrări recent clasate în Patrimoniul Cultural Național, semnate de artiștii Horia Bernea și Corneliu Baba.

Etajele trei și patru găzduiesc o expoziție solo cu caracter recuperator și retrospectiv a artistei Ioana Nemeș (1979 – 2011), într-un proiect curatorial al colectivului Kilobase Bucharest (Sandra Demetrescu și Dragoș Olea). „All Times at Once” trasează non-linear parcursul devenirii artistice a Ioanei Nemeș în care serii importante de lucrări sunt prezentate alături de materiale de arhivă inedite, înlesnind astfel o înțelegere a multiplelor sale dezvoltări conceptuale, metodologice și, nu în ultimul rând, formale.

Spațiul Auditorium de la ultimul etaj al muzeului prezintă „Stela Lie. Acasă”, curator Alexandru Oberländer-Târnoveanu, o expoziție personală a unei artiste care definește prin discursul său un teritoriu distinct, al unei domesticități recompuse prin fragmente de interioare în care obiectele devin auto-portrete ale artistei.

În dialog cu proiectul „Urban Steps”, inaugurat în 2018, stau expozițiile „Urban Elevation” (scara de vest) și „Urban Spirit”, la care au contribuit 11 dintre cele mai importante voci ale artei urbane.

În fața muzeului se află instalația participativă „If Walls Could Tell” a artistului conceptual Mischa Kuball, un proiect mobil prin intermediul căruia artistul aduce în prim-plan libertatea individuală de exprimare, împreună cu invitația de a reflecta împreună asupra semnificației și statutului instituțiilor culturale în raport cu comunitatea și contextul fluid, expansiv și ușor inflamabil al contemporaneității.

Credit foto: Serioja Bocsok/ MNAC Bucureşti