INTERVIU – Ana Andronic aka BUZU: Nu poți trăi din artă, viața este grea cu pandemii și un război la activ

Ana Ștefania Andronic, cunoscută drept Buzu, artist vizual format ca grafician și ilustrator și director artistic al galeriei Senso, vorbește într-un interviu acordat Curatorial.ro despre convergența artelor, despre parcursul său profesional, proiectele derulate și statutul artistului. Ea subliniază că „societatea românească nu este educată pentru a înțelege arta” și nu o cumpără, astfel este imposibil pentru tineri să trăiască din creații.

Buzu vorbește și despre o perioadă dificilă din viața ei, când a suferit de depresie, și dezvăluie că, după moartea tatălui ei, jurnalistul și caricaturistul Octavian Andronic, în decembrie 2020, a fost nevoită să își revină și să preia din responsabilități.

Acum, slujba ei la galerie se situează pe primul loc: „Îmi place și o fac din dragoste pentru artă”. Aceasta i-a deschis multe porți, și pe plan profesional și personal.

Ana Ștefania Andronic este absolventă a Universității Naționale de Arte din București – promoția 2004 – și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, începând cu 2014.
Abordează tematici diverse, însă în centrul preocupărilor sale artistice se află aproape mereu portretul, indiferent de modalitatea de expresie artistică la care recurge. Proiectele ei trec din zona de de ilustratie pentru diverse reviste, cărți și alte publicatii spre cea de scenografie în care a fost implicată ca desenator sau vizează segmentul de grafica si ilustratie digitală.
S-a făcut remarcată atât prin energia sa creativă, cât și ca fondatoare a Galeriei Fără Nume și director artistic al galeriei Senso din București. De asemenea, a devenit o prezență constantă, în calitate de expozant sau de gazdă, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor (în Sibiu, 2013, și în București, 2013, 2018, 2019, 2020, 2021).

La jumătatea lunii iunie, a fost protagonista primei ediții din seria de evenimente Groovy Disco, ce reunește figuri reprezentative ale spațiului creativ și monden autohton, în fața pupitrului de dj din clubul bucureștean Control. S-a aflat astfel în fața publicului într-o postură nouă.

Ce rol are muzica în viața ta, dar în creația ta?

Buzu: Muzica este importantă în viața și în creația mea, iar pentru mine este pe primul loc pentru că lucrez pe muzică partea de geneză a unei lucrări. În majoritatea lucrărilor (pictură, grafică, instalații etc.) există elemente compoziționale inspirate de sunet, dar și de ceea ce exprim în lucrări prin scris. Aceste cuvinte scrise pe lucrări sunt inspirate din muzica pe care o ascult și le găsesc cuvintelor un sens legat de lucrare și de compoziție.
Muzică ascult nu numai când lucrez, ci aproape tot timpul – în mașină, iar căștile nu-mi lipsesc când mă duc la cumpărături.

Găsești că toate artele ar putea fi îmbinate la un moment dat într-o lucrare? Care este combinația ta preferată?

Buzu: Cred ca artele sunt combinate între ele, de obicei unde este muzică apare și arta vizuală.
De exemplu, se poate combina foarte bine grafica digitală cu grafica de șevalet sau cu pictura. Am făcut lucrări în care am îmbinat grafică cu ceramică și lucrări, cu colaje făcute din tăieturi de ziar, revistă, având bineînțeles subiect comun. Nu trebuie să uităm instalațiile unde sunt  îmbinate mai multe forme de tehnică. Tehnica mixtă care este destul de mult practicată de artiști. Chiar și în zona de sculptură sau instalație luminoasă poate să apară muzica, poezia sau alte forme de artă. Filmul este și acesta aproape de combinația despre care vorbești, multe dintre lucrările mele sunt capturi din filme artistice și experimentale. Dar nu cred ca am o combinație perfectă, însă încerc tot felul de experimente deoarece sunt foarte curioasă de rezultat. În zona de creație rămâne pe primul loc muzica.

Cum ți-ai descrie parcursul profesional?

Buzu: Sincer, lucrurile vin de la sine atunci când nu sunt forțate sau când nu aștepți neapărat rezultate. Începutul a fost dedicat căutărilor în domeniul artei. Îmi doream să fac ceva deosebit. Am mii de schițe pe diverse teme, astea fiind căutările mele. După terminarea facultății am lucrat o perioadă scurtă la Castel Film unde am facut grafică. Apoi am fost angajată ca grafician computer la firme de gaming, pentru o perioadă destul de lungă. Jocurile mi-au plăcut din copilărie, am jucat în vestitele internet café. La inițiativa mamei s-a cumpărat computer acasă, unde aveam timpul monitorizat. Abia așteptam să adoarmă ai mei că mă și instalam la computer. Joc și acum. Plecarea mea din zona de gaming s-a făcut brusc. Am realizat că nu pot fi robot. Doream să fac creație, să creez eu personajele, să fac concept etc. și am plecat. Am răsuflat ușurată că am avut puterea să plec. Am început să-mi creez propriile personaje, concepte, atât pe computer, cât și pe șevalet. Adevărata grafică se face pe șevalet. Am avut o serie de expoziții personale și de grup, participări la Noaptea Galeriilor și, între altele, am realizat o carte de colorat și pentru adulți – „Imaginarium”.

Am avut o pauză îndelungată în parcursul meu profesional, am avut o depresie pe o perioadă lungă de timp, de aproape 9 ani. În aceasta perioadă, inspirația mea pentru creație a fost limitată. Spun limitată pentru că nu am realizat ceea ce îmi doream cu adevărat. Odată cu moartea tatălui meu, Octavian Andronic, ANDO, ziarist și caricaturist, am fost nevoită să-mi revin si să preiau din responsabilități. Job-ul la galerie mi-a deschis multe porți și pe plan profesional și personal, ceea ce mă ține departe de depresii și gânduri din trecut.

Grafica, ilustrația au reprezentat mereu interesul tău principal?

Buzu: Normal, doar am terminat facultatea de arte, la secția de grafică. Am avut șansa să-l am ca profesor pe Mircia Dumitrescu de la care am avut multe de învățat. Am făcut grafică de șevalet, dar și grafică computerizată. Am făcut o mulțime de desene pentru cărți destinate copiilor – cărți de colorat, ilustrație pentru cărți de povești, poezie, romane, pentru reviste, ilustrație pentru felicitări, afiș.

A existat un moment în viața ta când ți-ar fi plăcut, ți-ai fi dorit să faci altceva? Când și ce anume?

Buzu: Da, chiar dacă dependența mea de jocuri video mi-a ocupat ani din viață. Poate că medicina ar fi fost o alegere mult mai înțeleaptă pentru cariera mea, deoarece îmi place foarte mult și cunosc multă lume în zona medicală. Viața mi-a adus și o serie de disfucționalități în zona de sănătate, Covid-ul mi-a lăsat cadou un astm. De ani buni sunt atrasă de domeniul ăsta, dar am rămas la categoria hobby. Cât despre jocuri, am lucrat mult timp în această industrie, dar pe parte de grafică digitală. Însă nu regret nimic, cred ca Universul a vrut să rămân pe această direcție a artelor vizuale.

Ce a fost determinant până acum în activitatea ta?

Buzu: Tot ce am realizat până acum contribuie la alte acțiuni viitoare. Cred că fiecare pas, eveniment este determinant pentru următorul pas, însă job-ul meu la galeria Senso se situează pe primul loc, îmi place și o fac din dragoste pentru artă.

Cum gestionezi munca de director artistic al Senso cu cea de artist? Cum se împacă cele două?

Buzu: De obicei cu greu, dar cu plăcere și dragoste și asta mă ajută să trec peste acel greu. Tot timpul apare ceva nou de făcut. Încerc și cred că reușesc să le îmbin. Când iubești ceea ce faci, cu puțină oboseală, e adevărat, reușești. La galerie, lucrând în paralel la două expoziții (una la parter și alta la etaj), nu este ușor. Norocul meu este că am o super echipă la galerie, o mamă care este veșnic alături de mine și multi prieteni!
Soluții de echilibru se găsesc, dacă îți oferi timp de cugetare, să știi cu ce să începi și cu ce termini. Am învățat de la tatăl meu ce sa fac si cum să-mi dau seama care sunt prioritățile și am ramas în minte și cu ce mi-a zis artista Anca Boeriu, atunci când am întrebat-o cum reușește să facă atâtea lucruri – dacă vrei, gasești timp pentru orice.

Care sunt proiectele tale de anul acesta? Care este obiectivul tău pe termen lung?

Buzu: Momentan, mai am un eveniment cu instalații UV blacklight luminoase la Control și o expoziție de grup curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu și, evident, un program stufos la galerie cu multe evenimente și expoziții programate pe tot parcursul anului. Cât despre viitor, vedem pe parcurs. Deocamdată încerc să rezolv cât mai multe în prezent.

Apar proiecte, lucrezi la ele, le finalizezi și te trezești că cei care te-au contactat îți spun că sunt OK după care, fără jenă, renunță.Tu ai muncit, ai pierdut timp, te simți umilit. Este destul de greu să ai proiecte în zona de artă vizuală care pot fi realizate pe un an.

În opinia ta, care este azi statutul artistului în societatea românească? Cum e el văzut? Ce anume s-a schimbat, dacă s-a schimbat, la nivelul societății?

Buzu: Este o alegere dură și fără sprijin financiar din alte surse și, fără sponsor, nu poți ajunge să-ți menții acest statut de artist. Majoritatea sunt nevoiti să-și ia un job și, cel mai probabil, ceva pe digital. Deoarece odată cu pandemia arta de tip digital a crescut și tradiționalul parcă nu își mai găsește locul ca în alți ani. Banii alocați pentru artă sunt puțini sau deloc. Societatea românească nu cumpără artă, nu este nici educată pentru a înțelege arta. Lipsa de educație în ceea ce privește arta face să se cumpere emisiuni și vedetisme de doi lei sau alte aiureli care nu au nicio legătură cu arta, de orice fel este aceasta. Poate că muzica a rămas într-un spot bun… dar nu ca înainte. Dansul si teatrul nu mai sunt ce erau și arta vizuală se îndreaptă către alte inovații: ilustrația digitală, conceptart-ul de jocuri video și arta urbană rămân binișor plătite.

NFT-ul este o nouă modalitate digitală de artă, dar și acest domeniu se poate prăbuși oricând. Concluzia mea pertinentă este clar asta: nu poți trăi din artă, viața este grea cu pandemii și un război la activ. Păcat că se pierd mulți tineri care au mult talent. De când lucrez la galeria Senso, am avut ocazia să vizualizez o serie de lucrări de la tineri foarte talentați, dar care sunt conștienți că nu pot trăi din arta adevărată.

Imagini publicate prin amabilitatea artistei