INTERVIU – Curator Cristina Stoenescu: Nu trebuie să ai bani ca să intri într-o galerie de artă; nimeni nu vrea să vândă instantaneu

Cristina Stoenescu, curatoarea Galeriei Anca Poterașu, punctează într-un interviu acordat curatorial.ro că activitatea unei galerii se aseamănă cu cea a unui agent de star de cinema. A remarcat în ultimii ani că numărul celor interesați de artă a crescut, venind din diferite domenii, și încearcă să convingă, mai ales tinerii, că nu trebuie să ai neapărat bani ca să intri într-o galerie, ci doar să fii interesat să afli mai multe.

Stoenescu spune că e dificil pentru o galerie dintr-o piață emergentă, cum este încă piața de artă din România, să găsească un echilibru între concurența la nivel internațional, unde este prezentă, și piața locală. Aici vânzările au loc greu, este o relație de încredere care se clădește, există dialoguri de un an, doi înainte ca oamenii să își cumpere prima lucrare.

„Contează, pentru că vrei să intri de fapt într-o lume. Și asta e partea interesantă”, spune ea.

Curatoarea este mereu în căutare de artiști și afirmă că, alături de colegi, vrea să vadă ce se întâmplă în fiecare generație. Primul pas în alegerea unui creator este să te îndrăgostești de o lucrare și „să fie o lucrare care îți dă de gândit” și căreia îi descoperi câte un strat de fiecare dată când o vezi.

În întâmpinarea publicului, pentru a-l atrage, Galeria Anca Poterașu a demarat un proiect – „Open Doors” (Uși deschise). Cei interesați de artă au putut să aleagă lucrări din depozitul galeriei și, în urma selecției, este creată expoziția publicului, care va fi vernisată pe 19 martie, la ora 12:00.

Vor fi prezentate pentru prima dată lucrări de artă selectate împreună cu publicul, publicații de artă contemporană și print-uri de ediții. Artiștii prezenți în expoziție sunt Adelina Ivan, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, Decebal Scriba, Dragoș Bădiță, Iosif Kiraly, Irina Botea Bucan, Iulian Bisericaru, Larisa Crunțeanu, Matei Bejenaru, Megan Dominescu, Nicu Ilfoveanu, Oana Coșug, Olivia Mihălțianu, Robert Koteles, Sebastian Hosu, Stoyan Dechev și Zoltan Bela.

Expoziția este creată cu scopul de a atrage un public divers, de a-l apropia galeriei din strada Popa Soare 26. Reprezentanții spațiului spun că și-l imaginează ca „un loc de întâlnire și de conversație, necesar mai ales în contextul actual”.

Între 19 martie – 19 aprilie 2022, aici vor avea loc evenimente speciale – discuții, tururi ghidate – pentru a încuraja publicul să se familiarizeze cu arta contemporană și să intre în dialog.

Despre acest proiect, despre arta contemporană în general și cum ar trebui să se raporteze oamenii la ea, curatorial.ro a stat de vorbă cu Cristina Stoenescu, care, printre altele, derulează un mic proces de cercetare în lucrările Doinei Simionescu, pentru a organiza o expoziție „mai mare”.

Uși deschise spre depozitul Galeriei Anca Poterașu

Pe platforma online, cu un click, au putut fi selectate imaginile preferate și, astfel, a fost trimis un e-mail pe adresa de contact a galeriei. Acestea au fost citite, iar dacă vizitatorii și-au lasat datele de contact, au putut fi invitați să vadă lucrările live, în galerie.

În ultima săptămână dedicată selectării lucrărilor, vizitele s-au intensificat. Inclusiv din partea unor oameni din afara domeniului.

Obiectivul galeriei este de a veni mai aproape de cartier, de a populariza arta contemporană în rândul vecinilor, după cum a povestit Cristina Stoenescu.

„Când am plecat la drum cu proiectul, ideea era ca mai ales în cartierul în care stăm noi, zona Mântuleasa, să explicăm de ce și cum suntem aici. Oamenii văd spațiul, văd vernisajele, văd că sunt evenimente, dar nu îndrăznesc să intre sau să întrebe. Chiar dacă mai sunt unii curioși, află că expunem artă contemporană și apare deja o barieră kilometrică”.

De ce se ține lumea departe de arta contemporană? Sunt mulți care, atunci când aud „artă contemporană”, se gândesc automat la ceva abstract, departe de ei. Pare de neatins.

Cristina Stoenescu: Abstract, care nu are legătură cu nimic din viața obișnuită, care există într-o bulă separată și nu… deși s-a întâmplat un fenomen ciudat în pandemie – motivul pentru care unii au ajuns la galerie nu e unul pe care ni-l dorim să se repete. Multe spații au fost închise și galeriile au avut un regim altfel. Suntem și într-o nișă care nu se prea încadrează în restricții. În timpul săptămânii, spațiul e destul de liber și au venit multe familii cu copii, mai mult decât niciodată. Și unii pentru prima dată, încercând să îi educe și pe cei mici în artele vizuale.

Asta e bine.

Cristina Stoenescu: A fost bine, pentru că am simțit că a apărut o nevoie. Dar și acum, după ce s-au ridicat restricțiile, ne dăm seama că în cartier noi avem o prezență aproape invizibilă pentru cei care nu au legătură cu arta. Așadar, această campanie este destinată lor.

Dintre cei care au venit atunci, în primii ani de pandemie, au revenit?

Cristina Stoenescu: Au fost și oameni care au revenit, în special la vernisaje. Colaborez cu Anca de șase ani și îmi e clar că numărul celor interesați de artă, din diferite domenii, a crescut. Noi avem și proiecte transdisciplinare și sunt interesante și pentru cei din afara domeniului artei. Cel mai recent, cu Anetta Mona Chisa, care a stat o lună aici și a creat. A avut o abordare între artă contemporană și știință. Cel mai bun compliment pe care l-am primit vreodată la o expoziție a venit din partea unei vizitatoare. A spus că e casnică și că a intrat de curiozitate și „vai, ce expoziție frumoasă, nu înțeleg nimic, dar îmi place foarte mult cu arată”. A fost cel mai bun compliment, pentru că expoziția pe asta se centra – pe o anumită vizualitate, de a simți obiectele, de a-ți plăcea să studiezi formele sculpturale. Noi ne pregătim acum participarea la Art Bruxelles. În capitala Belgiei, am participat și am organizat mai multe evenimente foarte importante, la fel în Paris și Londra. Pe de altă parte, este foarte important să avem și această legătură locală. De aceea și proiectul de acum, care e parte dintr-un proiect de doi ani în care invităm și curatori, artiști internaționali. Se numește ARAC Art and Residency.

Care este statutul lucrărilor din depozitul galeriei?

Cristina Stoenescu: Sunt la vânzare. Galeria Anca Poterașu are acest aspect comercial. Sunt și unele lucrări de care artiștii se atașează foarte puternic și acea lucrare este off limits. Galeriile reprezintă piața primară, asta înseamnă nu numai că promovează și vând lucrări de artă, dar promovează și susțin producția de artă, caută expoziții internaționale pentru a construi un CV, urmăresc cariera artiștilor pe termen lung. Activitatea unei galerii se aseamănă cu cea a unui agent de star de cinema. E un sistem prin care și un artist câștigă și, în cazurile fericite, este principala lui sursă de venit.

Ce prețuri au lucrările pe care le vindeți?

Cristina Stoenescu: Prețul este condiționat de mediile de creație. De exemplu, un desen sau un desen în acuarelă sau o lucrare pe hârtie va avea un preț mai mic, pentru că și costurile de producție sunt mai mici. Putem începe de undeva de la 500 de euro, până la zeci de mii de euro, în cazul unor lucrări mai complexe, instalații sau sculpturi. Media e undeva între 5.000 – 10.000 de euro, pe lucrare. Aceste prețuri sunt dificil de estimat într-o piață ca România, mai ales când încerci să fii prezent și pe piețele internaționale, unde prețurile sunt mult mai mari. E dificil pentru o galerie dintr-o piață emergentă, cum este încă piața de artă din România, să găsească un echilibru între concurența la nivel internațional, unde suntem prezenți, și piața locală. Din acest motiv, în 2022 vom începe să lucrăm și cu ediții, mai ales în fotografie. Asta înseamnă că o imagine există într-o ediție de 40 – 50 de copii, iar dimensiunile sunt mai mici, prețul scăzând considerabil, și căutăm moduri de a face arta accesibilă și celor care vor să își înceapă o colecție, dar nu sunt încă la nivelul de salarizare, de câștig. Prețurile sunt foarte mari pentru nivelul veniturilor de aici și de aceea și noi încercăm să ne orientăm.

Galeriile în București și în România au apărut relativ târziu, pe la mijlocul anilor 2000 s-au stabilit primele, ceea ce înseamnă că avem ca 15 – 20 de ani de funcționare, iar colecționarii care pot și își permit să cumpere lucrări continuu și să fie interesați sunt încă puțini. De asta e important pentru noi să fim prezenți și pe piața străină, unde și instituțiile fac achiziții. Cea mai bună colecție este o colecție publică.

Ați vândut către muzee – către care?

Cristina Stoenescu: Da, avem artiști care sunt în colecții la Muzeul de Fotografie din Amsterdam, Muzeul de Artă Contemporană din Atena, înainte să își suspende activitatea anul trecut, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, care a făcut achiziții pentru prima dată în 12 ani, și la MARe, unul dintre primele muzee private din România, înființat relativ recent. Galeria noastră există din 2011 și mulți ani nu au fost făcute achiziții, pentru că instituțiile din România nu au făcut achiziții, dar am reușit să facem în așa fel încât lucrări să fie cumpărate și să ajungă în colecții internaționale. Și legat de participarea la târguri și expoziții internaționale, care costă enorm, am avut norocul de a mai aplica la granturi, de a fi sprijiniți atât cât s-a putut. În rest, sunt foarte multe investiții personale din partea echipei, mici, care lucrează non-stop. Există un proces în care noi credem foarte mult și încercăm să venim spre publicul tânăr – nu trebuie să ai neapărat bani ca să intri într-o galerie; nimeni nu vrea să vândă instantaneu. Vânzările au loc greu, este o relație de încredere care se clădește, ne place când vin oameni care nu știu foarte multe despre arta contemporană, dar ne întreabă și există dialoguri de un an, doi înainte să își cumpere prima lucrare și contează, pentru că vrei să intri de fapt într-o lume. Și asta e partea interesantă. De aceea vizitele la noi sunt ghidate și cu discuții.

Care este planul, pe termen lung?

Cristina Stoenescu: Încercăm să construim un public aici, să putem să avem conversații din ce în ce mai multe, să creștem vizibilitatea artiștilor din România, pentru că sunt artiști foarte buni, dar sistemul așa este – trebuie să ai un portofoliu, expoziții, să fii văzut. Nu e neapărat vorba doar despre vânzare de lucrări, toate obiectivele galeriei sunt urmărite pe termen lung.

Cum alegi să reprezinți, să promovezi un artist?

Cristina Stoenescu: Așa cum spuneam că se întâmplă în cazul colecționarilor, așa este și cu artiștii. E de regulă un proces care durează un an, doi, în care încercăm să stabilim un dialog, să vedem firul roșu al poveștii pe care fiecare o urmărește și, mai mult, vizităm expoziții, ne invită profesorii de la universitățile de artă să mai vorbim cu studenții, mergem la expozițiile de final de semestru, de final de an. Mereu suntem în căutare și vrem să vedem ce se întâmplă în fiecare generație. E un proces destul de personal și subiectiv. Există mai multe spații de artă în București acum și fiecare are o nișă. E destul de eclectică scena. Cred că există și o potrivire la nivel de personalități și de gusturi, până la urmă, pentru că arta contemporană e sub diverse forme.

Considerăm artă ceva ce ne place sau așteptăm verdictul, confirmarea unui specialist?

Cristina Stoenescu: Este o întrebare dificilă legat de arta contemporană. Oricât de mult încercăm noi să facem portofolii și să facem artiștii cunoscuți, primul pas este să te îndrăgostești de o lucrare și să nu mai poți uita de ea. Cam acolo e… mai ales că în arta contemporană avem atâtea colaborări interesante, uneori și pe sunet, care ne pot construi o imagine mentală, pictură, mergem mult pe fotografie, artă video, instalații. Cred că primul pas e să te îndrăgostești și să fie o lucrare care îți dă de gândit și de fiecare dată când îți mai amintești de ea și te uiți la ea îi mai descoperi un strat. Cred că arta contemporană și arta, în general, rezidă într-o complexitate, dar care vine într-o comunicare vizuală foarte simplă și devine ceva care te lovește.

Dacă se dorește atragerea oamenilor, nu ar trebui simplificată comunicarea artist – public, galerii – public?

Cristina Stoenescu: Este greu să scrii despre artă, însă este foarte importantă interacțiunea din galerii, la vernisaje, când noi, cel puțin, facem tururi ghidate și explicăm. E greu uneori să îi oprești pe oameni din tot uraganul ăsta care se petrece în jurul nostru și să îi faci atenți, dar credem că asta merită, pentru că descoperi alte lucruri, și în jur și în fiecare.

Prin proiectul nostru vrem să chemăm comunitatea aici. Vom avea și o campanie prin care vom chema oamenii să vadă expoziția cu lucrările selectate online și să descopere și alte lucrări. Expoziția publicului va fi deschisă pe 19 martie și va putea fi vizitată timp de o lună.

Fotografie principală: Aurora Kiraly, Viewfinder Clash 2021, obiecte de artă și fotografii. Galeria Anca Poterașu