INTERVIU – Floriama Cândea, despre misterioasa „Uncanny Order” de la București și conceptele specifice științei folosite în artă

Artista Floriama Cândea vorbește, într-un interviu acordat curatorial.ro, despre proiectul „Uncanny Order” care explorează potențialul modelelor matematice de a sta la baza sistemelor interactive folosite în lucrări artistice.

Expoziția, „cu aer misterios”, ce cuprinde instalații artistice realizate de Floriama Cândea alături de artiștii Claudia Chiriță și Cătălin Crețu, consiliați de cercetători de la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, este deschisă la galeria Mobius din București până pe 31 iulie, după ce a fost prezentată la MV Sci-Art Center din Timișoara.

În „Uncanny Order”, derulat de Asociația Qolony, Claudia Chiriță a realizat o instalație cinetică ce permite publicului să-și sincronizeze aplauzele cu aplauze preînregistrate și, sincronizându-se, generează un mozaic minimalist, Cătălin Crețu a conceput o instalație audio-vizuală bazată pe principiul de sincronizare a două unde laser cu ajutorul căruia a creat un algoritm de muzică generativă, iar Floriama Cândea am folosit un algoritm ce descrie fenomenul de sincronicitate a pulsurilor luminoase ale unui roi de licurici pentru a crea o instalație care vorbește despre vulnerabilitate speciilor non-umane.

„Ca artiști, nu avem pretenția că inovăm științific ceva, ci doar folosim niște unelte și concepte specifice științei pentru a crea obiecte artistice”, spune Floriama Cândea în interviul acordat curatorial.ro.

Cum a apărut ideea acestui proiect?

Floriama Cândea: Ideea proiectului „Uncanny Order” a apărut în urmă cu aproape un an, în mod destul de firesc, în cadrul unor discuții pe care le-am avut cu artiștii Claudia Chiriță și Cătălin Crețu. Știam deja că avem interese similare de cercetare artistică, chiar dacă avem background-uri diferite. Cert este că, în urma discuțiilor, am găsit un subiect ce ne preocupa pe fiecare dintre noi sau pe care ne-am dorit să-l explorăm la un moment dat, și anume teoria haosului. Am dezbătut despre cât de puțin pare să știe publicul despre acest subiect și despre modelele matematice ce stau la baza fenomenelor complexe, despre cum toată lumea a auzit despre „the butterfly effect”, dar nimeni nu știe despre Edward Lorenz sau despre Kuramoto. Și, fără să ne propunem să facem popularizare de fapt, am început să lucrăm la o idee de proiect care să exploreze potențialul modelelor matematice de a sta la baza sistemelor interactive pe care le folosim în lucrări artistice.

În ce constă și cum îți dorești să se raporteze publicul la el?

Floriama Cândea: Proiectul este unul de cercetare artistică. Constă într-o serie de experimente pe care le-am făcut noi, artiștii, consiliați de echipa tehnică alcătuită din Cristian Balaș – programator și Marian Zamfirescu și Ionuț Andrei Relu – cercetători la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, și care ne-au condus la realizarea unor instalații artistice. Am pornit prin a cerceta modele matematice ale teoriei haosului, aplicațiile lor și diverși algoritmi care există pe piață și care descriu aceste modele și ne-am ales câțiva pe care i-am testat în instalațiile noastre. Pe scurt, Claudia Chiriță a folosit modelul Kuramoto pentru oscilatoare slab cuplate pentru a genera o instalație cinetică ce permite publicului să-și sincronizeze aplauzele cu aplauze preînregistrate și, sincronizându-se, generează un mozaic minimalist, Cătălin Crețu a conceput o instalație audio-vizuală bazată pe principiul de sincronizare a două unde laser cu ajutorul căruia a creat un algoritm de muzică generativă, iar eu am folosit un algoritm ce descrie fenomenul de sincronicitate a pulsurilor luminoase ale unui roi de licurici pentru a crea o instalație care vorbește despre vulnerabilitate speciilor non-umane. Cum spuneam, abordări foarte diferite, dar care, împreună, aduc în discuție un subiect comun și procese de gândire și creație asemănătoare.

Care este highlight-ul expoziției?

Floriama Cândea: Din punctul meu de vedere, am reușit să facem o expoziție unitară, care nu are, poate, un traseu curatorial foarte clar, dar care te primește direct de la intrare cu un aer misterios pe care îl datorăm, pe de o parte, sunetului instalației lui Cătălin Crețu, care, deși discret, pare că te urmărește prin spațiul expozițional. De fapt, chiar te urmărește, pentru că vine din două difuzoare unidirecționale, dintre care unul e mișcător. Pe de altă parte, în întreaga expozitie ești în semiîntuneric, înconjurat de ecrane, boxe, proiecție, leduri/licurici, lasere, toate invitându-te să te apropii pentru a le înțelege sensul sau pentru a interacționa cu ele. Sperăm ca publicul sa le privească într-un mod curios, să aibă răbdarea să urmărească instrucțiunile și să înțeleagă puțin mai multe despre haos – acel haos care nu înseamnă dezordine absolută, ci complexitate ce poate fi cercetată și descrisă cu ajutorul ecuațiilor.

Cum ați ales modelele matematice folosite?

Floriama Cândea: Fiecare dintre noi avea, de la început o idee conceptuală pe care voia să o exploreze și atunci am căutat modele matematice care să ne poată fi de ajutor în implementarea ideii. Claudia era interesată, de exemplu, de fenomene sociale, de felul în care grupuri mari de oameni aplaudă sincron în unele situații, pe mine mă interesa complexitatea unor fenomene din lumea naturală, mă gândeam la stoluri de păsări, roiuri de insecte, iar Cătălin a fost foarte inspirat de un experiment la care a asistat în laborator la INFLPR, în care fizicianul Ionuț Andrei Relu i-a prezentat felul în care se pot sincroniza două unde laser. Toți aveam în comun fascinația pentru diferite feluri de sincronii și atunci modelele matematice pe care am ales să le folosim descriu matematic aceste sincronizări. Desigur, sunt modele simplificate care pot fi implementate mai ușor. Ca artiști, nu avem pretenția că inovăm științific ceva, ci doar folosim niște unelte și concepte specifice științei pentru a crea obiecte artistice.

Cum poate fi transpusă, azi, teoria haosului în artă, în general?

Floriama Cândea: Teoria haosului sau știința sistemelor dinamice neliniare este un subiect interesant de câțiva zeci de ani deja. Nu știu dacă se poate vorbi despre transpunerea ei în artă altfel decât ca despre un subiect care a captat în timp atenția multor artiști. Nu cred că există un anumit fel în care poate fi transpusă în artă ci mai degrabă putem vorbi despre faptul că are atât de multe aplicații, ramificații și concepte derivate din ea încât artiștii ar putea acoperi o mare plajă de idei inspirate din teoria haosului, de la fractali la teoria informației sau a rețelelor. În arta mai recentă sunt câteva proiecte care mi-au atras atenția și aș da câteva exemple. Artistul german Ralph Baecker folosește sisteme digitale, tehnologice și complexe inspirate de modele matematice ale teoriei haosului adesea pentru a descrie rețele neuronale și a pentru a crea diverse instalații bazate pe acestea. Un alt exemplu îl putem găsi la sound-artistul Zimoun, care folosește frecvent aleatoriul în raport cu forme imprevizibile în sunet și mișcare.

Va exista o continuare a proiectului?

Floriama Cândea: Pornind de la aceste idei și până la realizarea instalațiilor a fost un traseu interesant din care nu doar am învățat cu toții, ci ne-au venit idei noi pe care le vom dezvolta în viitorul apropiat. Nu știu dacă proiectul îl vom continua în aceeași formulă, dar știu că vom continua să cercetăm și să dezvoltăm ce am început în „Uncanny Order” și că în mod sigur vom mai lucra împreună.

Credit foto: Tudor Codre Isac / Asociația Qolony