INTERVIU – Victoria Zidaru, despre spiritualitate și simțuri: Vizualul are cel mai mare rol în modelarea societății

Victoria Zidaru, artist vizual specializat în sculptură și tapiserie, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre expoziția „Ziua întâi”, care face parte din actualul sezon expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană, despre practica sa, despre spiritualitate și simțuri, despre rolul artiștilor în modelarea societății, dar și despre climatul în arta românească.

Victoria Zidaru a realizat în spațiul principal de la etajul al patrulea al MNAC o instalație din material textil, vegetal, precum și obiecte realizate din pânză, umplute cu fân și plante aromate. Expoziția intitulată „Ziua întâi”, aluzie la Geneză, este curatoriată de Ruxandra Demetrescu. Pentru fundalul sonor al prezentării și două filme care completează instalația, artista i-a invitat pe Călin Țopa și Bogdana Dima, respectiv Tudor Cucu. Expoziția poate fi vizitată până la 31 martie.

Pentru acest an, artista are în pregătire mai multe evenimente solo, inclusiv la Veneția, și, alături de sculptorul Marian Zidaru, la un important muzeu despre care urmează să dezvăluie mai multe.

Lucrați cu material textil, vegetal, cum și de ce ați ales să includeți natura și naturalul în creația dvs. și, practic, să devină întreg?

Victoria Zidaru: Am ajuns, am ales să includ materialul natural, natura în lucrările mele, de frumusețe!

La început nu mi-am propus într-un mod conștient, după care mi-am dat seama că este un material viu, este frumos, emană mireasmă și energie, este revigorant, este gratis, este la îndemâna oricui și este din familia noastră, face parte din famila umanului. Uneori are calitățile și virtuțile unei persoane, poți dialoga cu el, simți că, la un nivel vibrațional înalt, percepi fraze, emoții și răspunsuri prin conversația mentală ce se instalează atunci când îl atingi. Uneori simți că îți vorbește, că transmite mesaje, înțelesuri și descifrări nebănuite, te trezești că înțelegi răspunsuri pe care le așteptai de mult sau la care nu te asteptai vreodată. În acest sens, am trăit o experiență specială de la care a pornit ciclul meu de lucrări cu frunze împletite în trei, folosind și suport de fir natural pentru rezistență.

Într-o dimineață de toamnă, întrând în curtea Muzeului Satului din București, am zărit la poalele imensului stejar din fața porții o mare roșie, pufoasă, de frunze proaspăt căzute. Imensitatea acelui ocean roșu, vegetal, pulsa ca un organism viu cu suflet cald și îndurerat pentru efemeritatea și, deci, rapida lor dispariție. În acest uriaș spectacol spontan am descifrat o voce, o șoaptă ca un foșnet, ce putea fi tradus ca o rugăminte de a face ceva pentru ele, pentru a la păstra și prelungi identitatea lor efemeră, dar atât de complexă în întreg universul vegetal. Atunci am început împletitul corzilor din trei fire și așa au apărut primele gheme cu sute de metri de împletitură, obiect ce trimite la stratificarea în timp a evenimentelor asemenea unor arhive, sau, mai exact, al firului vieții adunat într-o formă circulară, asemeni unui Curiculum Vitae personal. Aceasta este o posibilă poveste – poem al ghemelor folosite de mine în diverse instalații. Mai târziu, am realizat ca pe o victorie că prezența olfactivului este o certitudine, o atestare, funcționând ca un certificat de garanție care departajează obiectul virtual de obiectul material.

Și mai târziu am înțeles că vegetalul, naturalul, cu care coabităm, ne vor, ne agreează, râvnesc cu bucurie la locul pe care îl merită în arhitectura ecosistemului nostru vital. Fac parte din universul nostru și sunt în relație consangvină cu traseul nostru terestru. Același lucru este valabil și pentru materialul textil pe care îl utilizez, al pânzei de in și cânepă lucrată în casă cu fir tors de mână de femeie. Pânza albă din in și cânepă este rugoasă, cu fir inegal și imperfect, fiind o pânză vie în care s-a imprimat sufletul celei care a tors firul și a țesut pânza. Fiecare tresărire, fiecare gând bun și iertător, fiecare dorință și mulțumire a femeii care a țesut pânza este imprimat aici, această pânză este o hartă pe verticală a sufletului zbuciumat și senin al unui om. Aceste gânduri au imprimat o structură grafică, un desen și un ritm care ar putea fi descifrate, așa cum nevăzătorii citesc în braille, informațiile. Sunt atât de fascinată de această structura grafică a pânzei încât între mine și ea s-a stabilit, de mic copil, un raport de dependență și de îndrăgostire. Sunt îndrăgostită de acest alb rugos, sever, înmiresmat, acru și greu ca pământul și seva lui, acest alb tandru și binefăcător.

Toată tinerețea mea am cumpărat cu nesaț această pânză de câte ori am avut ocazia și mijloacele, din necesitatea de a fi în preajma mea această energie care îmi făcea și continua să mă susțină și să îmi facă bine.

Aceste elemente întregesc „Ziua Întâi” de la MNAC. Faceți și aici legătura cu spiritualitatea, temă preponderentă a lucrărilor dvs. Este o instalație impresionantă, vizual și sonor, care au fost etapele realizării ei? Care a fost punctul de început și cum ați colaborat cu Călin Țopa, Bogdana Dima și Tudor Cucu?

Victoria Zidaru: Punctul de început a fost invitația din partea curatoarei, istoricul și criticul de artă Ruxandra Demetrescu, de a crea o instalație în MNAC, la etajul patru, în urma colaborării și a proiectului comun de la Cetate Arts Danube.

A început frământarea, la nivelul sufletului și al minții, despre ce să vorbesc, cum să arate discursul – ce forme să abordez, care să fie mesajul final. Eram deja la a patra variantă, propunere pentru Grădina Deliciilor – Hortus Deliciarum, iar după acest exercițiu temporal al începutului pierdut, tânjeam, eram pregătită, venise timpul să abordez și să încerc să descifrez acea stare despre care nu se poate vorbi și nu se poate numi cu cuvinte, ci numai cu necuvintele formelor, culorilor, imaginilor și sunetelor – adică cu respirația și acustica din prima zi a lumii. Au început schițele, întâlniri și simulări, până ce curatorul a ales proiectul, varianta cea mai indicată pentru spațiu, apoi s-a început lucrul la coloanele albe, care erau deja brodate, concomitent cu broderia pentru celelalte elemente prezente în proiect. Spre final, căutam un subiect pentru imaginea și sunetul care trebuia să completeze discursul vizual. Mă aflam în septembrie la Festivalul „Enescu”, la un concert de pian de la Sala Palatului, când, din senin, de deasupra pianistului au început să plutească pene albe de porumbel de așa manieră încât pianistul a fost profund mișcat și da semne de așteptare pentru repetarea momentului. La câteva zile, se repetă regia peste un al doilea pianist – care și acesta se arăta binedispus și emoționat de întâmplare. Doar din preajma mea aud comentarii de genul „Vai de mine, ne facem de râs în toate Europa, cum arăta spațiile noastre muzicale” etc. Doar că, pentru mine, acesta a fost momentul în care am înțeles că este mesajul pe care îl căutăm și, probabil, dacă nu am înțeles prima dată, porumbelul a mai zburat a doua oară deasupra pianului dislocând penele din preajma cuibului său pentru a-mi trimite tema de care aveam nevoie. Așa a apărut filmul „La hotarul îngerilor”, nume imaginat de Ruxandra Demetrescu și realizat, după o frumoasă colaborare, de tânărul muzician Călin Țopa – imagine și sunet, alături de inserțiile discrete, dar puternic conceptuale, ale actriței Ada Galeș. De asemenea, coloana sonoră cuprinde varianta personală imaginată pentru această temă de tânăra muziciană Bogdana Dima.

Nișa spirituală în care se încadrează proiectele mele reprezintă momentele preocupărilor mele din viața reală – arta pe care o practică fiecare artist nu poate fi despărțită de evoluția spirituală personală, pentru că arta chiar asta este: un barometru care măsoara calitatea, consistența și forța portretului tău interior.

Poate fi această instalație percepută ca un manifest pentru spiritualitate, într-o perioadă în care lumea pare că se îndepărtează de aceasta?

Victoria Zidaru: Este un manifest pentru spiritualitate, dar în măsura în care, dintodeauna, acesta a fost rolul artei, de a tălmăci – cu sau fără cuvinte – apropierea sau distanța față de repere și verticalitate. Artistul operează, prin manualul de geometrie, cu distanța prin grade, unghiuri, paralele sau unificarea absolută cu verticala. Mai ales astăzi când, prin matematica numerelor, s-au înmulțit ipotezele și probabilitățile unei teoreme, este mai necesar ca oricând o întoarcere la aritmetica simplității pentru a redescoperi și învăța din nou că 1+1+1= 1.

Cum trebuie să percepem, ca vizitatori, aducerea laolaltă a celor cinci simțuri?

Victoria Zidaru: Când cunoaștem prin toate cele cinci simțuri, acea cunoaștere este complexă și completă. Am simțit nevoia să activez și simtul olfactiv pentru că este singurul argument care certifică un obiect concret și îl diferențiaza de un obiect virtual. Olfactivul este, cum am mai spus, ca un certificat de garanție. Mai târziu am aflat și că mirosul este primul simț perceput de creier, înaintea văzului și a sunetului.

Considerați că artiștii plastici (mai) au astăzi un rol în modelarea societății?

Victoria Zidaru: Vizualul are cel mai mare rol în modelarea societății. Ca să asculți o muzică trebuie să apeși pe un buton sau să intri într-o sală de concerte, pentru cuvinte trebuie să deschizi cărți și aparate ca să le parcurgi. De vizual nu poti să scapi, nu ai unde să te ascunzi, este non stop în fața ochilor tăi și te influențează, te lucrează, te formatează, te modifică. Aceasta este și rațiunea, pericolul reclamelor sau a spațiilor și a ambientului în care trăim. De aceea, igiena vizualului ar trebui să fie o materie de studiat și predat în școli.

De-a lungul carierei ați avut numeroase reușite și munca v-a fost recompensată și recunoscută la nivel internațional. A existat un eveniment în cariera dvs. care a reprezentat un punct de cotitură major pentru dvs. și cum ați reacționat la el?

Victoria Zidaru: Da, momentul de cotitură care mi-a marcat traseul profesional a fost proiectul din 2019 de la ICCCR Venezia, la invitația istoricului de artă Grigore Arbore – „Hortus Deliciarum 3” – în urma căruia am fost invitată în proiectul „Venice Venice” din Veneția, care a însemnat realizarea unei instalații de mari dimensiuni pentru spa-ul hotelului din Palazzo Ca da Mosto si Ca Dolfin. Reacția mea a fost de uimire și redescoperire a unui traseu artistic în care mi-am încercat valențele și forța creatoare – a fost ceea ce așteptam și căutam.

M-am confruntat cu o  mare responsabilitate și o ștachetă înaltă la care a trebuit să mă racordez, dar acestea sunt provocările pe care le așteaptă artiștii și aceasta este didactica firească a unei traiectorii artistice.

Cum v-ați descrie parcursul profesional de până acum?

Victoria Zidaru: La început, traseul a fost normal, accidental, lent și comun – până la un punct, când, din 2016, odată cu expoziția curatoriată de Alexandru Dvidian de la H’art Apendix, „ZISSICUSUT”, cadența s-a schimbat, s-a întâmplat ca o explozie, ca un șoc, as putea să compar cu un tzunami expozițional care nu s-a mai oprit, continuă cu aceeași energie și motivație, aproape de necontrolat.
Și acesta cred ca este firescul unui traseu dorit, așteptat și asumat. Torentul vine, dar tu trebuie să ai reacție, să fii pregătit, să ții ritmul, să urci, să descoperi, să răspunzi.

Ca femeie artist, cât de dificil a fost să vă impuneți în lumea artistică românească? Ați întâmpinat obstacole din acest motiv?

Victoria Zidaru: Nu ca femeie am avut obstacole, ci ca artist comun și mediu, conjunctural, până la un punct. Când  floarea îmbobocește și nu este stearpă, nimic nu mai poate împiedica bobocul să devină floare, greu este până la stadiul de rodire, când simți că lucrul tău are rod, după aceea nimic nu mai poate împiedica fructul și menirea lui.

Nu ca femeie am obstacole, ci ca artist care traduce mesaje ce nu se doresc înțelese și mai ales consumate. Dar cum arta nu poate să mintă, pentru că ea nu este din lumea aceasta, săgețile se vor întoarce de unde sunt trase, pentru ca ținta face corp comun cu tragătorul în planimetria celor patru puncte cardinale.

Aveți un sfat pentru artistele emergente de azi?

Victoria Zidaru: Nu este bine să dai sfaturi, ele nu se pot potrivi la categorii mari. Fiecare artist își va găsi drumul, dacă îl caută cu sinceritate, sete și bucurie.

Aș putea propune că este important să te cunoști pe tine însuți, dar acest lucru nu este la îndemâna oricui, pentru că este tot mai greu să identifici conturul, harta ta geografică în spațiu și timp, pentru că, om fiind, ești în continuă mișcare, descoperire și transformare.

Sau aș putea să vorbesc despre o taină înaltă: „Stai imobil, nu te mișca, așteaptă, așteaptă să primești semnale, nu impune nimic, nu aștepta nimic din voința ta, doar pregătește-te să auzi, să discerni în liniștea din mintea și sufletul tău, așteaptă să fii găsit, pregătește-te să fii găsit, doar atunci vei putea înțelege, pentru că vei fi ajutat să înțelegi”.

Mă simt foarte aproape de un sfat al lui Constantin Brâncuși: „Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te privești ca unul dintr-un lanț nesfârșit al înaintașilor și când nu calci cu o iotă prescripțiile naturalitatății eterne”.

Față de momentul debutului dvs., cum s-a schimbat climatul artistic românesc?

Victoria Zidaru: Față de climatul debutului meu, s-a schimbat totul și în bine și în rău. Este prea mult de spus, dar este regretabil că statutul de artist este din ce în ce mai diluat, mai neconturat, fără greutate și rost. Oamenii nu mai au nevoie de această substanță, nu mai consumă această substanță eterică și binefăcătoare pe care o împarte adevărata artă. Și, din păcate, omul recent este mulțumit, nu mai caută și rar discerne între un original și un înlocuitor. Omul de astăzi consumă și este mulțumit cu înlocuitorii de tot felul, prin această uriașă inginerie și producție a obiectului de unică folosință.

Care a fost comentariul făcut în legătură cu arta dvs. care a avut cel mai mare impact personal?

Victoria Zidaru: Cel mai important comentariu care s-a făcut pentru lucrul sufletului și mâinilor mele sunt momentele, nu foarte rare, când pe obrajii mai multor vizitatori am zărit șiroind sau înăbușite picături de lacrimi ținute în frâu de jenă și decența momentului petrecut într-o sala de expoziție. Alte cuvinte și descifrări pertinente și cu har m-au bucurat și mi-au întărit convingerea să continui munca și speranța.

Ce urmează pentru Victoria Zidaru primăvara aceasta, anul acesta? Unde vom mai vedea creațiile dvs. și ce proiecte aveți în derulare?

Victoria Zidaru: Mulțumesc lui Dumnezeu că va fi un an cu multe proiecte, trei evenimente nu de mare amploare, dar deosebit de fascinante la Veneția, în cadrul Chiesa Santa Maria de la Pieta – pentru copiii din orfelinatul unde și acum există acel renumit cor de fete și unde a cântat Vivaldi pe parcursul vieții lui. Evenimente pe care le vom dezvolta la momentul potrivit, o participare importantă de amploare într-un proiect la invitația galeristului nostru Dan Popescu, iar în toamnă, alături de Marian Zidaru, într-un proiect la un muzeu important și alte participări punctuale în expoziții de grup.

Fotografii: Victoria Zidaru. Ziua întâi, MNAC Bucureşti, 02.11.2023 – 31.03.2024 © Serioja Bocsok / MNAC