Mescalina și omagiul adus de Corneliu Michăilescu lui Manet

„Cea mai nouă Olympia”, pictată în 1930 de Corneliu Michăilescu, este o pictură-tribut pentru „Olympia” lui Édouard Manet. Mai mult, este un rezultat, ar putea fi spus, al perioadei în care artistul român a colaborat cu reputatul neurolog Gheorghe Marinescu.

Michăilescu s-a supus, alături de alți artiști – pictori și muzicieni – mai puțin cunoscuți, unor experimente cu mescalină, unul dintre cele mai vechi droguri psihedelice. Halucinațiile, viziunile colorate, avute după ce i-a fost administrată aceasta e considerat că au fost transpuse în diverse lucrări, inclusiv „Cea mai nouă Olympia”.

Un nud puțin senzual, ce redă o atmosferă ca de vis, „Cea mai nouă Olympia” face parte din colecția Muzeului Național de Artă al României, expusă permanent în sala dedicată avangardei românești.

Realizat în perioada de după etapa integralistă, tabloul -ulei pe carton – păstrează o structură constructivistă a formelor, cu volume puternice și clar delimitate. Spre deosebire de opera atistului francez din 1863, cromatica folosită de Michăilescu este una rece. În plus, Olympia lui se află în balcon, cu spatele la privitor, dialogând cu servitoarea de culoare care, în viziunea artistului, apare ca o mască neagră drapată în falduri albe. În 2004, lucrarea a fost clasată în patrimoniul cultural național mobil, categoria „Tezaur”.

Corneliu Michăilescu (1898 – 1965), jurist și publicist, pictor și scriitor, a absolvit cursurile Școalii de Belle Arte din București (1912) și a plecat apoi la Florența, atras de maeștrii renascentiști. Prima lui perioadă de creație a fost una electrică, în care a experimentat cu pictura în aer liber, cu expresionismul și cu fovismul, definită de două stagii de pregătire în Italia, finalizate în 1921, când a revenit în țară.

A expus prima dată în România în aprilie 1922. Corneliu Michăilescu s-a îndreptat spre cubism și suprarealism. Atracția față de cubism s-a manifestat în creația lui la mijlocul anilor ’20, când a început să fie remarcat în mediul cultural românesc. La Salonul Oficial din 1924, a primit medalia I pentru opera „Păzitorii castelului”, și tot atunci s-a apropiat de grupările avangardiste din preajma lui M.H.Maxy și Marcel Iancu.