Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  MNAR îşi prelungeşte programul de Noaptea Albă a Galeriilor
mnar

MNAR îşi prelungeşte programul de Noaptea Albă a Galeriilor

Muzeul Național de Artă al României, care participă la cea de-a XVI ediție din Noaptea Albă a Galeriilor, invită publicul să viziteze expoziția-vedetă a acestui an, „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI – XIX”, pe 1 și 2 octombrie, în intervalul orar 13:00 – 21:00.

Expoziția redă diversele aspecte şi semnificații pe care le primește ruina în vizualul european în decursul secolelor al XVI-lea – al XIX-lea.

Cele 140 de lucrări expuse astfel încât să ilustreze, pe parcursul celor șase secțiuni ale expoziției, transformarea ruinei dintr-un simbol al culturii antice în epoca Renașterii într-o stare de spirit, o trăire aparte.

Scenografie spectaculoasă

Cu o scenografie spectaculoasă, similară celor din marile muzee ale lumii, expoziția etalează lucrări ale unor nume importante din arta europeană a secolelor XVI-XIX, dintre care amintim: Jan Sanders Van Hemessen (cca. 1500 – 1556), Gaspard Dughet (1615 – 1675), Giovanni Paolo Pannini (1691-1765), Giovanni, Battista Piranesi (1720-1778), August Becker (1821/1822 – 1887), Ivan Aivazovski (1817-1900).

Expoziția „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI – XIX” este deschisă la parterul Galeriei Naționale a MNAR, iar accesul se face pe baza biletului de intrare.

12 oraşe participante la NAG

Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai longeviv eveniment al comunității creative din București. Inițiat și organizat de Asociația Ephemair, evenimentul s-a extins la nivel național odată cu a zecea ediție din 2016, iar în prezent este organizat în cadrul unei rețele naționale a organizatorilor locali NAG în mai multe orașe din România.

În programul de anul acesta al NAG participă douăsprezece orașe și peste optzeci de galerii, muzee, spații alternative, ateliere de artist, centre culturale și muzee.

Publicul este așteptat în București, Alba Iulia, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș pentru a descoperi inedite spații dedicate culturii contemporane.

Credit foto: MNAR