Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  O copie a celui mai celebru surâs din lume, vândută la Paris pentru 273.000 de euro
gioconda

O copie a celui mai celebru surâs din lume, vândută la Paris pentru 273.000 de euro

Portretul Lisei Gherardini, numită și Gioconda sau Mona Lisa, după Leonardo da Vinci, a fost vândut, marți seară, cu 273.000 de euro la casa Artcurial din Paris.

Copie considerată „excepțională” de experți, tabloul pictat la un secol după capodopera lui Leonardo da Vinci a fost găsit acum șase luni în inventarul familial.

Autorul este necunoscut, dar ar aparține colectivului Școlii de la Fontainebleau.

Este o Mona Lisa care arată ca una dintre cele mai faimoase lucrări din lume, doar un ochi expert poate observa că decorul din fundal este mai puțin imitat. O altă diferență, această Gioconda a fost pictată pe un panou din lemn și nu pe o pânză, contrar altor copii.

Care este diferența dintre o copie și un fals

Tabloul a fost găsit acum șase luni în timpul unui inventar familial în regiunea pariziană, potrivit lui Matthieu Fournier, curator la Artcurial.

„Suportul din lemn a permis ca lucrarea să ajungă până la noi în stare perfectă de conservare. Execuția în special a chipului, retranscrierea „sfumato-ului” lui Leonardo da Vinci sunt elementele care arată că un mare artist a pictat acest tablou”, consideră expertul Mathieu Fournier.

Această tehnică numită „sfumato” constituie, potrivit lui Mathieu Fournier, „legătura dintre diferitele părți care creează această ambianță foarte cețoasă, care oferă multă duioșieAceste transparențe sunt deosebit de strălucitoare în țesături, în păr, în tenul Giocondei”.

Potrivit francetvinfo.fr, nu este prima dată când o copie se vinde foarte scump. Care este diferența dintre o copie și un fals? Pentru Matthieu Fournier, cuvintele „contrafăcute” și „falsuri” „nu au niciun sens pentru pictura veche”. Potrivit acestuia, „când se realiza o copie, se vorbea adesea de reluare, de versiune, dar nu exista noțiunea de falsitate doarece intenția nu era de a înșela”.