O nouă ediţie Art Safari – între 12 mai şi 7 august; grafică de Picasso şi Dali va fi expusă la eveniment
A noua ediţie Art Safari va oferi o altă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Astfel, la Art Safari 2022, expozițiile vor fi înlocuite la fiecare trei luni. Între 12 mai și 7 august, primele trei luni de artă vor aştepta publicul pe Lipscani, în Palatul Dacia-România. Biletele au fost puse deja în vânzare cu o reducere de 35% pentru a marca luna iubirii, februarie.
Palatul Dacia-România va găzdui cinci pavilioane expoziționale, unde vor fi expuse și nume mari ale artei mondiale precum Picasso și Dalí
“Arta grafică a celor mai importanți artiști spanioli ai secolului XX– Picasso și Dalí va fi prezentă la Art Safari, într-o expoziție surprinzătoare dedicată baletului ‘Pălăria cu trei colțuri’ de Manuel de Falla. Picasso și Dalí au fost aleși să creeze decorurile și costumele pentru celebrul balet, iar Picasso a realizat chiar și machiajul dansatorilor”, afirmă Ioana Ciocan, director Art Safari București, într-un comunicat transmis de organizatori. Ea adaugă că Pavilionul Contemporan va fi dedicat Irinei Dragomir, care încă de la absolvirea Universității de Artă din București s-a remarcat printr-un ”figurative pop”.
Totodată, noua ediţie marchează trei decenii de prietenie și parteneriat germano-român în Europa, alături de Institut für Auslandsbeziehungen și de Ambasada Republicii Federale Germania la București și Art Safari, și va prezenta în cadrul Pavilionului Aniversar expoziția “Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany “.
În cadrul Pavilionului Invitat, va fi expusă arta lui Reuven Rubin (1893–1974), unul dintre cei mai faimoși artiști israelieni moderniști, cu lucrări prezente în colecțiile marilor muzee ale lumii: MoMA (New York), Musée d’art Moderne (Paris), Jewish Museum (New York) sau Muzeul de Artă din Tel Aviv.
Născut la Galați, Reuven Rubin a părăsit România în 1922 și a revenit în țara natală ca primul ambasador al Statului Israel în România între 1948-1950. Ambasada Israelului marchează prin această expoziție 100 de ani de la plecarea artistului-ambasador Reuven Rubin din România.
Pavilionul Muzeal îi este dedicat lui Theodor Aman, marele maestru al picturii românești, întemeietor al Școlii de Belle-Arte de la noi.
În cele opt ediții organizate din 2014 și până acum, Art Safari a primit peste 231.000 de vizitatori.
Art Safari este un muzeu temporar, care se desfășoară anual și găzduiește expoziţii curatoriate, dedicate atât artei de patrimoniu, cât și celei moderne și contemporane. Art Safari are un puternic program educațional prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și tururi private pentru publicul larg.
Credit foto: Art Safari: Theodor Aman, „Seara de bal mascat”