Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Opere de artă în valoare de milioane de dolari semnate Francis Hines, descoperite într-o pubelă
francis hines lucrare 1983

Opere de artă în valoare de milioane de dolari semnate Francis Hines, descoperite într-o pubelă

Diverse opere de artă în valoare de milioane de dolari semnate Francis Hines, expresionist abstract care a murit în 2016, la vârsta de 96 de ani, au fost descoperite într-o pubelă în timpul unor lucrări de construcție. Lucrările găsite într-un hambar abandonat din Connecticut sunt acum destinate vânzării, scrie The Guardian.

Anunțat de constructor, Jared Whipple, un mecanic din Waterbury, a recuperat piesele acoperite cu murdărie dintr-o pubelă ce conținea materiale dintr-un hambar din Watertown.

Whipple a aflat ulterior că lucrările aparțin lui Francis Hines, un expresionist abstract care învelea clădiri în stilul Christo și Jeanne-Claude și care și-a depozitat lucrările în hambar.

Valoarea unei picturi Hines, peste 22.000 de dolari

Francis Hines a învelit mai mult de 10 clădiri din New York, inclusiv Washington Square Arch, aeroportul JFK și Port Authority Bus Terminal, a explicat istoricul și curatorul Peter Hastings Falk.

Sutele de piese recuperate de Whipple includ picturi, sculpturi și desene de mici dimensiuni.

Hastings Falk a estimat că tablourile „înfășurate” ar putea fi vândute pentru 22.000 de dolari fiecare, iar desenele, pentru sume de circa 4.500 de dolari.

Whipple le-a prezentat pe unele dintre acestea la o galerie din Waterbury anul trecut și recent a decis să vândă din ele.

El colaborează cu galeria Hollis Taggart, pentru expoziții la New York și în Connecticut, începând de luna viitoare.

Whipple a precizat că a luat legătura cu familia lui Hines, care i-a permis să păstreze și să vândă arta lui.

Foto: „Untitled” (1983), de Francis Hines. Credit foto: Hollis Taggart