Partea nevăzută a colecției Liana și Dan Nasta – obiecte de cult și laice, la Muzeul Colecțiilor de Artă
Expoziția „Partea nevăzută a colecției Liana și Dan Nasta: obiecte de cult și laice” va putea fi vizitată la Muzeul Colecțiilor de Artă în perioada 8 noiembrie 2023 – 17 martie 2024.
Curatoriată de dr. Liliana Chiriac, șef secție, dr. Gabriela Vasiliu, conservator, și Monica Croitoru-Tonciu, muzeograf în secția Muzeul Colecțiilor de Artă, expoziția va fi însoțită de volumul „Colecția Liana și Dan Nasta, Donația Elena și Mihai Nasta. Repertoriul colecției”, care cuprinde ansamblul de obiecte donate de soții Elena și Mihai Nasta.
Vernisajul va avea loc pe 5 noiembrie 2023, ora 18:00.
Mai mult de 100 de obiecte
„Partea nevăzută a colecției Liana și Dan Nasta: obiecte de cult și laice” continuă prezentarea în expoziții tematice a obiectelor de mare valoare artistică deținute de Muzeul Național de Artă al României care nu fac parte din expunerile permanente, cum au fost expozițiile „Partea nevăzută a colecției de artă Alexandru Phoebus”, în anul 2019, și „Partea nevăzută a colecției Lucia Dem. Bălăcescu”, în anul 2022.
Sunt incluse mai mult de 100 de obiecte de artă tradițională: icoane pe lemn și sticlă, xilogravuri religioase, cărți, scoarțe românești, piese de cult și de podoabă, obiecte de uz gospodăresc din ceramică și lemn, din secolele XVI – XX, prezentate într-o scenografie expozițională dedicată, spectaculoasă.
Colecția Dan Nasta
Actor, regizor, scenarist, scenograf și teatrolog, Dan Nasta (1919 – 2015) a fost unul dintre cei mai importanți și avizați colecționari de artă din România.
Adunată între anii 1950 și 2000, colecția reunește 769 de piese de artă reprezentative pentru toate genurile artistice, provenite mai ales din spațiul autohton, dar și din cel european și cel oriental, unele dintre acestea fiind extrem de rare și de valoroase.
Astăzi, Muzeul Colecțiilor de Artă cuprinde mai mult de 50 de colecții de artă și donații, printre cele mai recente numărându-se Colecția Corneliu Baba (2009), Donația Șerbana Drăgoescu (2015), Colecția Simion A. Iuca (2018) și Colecţia „Liana şi Dan Nasta, Donația Elena și Mihai Nasta”, cea mai recent integrată în patrimoniul MNAR, prin donația realizată de Elena și Mihai Nasta în 2019.