Picturile cu nuferi ale lui Monet ar putea fi rezultatul vederii sale în spectru ultraviolet
În 1912, ochii lui Claude Monet au fost amenințați când a început să dezvolte cataractă. În urma unui consult medical cristalinul îi bloca lumina. Monet se confrunta cu cel mai urât coșmar al unui artist: urma să orbească. Este posibil ca această cataractă să fi fost doar un efect secundar al vârstei, Monet avea 70 de ani, dar se speculează, de asemenea, că vopseaua pe bază de plumb a fost vinovată de deteriorare.
Pierderea vederii lui Monet s-a reflectat în munca sa.
Nefiind capabil să distingă între nuanțe și tonuri, a recurs la pictura prin dezvoltarea unor obiceiuri, cum ar fi plasarea aceleiași culori exact în același loc pe paletă și etichetarea tuburilor sale de vopsea pe blocuri imense.
Se spune că a distrus mai multe pânze în accese de frustrare. Paletele din tablourile sale s-au umezit de la pasteluri irizate la monocromii blurate, înțesate cu picături grele de purpuriu și cărbune. Tuşele sale de pensulă grosolane au făcut ca lucrările sale să se îndrepte spre domeniul abstracției.
Ochiul magnific
După un deceniu de evoluție a cataractei, Monet a acceptat să picteze o serie de tablouri cu nuferi pentru guvernul francez, când un medic a confirmat că era orb la ochiul drept și mai avea doar o zecime din vedere la ochiul stâng. Rămăsese o singură soluție: operația la ochi, pe care o evitase cu ostilitate încă de la primul diagnostic. Era îngrozit de operație. A fost de față atunci când operația de cataractă a prietenei și contemporanei sale Mary Cassatt i-a distrus cariera, lăsând-o complet oarbă, fără să mai apuce vreodată să ridice o pensulă.
Claude Monet, „Water lilies”, 1906
Cum nu mai avea nimic de pierdut, a cedat în cele din urmă și a fost supus unei serii de operații istovitoare. După o recuperare dificilă, la 80 de ani, Monet s-a întors la picturile cu nuferi comandate, începând o nouă etapă revigorată a carierei sale în amurgul vieții sale. Dar, după cum a vrut soarta, operațiile nu numai că i-au redat vederea, dar i-au și îmbunătățit-o prin deblocarea unei părți a spectrului ultraviolet.
Oamenii au în ochi celule fotoreceptoare numite conuri, care sunt responsabile de vederea culorilor. Cele trei conuri din ochi ne dau acces la spectrul de culori al curcubeului, începând de la roșu și terminând la violet. Unele animale, precum câinii, nu pot vedea roșu așa cum văd oamenii. Alte animale, în special insectele, pot vedea chiar mai multe culori decât noi, având acces la undele de culoare de dincolo de capătul violet al spectrului, în domeniul culorilor cunoscute sub numele de ultraviolete. Pentru majoritatea oamenilor, lumina ultravioletă este invizibilă.
Fluturii folosesc ultravioletele pentru a detecta pe aripile lor pete ascunse care disting masculii de femele. Unele flori care par simple pentru ochiul uman prezintă de fapt o serie de dungi și pete în tonuri UV care atrag albinele și alți polenizatori. Acesta este motivul pentru care nuanța ultravioletă este cunoscută sub denumirea de „violet de albine”. Operația oftalmologică a lui Monet nu i-a oferit conuri noi, ci i-a îndepărtat cristalinul ochilor, care în mod normal filtrează lumina UV, împiedicând oamenii să o detecteze. Astfel, la 85 de ani, ochiul magnific al lui Monet a putut să distingă movul albinelor.
Claude Monet, „Nymphéas” (1897–99)
De atunci, ori de câte ori Monet a pictat irișii din Grădina sa japoneză sau nuferii care atingeau suprafața iazului său din Giverny, flora sa radia o aură de purpuriu delicat și indigo complex. Vopseaua ultravioletă nu fusese încă inventată, așa că a trebuit să se descurce.
Odată cu redobândirea vederii, Monet a renunțat curând la picturile sale din perioada în care a avut cataractă. Însă lumea artei le-a adoptat ca fiind fundamentale pentru dezvoltarea istoriei artei.
Astăzi, operele sale pictate pe când avea cataractă sunt considerate ca fiind legătura dintre impresionismul secolului al XIX-lea și expresionismul abstract al secolului al XX-lea. Schimbarea sa estetică, pentru el un simptom al circumstanțelor practice în afara controlului său, a ajuns să definească o epocă de tranziție.
