Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
PORTRET. Pierre-Auguste Renoir – fondator al Impresionismului, pictor al unor nuduri de o delicateţe ireală, inspiraţie pentru mari artişti

PORTRET. Pierre-Auguste Renoir – fondator al Impresionismului, pictor al unor nuduri de o delicateţe ireală, inspiraţie pentru mari artişti

Pierre-Auguste Renoir  (1841 – 1919) este cunoscut în special pentru ilustrările sale de nuduri sau portrete sensibile, în nuanţe diafane care surprind lumina în moduri nemaîntâlnite până la el.

Dar, dincolo de temele predilecte care îl fac recunoscut pe simezele muzeelor din lumea întreagă, Renoir este considerat membru fondator al mişcării impresioniste şi inspiraţie pentru Pablo Picasso.

De la pictor pe porţelan la creator al unui nou limbaj în pictură

Născut în Limoges, într-o familie de artişti, Renoir a început să picteze pe porţelan, de la 13 ani, apoi, patru ani mai târziu, picta pe evantaie şi ţesături. Dar aspiraţiile sale mergeau dincolo de a fi un meşteşugar care înfrumuseţează obiecte de lux. A început să studieze asiduu pictura, copiind opere de la Luvru în 1860 şi apoi a fost acceptat în studioul condus de Charles Gleyre. Acolo i-a cunoscut pe Claude Monet, Frédéric Bazille şi Alfred Sisley.

Cei patru prieteni au început să creeze în pădurea Fontainebleau, dar instinctiv, Renoir era atras de portrete şi ilustrarea trupurilor. Nudurile pe care le-a realizat la începutul carierei erau profund influenţate de opera lui Gustave Courbet.

În vara anului 1869, a pictat timp de două luni alături de Monet în La Grenouillère, o staţiune de la marginea Parisului. Stilul lor surprindea modul în care lumina se reflecta în apă sau prin vegetaţie. Această nouă tehnică a devenit, practic, catalizatorul a ceea ce este cunoscut în prezent ca fiind curentul impresionist, arată un eseu despre artist, publicat pe site-ul The Metropolitan Museum of Art.

Câteva dintre operele sale au fost refuzate la Salonul de la Paris

Astfel, a hotărât să i se alăture lui Monet în crearea unei societăţi artistice independente, „impresioniştii”. Scopul declarat al acestor artişti era să surprindă vibraţia vieţii. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale din acea perioadă este „Bal du moulin de la Galette”, un carnaval al flirtului, dansului şi petrecerii în Monmartre.

Înclinaţia lui spre realizarea de portrete l-a apropiat de persoane care i-au devenit mecena, care i-au comandat lucrări. Artistul i-a redat pe aceştia cu o căldură şi o delicateţe care, dacă ar putea fi ilustrate cu o singură lucrare, aceasta ar fi portretul Margueritei Charpentier, alături de copiii ei. Tehnica în care este realizat acet tablou aminteşte de măiestria vechilor maeştri. De altfel, după ce tabloul care o prezintă pe doamna Charpentier a fost expus la Salonul de la Paris, în 1879, Renoir a făcut cunoştinţă cu câţiva dintre cei care i-au fost mecena. Unul dintre ei este bancherul Paul Berard. La casa de vacanţă a acestuia, Renoir a decoperit gustul de a realiza peisaje marine .

nud

Libertatea financiară i-a permis să îşi cultive şi mai mult stilul şi paleta de elemente care îl inspirau

Pentru că se îndoia de viablitatea pe termen lung a limbajului impresionist, a refuzat să participe la salonul acestora, în 1878. S-a întors, în schimb, la vechii maeştri. O primă lucrare în această notă este „Le Déjeuner des canotiers” („Dejunul vâslaşilor”).  Aici, trăsăturile şi plasarea personajelor în spaţiu sunt mult mai ferme, raportat la operele sale anterioare.

În 1881, a plecat  în Italia, pentru a-şi continua educaţia în ceea ce priveşte spiritul de „grandoare şi simplitate” al vechilor pictori. A revenit îndrăgostit de Rafael, iar corpurile pictate de el au devenit tot mai sculpturale. Nudurile feminine capătă o luminozitate interioară de porţelan, în timp ce fundalul naturii aminteşte de impresionismul tinereţii artistului.

De altfel, Renoir a realizat o întreagă serie de asemenea nuduri, care a culminat cu „Les Baigneuses”. Dincolo de senzualitate, tabloul emană o tehnică ce redă în mod magnific, pe pânză, „textura” luminii pe trupul uman.

În acea perioadă, Renoir a creat una dintre cele mai importante lucrări ale sale, pentru Musée du Luxembourg, comisionată de guvernul francez – „Jeunes filles au piano”. Specialiştii apreciază că această pictură aminteşte de stilul clasicului Fragonard.

La începutul secolului XX, Renoir a continuat să experimenteze, chiar dacă era la o vârstă înaintată. A început să realizeze sculpturi şi nu a renunţat niciodată la portrete.

Artistul a trăit mare parte din viaţă în sudul Franţei, aspect ce dezvăluie, de altfel, apropierea sa de spiritul mediteranean – lumina, trupurile umane, viaţa care erupe din fiinţele pe care le-a surprins pe pânză.

Opera sa arată că a fost mereu un admirator al frumuseţii feminine, fie cea în ipostaze ingenue, de plimbare în mijlocul naturii, vara, sau nuduri ce amintesc de Renaştere.

Şi-a iubit modelele, fie ele persoane necunoscute, surprinse într-un peisaj, într-o rază de soare sau membri ai burgheziei care i-au acordat prietenia lor şi libertatea financiară de a experimenta.

Renoir a lucrat asiduu şi consecvent pentru a-şi găsi o voce, a studiat maeştri şi nu s-a lăsat încorsetat de un singur curent artistc. De altfel, autenticitatea vocii din operele sale l-au făcut să fie inspiraţie pentru titanii artei care au venit după el – Pablo Picasso şi Henri Matisse.

Credit foto: The Metropolitan Museum of Art: „Une route à Louveciennes”, „Nu inclinable”