Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Portret – Cecilia Cuţescu-Stork: prima femeie profesor de arte plastice din Europa, care a lăsat în urmă una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti

Portret – Cecilia Cuţescu-Stork: prima femeie profesor de arte plastice din Europa, care a lăsat în urmă una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti

Cecilia Cuțescu Storck (1879-1969) a fost prima femeie angajată profesor într-o academie de arte de stat din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.

S-a născut la 14 martie 1879, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea. Artista fost adoptată de bunicii Constantin și Elena Cuțescu, locuind împreună cu ei la Predeal. După absolvirea cursurilor primare, la București, se înscrie la Academia de Arte Frumoase.

Ea a studiat la început în România, apoi a plecat la München în 1897 și s-a înscris la Damenakademie. În 1899 se mută la Paris, unde frecventează Academia Julian, sub tutela lui Jean Paul Laurens și Benjamin Constant. După terminarea studiilor, ani de zile va expune constant în Franța și România. La București, va face parte din Tinerimea artistică, o societate menită să dea un nou impuls artelor din România.

Primele sale manifestări picturale sunt influențate de expresionismul german, remarcându-se prin lucrări temperamentale, pline de vigoare.

În anul 1916, Cecilia Cuțescu Storck devenea prima profesoară la catedra de arte decorative de la Universitatea de Arte Frumoase din București, deținând această catedră până în anul 1947, fiind de altfel și prima femeie profesor care a fost angajată la o academie de artă, de stat, din Europa. În această perioadă preia și execută și o serie de picturi murale, decorative, de mari dimensiuni: „Agricultura, Industria, Comerțul” (1916) aflată în holul Băncii Marmorosch – clădire proiectată de arhitectul Petre Alexandrescu, „Istoria Negoțului Românesc” din Aula Academiei de Studii Economice (1933) sau plafonul Sălii Tronului din Palatul Regal: „Apologia artelor românești”. La  cursurile Ceciliei Cuțescu Storck era studiată și ilustrația de carte, pe lângă arta decorativă sau pictura murală, potrivit profilului artistei publicat pe site-ul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Alături de alte două mari artiste ale perioadei, Olga Greceanu și Nina Arbore, Cecilia Cuțescu-Storck înființează Asociația femeilor pictore și sculptore din România, formând așa-numitul Grup al celor trei doamne, unul dintre scopurile principale ale acestor organizații fiind promovarea femeilor în artă. Din anul 1937 Cecilia Cuțescu Storck este aleasă președinte a Sindicatelor Artelor Frumoase din România.

În România, Cecilia Cuțescu-Storck a reușit să dea greutate artelor decorative, dorindu-și să le ridice la rang de arte majore, fiind în acest sens o deschizătoare de drumuri.

Activitatea ei a fost răsplătită în țară, în anul 1957, cu titlul de Maestru Emerit al Artei.

În ultimii ani de viață s-a ocupat în principal de asigurarea funcționării muzeului, organizat în propria casă: Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

grădină Muzeul Storck

Casa ei este azi un muzeu discret, cu o „grădină secretă”

În anul 1909, artista s-a căsătorit cu sculptorul Frederic Storck, care a fost și el profesor la Școala de Belle Arte din București, timp de 30 de ani. Frederic provenea dintr-o familie de artiști, tatăl său, Karl, fiind primul profesor și fondatorul catedrei de sculptură al Școlii de Belle Arte. Cecilia Cuțescu Storck prelua astfel o valoroasă tradiție legată de arta decorativă urbană și de vocația didactică a acestei familii.

Împreună, au făcut dintr-o casă din centrul Bucureştiului un loc discret, unde este celebrată arta. Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află  aproape de Piaţa Victoriei, pe Strada Vasile Alecsandri, 16. Imobilul este un monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 și 1913 şi conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici. Un punct de atracţie este mica grădină sălbatică, loc de meditaţie, unde mici opere completează vegetaţia spectaculoasă, cu aer romantic.

Patrimoniul muzeului constituie donația făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuțescu-Storck și de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck-Botez, către Sfatul Popular al Capitalei.

Pereţii casei sunt fresce unice, inspirate de Paul Gauguin. De altfel, istoricul de artă Adina Nanu îşi prezintăimpresiile legate de acest loc, în volumul „Călătorie în jurul casei mele”.  „Cel mai mult  îmi plăcea în casa Storck holul central, cu tavanul pictat cu frunze şi păsări, ca în rai. După ani, l-am înţeles ca un răspuns la opera lui Gauguin, unul dintre modelele pictorilor noştri din perioada interbelică”, scria aceasta. Adina Nanu medita că „pe artistul francez, idealul regăsirii dintre om şi natură îl mânase să îşi părăsească slujba de la bancă, navasta şi copiii şi să plece în Tahiti, pe când pictoriţa noastră, care-şi construia cuibul împreună cu iubitul ei soţ, sculptorul Fritz Storck, îşi înfăţişase paradisul la domiciliu”.

Modele pentru cei doi artişti au fost de multe ori romi care îi ajutau în gospodărie, după cum se vede în frescele din casă, dar şi în sculpturile lui Frederic Storck.

În 2019, la 14 martie, Romfilatelia a lansat emisiunea de mărci poştale „Cecilia Cuțescu-Storck, 140 de ani de la naștere”.

Pe timbrul aniversar este ilustrat autoportretul Ceciliei Cuțescu-Storck. Acesta poate fi datat în jurul anului 1930, când artista se afla în plină maturitate şi la apogeul carierei sale. „Desenul este o lucrare foarte preţioasă şi rară pentru că pictoriţei nu-i plăcea de obicei să se autoreprezinte. Schiţa este însă semnată ceea ce demonstrează că, de această dată, Cecilia Cuţescu-Storck a fost mulţumită de rezultatul muncii sale”, au transmis atunci reprezentanţii Romfilatelia.

Cecilia Cuţescu-Storck a fost constant preocupată de arta sa, a fost mentor pentru femei artist, printre ele numărându-se şi Ligia Macovei, iar, după pensionare, a continuat să găzduiască, în căminul ei, ceea ce ar putea fi numită o „academie de arte”.

A scris în mai multe rânduri despre frământările sale ca artist. „Azi am isprăvit ‘Fresca unei vieţi’, pe care aş fi dorit-o, întreagă, o continuă rugaciune, o invocare a unui suflet care aspiră din adâncul său către culmi greu de atins, dar văd ca nu m-am putut opri a istorisi frământările mele de artistă şi câte altele, care i-au tulburat seninatatea pe care o visam”, mărturisea ea, despre volumul autobiografic.

Credit foto: Romfilatelia, Muzeul Municipiului Bucureşti