PORTRET. Edvard Munch, autorul „Ţipătului”, artistul care a surprins angoasa pe pânză

„Nu mai vreau să pictez interioare cu bărbaţi care citesc şi femei care croşetează. O să pictez oameni vii, ce respiră, simt, suferă şi iubesc”, mărturisea Edvard Munch.

Cunoscut în lumea întreagă pentru celebra operă „Ţipătul”, pictorul s-a dedicat surprinderii în artă a visceralităţii, angoasei şi fricilor omului modern.

Munch nomadul

Născut în Norvegia în 1863, Edvard Munch şi-a petrecut mare parte din viaţă călătorind, s-a dedicat studiului şi muncii şi a expus în Franţa şi Germania. A fost activ până aproape de perioada morţii, în 1944. Multe din lucrările sale – semnătură au fost create în anii ’20, iar opera sa a contribuit la dezvoltarea curentului modernist.

Acest aşa-zis exil auto-impus al lui Munch, de la vârsta de 20 de ani până la peste 40, în spaţii cosmopolite precum Paris şi Berlin i-a conturat arta. În primul rând l-a făcut să se îndepărteze de estetica ţării natale şi de motivele vieţii provinciale.

Pe de altă parte, a fost apropiat al unor scriitori nordici de avangardă, cu care a împărtăşit crezul că experienţa profund personală trebuie folosită în artă. De altfel, perioada în care a activat a fost momentul de cotitură în care atenţia artistului migrează de la comunitate la individ şi universul interior al acestuia.

Traumele personale şi influenţa lor asupra artei

Mama artistului a murit de tuberculoză când el avea cinci ani, sora lui a murit din aceeaşi cauză, iar el avea o sănătate fragilă. Deseori a fost aproape de moarte iar copilăria şi-a petrecut-o zăcând în pat, din cauza diverselor suferinţe. Această stare de fapt l-a îndreptat către desen şi mărturiseşte, în jurnal, la 17 ani că a decis să devină pictor.

Experienţele acestea viscerale l-au făcut să se îndepărteze de fervoarea religioasă a tatălui său şi de constrângerile burgheze din Kristiania (Oslo).

Încă din tinereţe a căutat să se apropie de artişti rebeli, care erau pregătiţi să revoluţioneze lumea artei.

La 22 de ani, datorită unei burse, a locuit la Paris timp de trei săptămâni. Acesta este momentul în care îşi dă seama că lumea este mai mare decât propriul oraş.

Plecarea la Berlin a fost esenţială pentru el. După 1900, comenzile de portrete sau opere murale dar şi susţinerea celor doi mecena ai săi, doctor Max Linde şi soţia sa, Maria Linde, i-au oferit independenţa financiară.

Totul a început în momentul în care a fost invitat să expună la Asociaţia Artiştilor din Berlin, în 1892. Încă de atunci, estetica sa a polarizat publicul. După doar o săptămâna, expoziţia sa a fost închisă, fapt pe care Munch l-a calificat, în corespondenţa sa, drept „cea mai bună formă de publicitate”.

Printre prietenii săi din Berlin se număra scriitorul suedez August Stridberg, alături de care îşi petrecea timpul într-o tavernă unde făceau schimb de idei, printre pahare cu alcool.

În această perioadă a creat marile sale opere – „Ţipătul”, „Vampir”, „Pubertate” şi „Madonna”.

Angoasa, iubirea şi moartea

Acestea erau temele care îl preocupau şi care erau cuprinse într-un proiect conceput de el, numit generic „Basorelieful vieţii”. Mereu s-a întors la aceste teme care îl obsedau. Între timp, a început să practice litografia, lucru care i-a dat posibilitatea de a face cu uşurinţă copii ale lucrărilor sale.

El a prezentat acest proiect în 1902, dar de atunci, timp de câţiva ani, Munch trece prin diverse greutăţi – se luptă cu excesul de alcool şi cu faptul că sănătatea sa mentală se deteriorează. În 1908, complet extenuat, cere să fie internat într-un sanatoriu în Copenhaga, unde a stat câteva luni. După această cură, s-a întors în ţara natală, într-un sat de pescari. În perioada 1909 – 1916 a lucrat la o frescă în Universitatea din Oslo.

Îşi regăseşte echilibrul

În 1916, deja artist consacrat, îşi cumpără o casă în locul unde era o fostă seră, la marginea oraşului Oslo. Pictează şi se bucură de natura din jurul său, până în 1940, când trupele germane invadează Norvegia. În acest context, Munch se gândeşte la viitorul lucrărilor sale şi îşi schimbă testamentul, în sensul în care cedează mare parte a operei sale municipalităţii.

Pe 19 decembrie, 1943, o explozie puternică zguduie Oslo. Speriat, Munch iese din casă şi aleargă prin zăpadă, în întuneric. Experienţa aceasta este imortalizată de el într-o acuarelă, dar experienţa îi aduce şi o răceală din cauza căreia va muri, o lună mai târziu.

Muzeul – testament

Faptul că a cedat mare parte din operele sale către autorităţile locale a dus la crearea Muzeului Munch (Munchmuseet), loc care nu doar că îi adăposteşte lucrările, ci aduce un omagiu spiritului său artistic.

De altfel, Munchmuseet a fost considerat unul dintre cele mai frumoase noi muzee din lume.

Cel mai nou și mai mare muzeu de artă din țările nordice, Nasjonalmuseet din Oslo, va găzdui „Țipătul” în colecția sa care va putea fi admirată începând cu 11 iunie 2022.

Credit foto: Munchmuseet