PORTRET – Nicolae Tonitza, maestru portretist al artei românești

Nicolae Tonitza este considerat maestrul portretist al artei românești, cu figurile melancolice în care ochii constituie centrul de interes, subliniați de culori vii, dar și un original colorist al peisajelor citadine și naturale.

Tonitza (Bârlad, 1886 – București, 1940) a pictat și desenat timp de aproximativ patru decenii, de la interpretări după mari maeștri la desenele create în 1938, în ultimul lui atelier din Balcic.

Tinereţea lui Nicolae Tonitza a fost puternic marcată de Primul Război Mondial, fiind trimis pe front şi luat prizonier în lagărul Kirjali din Bulgaria. Mărturie a acelei perioade stau desenele devenite ilustraţii de presă, gen pe care l-a practicat constant până la jumătatea anilor ’20.

Atelierele lui, după cum explică experții Muzeului Colecțiilor de Artă, au fost întotdeauna improvizate şi efemere (cerdacul din Vălenii de Munte, umbrarul cafenelei din Mangalia, casa lui Tefik la Balcic), iar acestea au apărut adesea în desen şi pictură.

Copilăria, studiile și primele călătorii în străinătate

Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886, la Bârlad, fiind primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță, care era comerciant. A urmat Şcoala primară de băieți, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din oraș, dovedind încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.

S-a înscris, în 1902, la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi, pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire, pentru că a participat în ultimul an la o grevă a studenților.

În 1903 a ajuns în Italia, cu ocazia unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu, iar un an mai târziu pictează, împreună cu Ştefan Dimitrescu, biserica din Grozăveşti, judeţul Bacău.

A lucrat și la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi, alături de Emanoil Bardasare, iar în 1907 a plecat la Műnchen, unde a fost admis, un an mai târziu, la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase din München – , la clasa profesorului Hugo von Habermann.

În această perioadă și-a expus lucrările la Kunstverein din München și a trimis caricaturi la revista Furnica. Debutul publicistic și l-a făcut cu articolul „Importanța criticii de artă”, în revista Arta română din Iași.

Tonitza a abandonat studiile în 1909 și a continuat să călătorească în Germania, Italia și Franța, lucrând o perioadă alături de Ed. Jean Aman. A frecventat atelierul lui Pierre Laprade și a realizat studii după pictori celebri. Timp de doi ani, cât a stat la Paris, a produs multe peisaje, remarcându-se prin calitățile de colorist.

Revenirea în țară și obținerea diplomei de pictor bisericesc

Nicolae Tonitza a revenit în țară în 1911, iar la Iași a predat,, pentru o scurtă perioadă, desenul, ca suplinitor la Liceul Militar. În acelaşi an, a participat la expoziția „Tinerimii artistice” şi creează seria de lucrări „Din viaţa celor umili“.

Și-a încheiat studiile la Școala națională de Belle-Arte în 1912 și a obținut, prin concurs, diploma de „pictor bisericesc”, urmând să decoreze bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni și Văleni, între altele.

În următorii ani a mai participat la expoziții de grup și a pictat câteva capele mortuare, iar în 1913 s-a căsătorit cu Ecaterina Climescu, cu care a avut doi copii, Catrina și Petru.

Din motive financiare, a renunțat o perioadă la pictură, lucrând ca redactor la ziarul Iașul.

Mobilizarea pe front și prima expoziție personală

După ce în 1916 a expus mai mult de 90 de picturi și desene la București, a fost mobilizat și trimis pe front, unde a fost luat prizonier în luptele de la Turtucaia (1 – 6 septembrie 1916). De acolo a fost trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.

După încheierea războiului s-a stabilit la București, unde a luat parte la expoziții și a făcut ilustrații de carte, a colaborat la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice.

În 1918, a participat la expoziţia Arta Română, la Iaşi, iar în 1921 a avut prima expoziţie personală alături de Ştefan Dimitrescu şi Camil Ressu.

A locuit trei ani la Vălenii de Munte, a fost redactor al revistei Aretele Frumoase și l-a cunoscut pe Aurel Popp în timpul unei călătorii în Transilvania. Pictorul sătmărean i-a devenit bun prieten și cei doi au avut o corespondență bogată.

Alte expoziții personale au fost organizate în 1923 și 1924, timp în care artistul a părăsit Vălenii de Munte. În 1924, a expus la Bienala de la Veneția, iar în 1925 întemeiază – cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – „Grupul celor patru”. Prima expoziție a lor a avut loc în 1926, continuând în 1927 şi 1928, până în anul 1934.

În 1929, Tonitza a participat la Expoziţia Internaţională de la Barcelona, unde a primit Marele Premiu. Printre expozițiile internaționale s-au remarcat cele de la Amsterdam – 1930 și Bruxelles – 1935.

A ocupat, în 1933, catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu, apoi a mers la Balcic, unde a creat peisajele marine împreună cu Francisc Șirato. În anul 1937, a fost numit rector al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi.

Nicolae Tonitza a murit pe 26 februarie 1940, în urma unei îndelungate suferinți.

Lucrări reprezentative

Printre lucrările lui reprezentative – naturi statice, scene de interior, nuduri, peisaje și portrete – se numără „Vas cu trandafiri” (1927 – 1929), „Natură statică cu icoană” (1927 – 1928), „Cerdacul” (1924), „Vatra“ (1925), „Nud la malul mării“ și „Nud“ (1926), „Peisaj bucureştean” (1925) și „Vedere din Bucureşti, iarna“ (1925), „Fata pădurarului“ (1924) și „Cap de copil“, „Portretul lui Gala Galaction“ (1921) și „Autoportret“ (1923).

„Fata pădurarului”, care se află la Muzeul Național de Artă al României, este una dintre cele mai populare picturi ale lui Nicolae Tonitza, realizată într-o perioadă în care artistul explora universul copilăriei, proiectând asupra copiiilor propriile stări de spirit, remarcă specialiștii MNAR. Ca în toate portretele lui Tonitza, ochii constituie centrul de interes: deşi îndreptată spre pictor, privirea lor pare întoarsă spre sine, adâncită contemplativ-melancolic, într-o lume interioară inaccesibilă.

Tonitza pe piața românească de artă

Una dintre lucrările vândute cel mai scump la o licitație în România este „În iatac”. Lucrarea lui Nicolae Tonitza a fost adjudecată în iarna lui 2011 contra sumei de 290.000 de euro.

Pictura provine din colecția dr. Iosif Dona și este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Național Cultural Mobil. Aceasta este și cea mai valoroasă operă a artistului scoasă vreodată la licitație.

Zeci de lucrări create de maestrul portretist se află la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul Colecțiilor de Artă, satelit al MNAR, alături de creații semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă și de grafică europeană și japoneză, mobilier, covoare orientale și icoane populare din Transilvania.