„Precum frunzele”, migrația din perspectivă ecologică

Expoziția „Like Leaves/ Precum frunzele” reunește șapte artiști români și străini la Salonul de proiecte din Palatul Universul în perioada 20 septembrie – 27 octombrie.

Priyageetha Dia, Simryn Gill, Nona Inescu, Thuy Tien Nguyen, Elia Nurvista, Iulia Toma și Munem Wasif prezintă sculpturi, instalații, fotografii și picturi murale.

Viziuni diverse asupra migrației

Curatoriată de Anca Rujoiu, „Like Leaves/ Precum frunzele” explorează subiectul migrației dintr-o perspectivă ecologică. Expoziția își ia titlul de la lucrarea omonimă a artistei Simryn Gill. Pentru realizarea ei, începând din 2015, artista a colectat sute de frunze căzute ale mărului de apă (Syzygium grande) din orașul ei natal, Port Dickson (Malaysia). Frunzele late ale acestui copac, des întâlnit pe marginea drumurilor din Asia de Sud și de Sud-Est, sunt presate, iar apoi tăiate sub formă pătrată și puse la uscat. Versiunea realizată pentru această expoziție utilizează frunzele de platan, un copac omniprezent pe străzile și în parcurile Bucureștiului. Trecute prin același procedeu, frunzele sunt în cele din urmă fixate pe perete, devenind, în accepțiunea artistei, fotografii. Absorbind lumina prin intermediul fotosintezei, ele își schimbă constant structura și culoarea. În spațiul expozițional, unde ele se vor usca treptat ṣi vor vira înspre nuanțe tot mai închise de verde și maroniu, aceste fotografii înregistrează miṣcarea materiei și trecerea timpului.

Pornind de la lucrări realizate în Asia de Sud și Sud-Est, „Precum frunzele” propune o schimbare de perspectivă: înțelegerea migrației ca fenomen ce leagă toate formele de viață. Expoziția propune o explorare a imigrației din Asia către România într-un cadru istoric și ecologic.

Prin intermediul narațiunilor speculative, Priyageetha Dia abordează istoria plantațiilor din Asia de Sud-Est și efectele acestora în prezent. Utilizând imagini generate de calculator (CGI), ea dezvoltă un vocabular digital prin care trasează legăturile dintre tehnologie, muncă și distrugerea mediului înconjurător. Lucrarea „Spectre System” (2024) marchează un nou capitol în cercetarea artistei privind plantațiile coloniale și migrarea forței de muncă pe teritoriul Peninsulei Malaya. Protagonistul fantomatic din animația realizată de artistă conjugă spiritele ce abundă în peisajul Antropocenului. Un foto-tapet înfățișează mâini alungite, contorsionate, evocând elasticitatea cauciucului și estompând granițele dintre corp și spațiu.

Sculptura Nonei Inescu, „Preservers (Case for nurturing interpersonal relationships)” (2024), face trimitere la un trecut în care cunoașterea botanică și expansiunea colonială se întrețes. De-a lungul istoriei, studiul proprietăților plantelor a constituit o sursă de putere, întrucât această cunoaștere determina controlul asupra pământului din colonii și asupra modurilor de transport al recoltelor destinate consumului pe tot globul. Realizată în forma unui sarcofag compus din două siluete umane sudate în oțel, sculptura își are originile într-un desen din 1974 al artistei feministe Birgit Jürgenssen. Artista asociază sarcofagele cu recipientele sigilate din sticlă, inventate de cercetătorul englez Nathaniel Bagshaw Ward la începutul secolului al XIX-lea și utilizate pentru cultivarea și transportul plantelor în întreaga lume. Concepută ca o piesă însoțitoare a sculpturii, fotografia „Inclosure (Cotton thistle)” (2024) reprezintă două mâini în încercarea lor de a atinge un ciulin spinos. În contextul cercetărilor artistei, gestul este emblematic pentru dorința umană de a domina și controla natura.

Lucrarea „Drift and Its Climber” (2024), realizată de Thuy Tien Nguyen, este rezultatul scurtei rezidențe a artistei la București. Alcătuită din materiale solide precum aluminiu și oțel, estetica minimalistă a sculpturii evocă un non-loc, o zonă de tranziție lipsită de identitate distinctă. Sculptura face aluzie la Dragonul Roșu, piață din nord-estul Bucureștiului, care, alături de piața Europa, constituie un simbol al migrației din Asia de Est și de Sud-Est către România. Procesul de modernizare a acestui mare complex comercial a intrat în ultimii ani sub incidența globalizării, vizibilă atât prin omogenizarea spațiului, cât și prin oferta de produse. Artista perturbă această estetică a anonimatului global prin gesturi intime: instantanee din piață imprimate pe carton, o bucată de pânză din rochia tradițională sud-vietnameză Aó dai, mulaje turnate în zahăr ale frunzelor de spanac Malabar și trầu cau (betel) din Vietnamul de Nord, cultivate de comunitățile vietnameze din București. Pe parcursul expoziției, floarea și frunzele ce însoțesc sculptura vor fi înlocuite constant de membri ai comunității vietnameze din București printr-un schimb cu Salonul de proiecte.

Pictura murală a Eliei Nurvista face parte dintr-o serie intitulată „Long Hanging Fruits” (2020-prezent). Integrat în arhitectura spațiului expozițional al Salonului de proiecte, desenul parietal a fost realizat utilizând ulei de palmier nerafinat amestecat cu pigmenți. Lucrarea ilustrează efectele devastatoare ale producției industriale de ulei vegetal în Indonezia, unde palmierul de ulei a fost adus din Africa de coloniștii olandezi în scop comercial. Indonezia este în prezent cel mai mare producător de ulei vegetal din lume, fapt ce a generat defrișări masive, conflicte funciare, strămutarea locuitorilor și distrugerea unor întregi ecosisteme. Explorând istoria acestei plantații, artista utilizează uleiul de palmier ca pe un catalizator al reflecțiilor critice și formelor de coeziune comunitară.

În ceea ce privește experiența migrației, lucrarea Iuliei Toma „semințe vechi” (2024) sondează atât limitele reprezentării vizuale, cât și eșecurile sistemelor politice. Suspendată în spațiul expozițional, o poartă albastră delimitează o frontieră. În pofida delicateței materialului, culorilor și a motivelor florale, lucrarea dezvăluie, la o privire mai atentă, constelații compuse din bărci și drone amenințătoare ce fac referire la violența vremurilor actuale și la atitudinea ostilă față de imigranți. Dacă în spațiul expozițional vizitatorii pot trece liber frontiera, artista ne reamintește de numeroasele porți închise ce se opun circulației celor care își părăsesc țara natală din cauza războiului, a dificultăților economice și a dezastrelor climatice. Lucrarea este însoțită de un un text al artistei ce captează procesul de realizare și deconstrucție a operei sale, privit ca o negociere continuă între imaginația artistică și realitatea cotidiană.

În „Machine Matter” (2017), Wasif Munem duce privitorul în interiorul unei clădiri aparent abandonate. Prin mișcări lente ale camerei, cadre fotografice și o coloană sonoră industrială, filmul alb-negru creează un portret poetic al unei fabrici de iută din Bangladesh acum închisă. Cultivată în Asia de Sud de secole, iuta a devenit cunoscută drept „fibra de aur”, odată ce forțele coloniale britanice au transformat-o în cultură comercială pe teritoriul Bangladeshului de astăzi. După câștigarea independenței, când economia iutei a jucat un rol important în separarea de Pakistan în 1971, statul a naționalizat toate morile. Sub presiunea Băncii Mondiale, reformele din anii ’90 au determinat închiderea multor fabrici de iută deținute de stat, privatizarea morilor și disponibilizarea în masă a muncitorilor. Juxtapunând detalii ale corpului uman cu obiecte din fabrică, artistul caută să stabilească o legătură afectivă și materială între om și mașină, între om și o industrie de care este profund legată identitatea națională a Bangladeshului.

Evenimente conexe

Această expoziție prilejuiește o sesiune de degustare bánh lá (prăjitura tradițională vietnameză cu frunze), în 21 septembrie, începând cu ora 16:00, care oferă contextul unei discuții informale despre experiența imigrației în România.

În plus, vor fi organizate sesiuni de lecturi colective în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice – SNSPA, Quixote’s Cove și Centrul de Arte Satori din Kathmandu, Nepal. Aceste sesiuni vor fi facilitate de Pranab Singh (lector la Universitatea din Kathmandu) și Elia Nurvista (artistă).

Fotografie principală: pictura murală de Elia Nurvista