Recomandările curatorial.ro pentru weekendul 4 – 6 noiembrie
Curatorial.ro recomandă pentru primul weekend al lunii noiembrie cinci expoziții noi și un finisaj pregătite în București.
Este vorba despre o prezentare a istoriei spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii, despre prima expoziție Pia Massaci organizată postum, despre noile lucrări de grafică și pictură donate Bibliotecii Academiei Române de familia pictorului Corneliu Baba, dar și despre lucrări de artă celebre reinterpretate digital de artista Copy Kitty.
În plus, o minoritate subreprezentată din București – migranți, imigranți și refugiați din țările Orientului Mijlociu – va fi dezvăluită într-o expoziție documentară și în cadrul unor evenimente speciale, iar finalul de săptămână aduce și finisajul unei expoziții care a reunit artiste emergente în dialog privind mediul.
„Secvențe expoziționale din București”
„Secvenţe expoziţionale din Bucureşti”, expoziţie ce prezintă istoria spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii din colecţia de imagini a istoricului de artă şi fotografului Mihai Oroveanu, este deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni între 4 și 29 noiembrie, în Sălile Lipscani și Gabroveni.
În prim plan vor sta exemple legate de istoria spațiilor expoziționale din București, aducând în lumină atât convențiile spațiilor expoziționale clasice, aparținând muzeelor publice și private, cât și spațiul domestic al colecțiilor private și spațiul public al parcurilor bucureștene, unde arta monumentală și natura au produs ocazional conjuncții importante și memorabile.
Muzeele Simu și Toma Stelian, Muzeul Național de Artă, Sala Dalles, precum și configurațiile expoziționale din Parcul Carol, din interbelic și până mai târziu, sunt câteva exemple ale unei bogate istorii culturale. Această panoramă punctează diversele declinări pe care le comportă formatul expozițional, care este cel mai adesea înțeles și practicat la noi, astăzi, într-un sens restrâns și convențional, se arată în prezentarea expoziției.
„Pia Massaci. Restituire, un parcurs subiectiv”
„Restituire, un parcurs subiectiv”, prima expoziție Pia Massaci (1908 – 1992) organizată postum, va fi vernisată la Palatul Suțu pe 4 noiembrie, la ora 17:00. Aceasta va fi și prima expoziție dedicată creației artistei care are loc după aproximativ cinci decenii de la ultima sa prezentare solo.
Massaci este o artistă afirmată în perioada interbelică, viața și opera ei stârnind în ultima vreme un interes deosebit.
Pia Massaci a fost elevă a artiștilor Jean Al. Steriadi și Camil Ressu, a fost laureată cu Premiul Moldovei al Academiei de Arte frumoase din Iași. Până la finalul anilor 1970, a avut douăsprezece expoziții personale, apoi a intrat într-un con de umbră.
Expoziția va fi deschisă până pe 22 ianuarie 2023.
Corneliu Baba, la Biblioteca Academiei Române
Expoziția „Însemnări din carnetul unui pictor”, care cuprinde 101 lucrări de grafică și pictură donate Bibliotecii Academiei Române de familia pictorului Corneliu Baba, va fi vernisată pe 4 noiembrie, la ora 13:00, în Sala „Theodor Pallady” a instituției, unde va fii deschisă până pe 17 noiembrie.
Piesele ce vor fi prezentate public vin în completarea lucrărilor de grafică existente dejja în patrimoniul Cabinetului de Stampe.
Tablourile și piesele de grafică expuse fac parte din perioada de maturitate artistică a lui Corneliu Baba, demonstrând predilecția pictorului pentru redarea în detaliu a psihologiei umane în autoportrete, în portretele unor personalități ale culturii din secolul trecut. Figurile de țărani, de muncitori, profilurile de arlechini și schițe din cunoscutul ciclu „Regele nebun“ scot la iveală tușele ferme, sugestive pentru dimensiunea socială a artei sale. Alături de acestea, se vor afla pe simeză peisaje citadine, studii de natură moartă și eboșe din caietele de însemnări.
Reinterpretări digitale ale unor opere de artă
Lucrări de artă celebre reinterpretate de artista Copy Kitty vor fi expuse, sub titlul „Save as Copykitty.png”, la galeria neconvențională Celula de Artă din centrul Bucureștiului.
Vernisajul va avea loc pe 4 noiembrie, începând cu ora 19:00, iar expoziția va putea fi văzută până pe 19 noiembrie. Fiecare operă de artă copiată este apreciată pentru ceea ce este, apoi reinterpretată fără rușine în Microsoft Paint. Prin acest proces, arta devine mai accesibilă, mai puțin intimidantă.
„We Are Here to Stay”
Expoziția documentară „We Are Here to Stay”, despre o minoritate subreprezentată din București – migranți, imigranți și refugiați din țările Orientului Mijlociu – va fi deschisă în spațiul MNȚRplusC între 5 și 19 noiembrie 2022.
Șase artiști multidisciplinari au realizat în perioada august-noiembrie ateliere de creație artistică în cadrul unui proiect pilot inițiat pentru a crea un prim contact cu minoritatea. Rezultatele acestor ateliere vor fi prezentate în expoziția documentară și în cadrul unor evenimente speciale care vor avea loc în spațiul de la Muzeul Național al Țăranului Român.
Proiectul va cuprinde un simpozion, în perioada 14 – 15 noiembrie, la Goethe-Institut din București.
Artiștii facilitatori – Delia Popa, Nicoleta Moise, Katia Pascariu, Atelier Adhoc Comunitate (George Marinescu și Daria Oancea), Diana Miron, Mircea Modreanu – au propus o serie de întâlniri, ateliere și lucrări bazate pe expertiza și practica lor artistică și din interacțiunea cu grupurile: vizite la muzeu, lecturi și compuneri, jocuri de improvizație, exerciții vocale și intervenții vizuale colective.
Dialog artistic, la Gaep
La finalul „Ecologies of Repair” (foto), galeria Gaep va organiza pe 5 noiembrie, de la ora 18:00, o conversație între trei artiste din expoziție – Anca Bucur, Lucia Ghegu și Stanca Soare – și curatoarea Adelina Luft.
Acesta este ultimul dintr-o serie de trei evenimente desfășurate în trei orașe diferite, cu scopul de a introduce publicul local în culisele noilor lucrări ale artistelor din expoziție.
Au avut loc dialogurile Andreea Medar & Mălina Ionescu – la Kunsthalle Bega din Timișoara, pe 21 octombrie; și Diana Popuț & Thea Lazăr – la Casa Tranzit din Cluj-Napoca, pe 1 noiembrie. Urmează dialogul dintre Anca Bucur, Lucia Ghegu și Stanca Soare și curatoarea Adelina Luft, la Gaep, pe 5 noiembrie.
Cum putem să ne reevaluăm perspectiva asupra pământului dinspre una de folosință spre una de schimb reciproc? Ce fel de medii sigure sau regeneratoare putem crea pentru plante și alte forme de viață? Și în ce condiții pot să apară din ruină forme de rezistență și potențial creator? Dialogul de la Gaep, din 5 noiembrie, va aborda aceste teme prin prisma practicii celor trei artiste.