Redlinger, Raportoru, Zidaru, Aftene și viitori supereroi, în noul sezon expozițional al MNAC / galerie foto
Șase expoziții, între care o retrospectivă, instalații in situ și o colaborare pictură-literatură, întregesc noul sezon expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană, inaugurat pe 2 noiembrie.
Redlinger și Raportoru
„Alma Redlinger. Pierderea inocenței” și „Eugen Raportoru. Patrimoniu”, curatoriate de Călin Dan, directorul MNAC, ocupă parterul muzeului. Ambele vor putea fi vizitate până pe 31 martie 2024.
Redlinger, artistă formată în perioada interbelică, a fost eleva lui Max Herman Maxy, la Scoala Evreiască de Arte Plastice. Este o retrospectivă „specială”, după cum a numit-o Călin Dan, deoarece selecția lucrărilor a fost făcută împreună cu familia artistei.
„Alma Redlinger abordează compoziția cu impetuozitate, construind centre de interes prin densități cromatice și desenând apoi trasee discursive”, nota Călin Dan în 1987.
Eugen Raportoru a ales un titlu ironic pentru expoziția care descrie, în stilu-i caracteristic, zona Uranus, în care acum se află Casa Poporului. Artistul scoate în evidență, prin lucrări de mari dimensiuni, completate de o instalație inedită, distrugerea cartierului.
În ultimii ani, Eugen Raportoru a ales să se concentreze pe oraș și istorie. A expus în București, în țară, dar și la Veneția, în timpul Bienalei. În 2020, lucrarea „Viețile romilor contează, viețile tuturor contează” a intrat în patrimoniul MNAC.
Puls 21
O nouă expoziție care cuprinde lucrări de artă contemporană – pictură, colaj, fotografie – achiziționate în ultimii trei ani de muzeu se află la etajul întâi. Selecția cuprinde unii dintre cei mai importanți tineri artiști români.
„Leviathan”, ce reprezintă expunerea depozitului muzeului, ocupă în continuare etajul al doilea al clădirii.
Viitori supereroi
„Cronicile viitorilor supereroi. Ediția a doua” se află la etajul al treilea. Curatoriată de Anca Mihuleț, care lucrează în Seul și București, expoziția internațională cuprinde lucrări semnate de 14 artiști și poate fi văzută până la finalul lunii martie.
Victoria Zidaru și Felix Aftene
Sculptorița Victoria Zidaru a realizat în spațiul principal de la etajul al patrulea o instalație din material textil, vegetal, precum și obiecte realizate din pânză, umplute cu fân și plante aromate. Expoziția intitulată „Ziua întâi”, aluzie la Geneză, este curatoriată de Ruxandra Demetrescu.
Pentru fundalul sonor al prezentării și două filme care completează instalația, artista i-a invitat pe Călin Țopa și Bogdana Dima, respectiv Tudor Cucu.
„Dintotdeauna m-a interesat la o operă de artă mesajul, vibrația, energia care ajung la privitor și îl scurtcircuitează într-un fel sau altul, fie în sens pozitiv, fie negativ”, spune Victoria Zidaru.
Expoziția „Ziua întâi” poate vi vizitată de asemenea până la finalul lunii martie.
Artistul ieșean Felix Aftene propune o expoziție multimedia intitulată „Mustața lui Dali și alte culori”. Aceasta are la bază colaborarea cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici, care a scris un text literar inspirat de 16 lucrări pline de culoare. Textul a ajuns, în final, în romanul „Mustața lui Dali și alte culori”, apărut în 2020.
Povestea lucrărilor, mărtuurisește artistul, a început de la câteva rame de tablouri inedite create de artistul Alexandru Ichim, exponent al școlii ieșene de pictură din anii 1980. Moștenite, ramele l-au determinat pe Aftene să aleagă discursul proiectului său – „laudatio adus artistului și simțurilor sale ascuțite, puterea artei de a inventa realitatea”.
Această expoziție poate fi vizitată la MNAC doar până pe 14 ianuarie 2024.