REPORTAJ. Art Safari #9 – Traseu și ponturi
Vizitarea expozițiilor din cadrul celei de-a noua ediții Art Safari durează aproximativ 2 ore, dacă este avută în vedere asimilarea informațiilor și observarea în tihnă a lucrărilor.
Curatorial.ro a vizitat pavilionul în avanpremieră și oferă câteva ponturi – un traseu și ce lucrări nu trebuie ratate.
Art Safari își deschide public porțile pe 12 mai, în Palatul Dacia-România din strada Lipscani nr. 18-20, București.
Artă în valoare de peste 14 milioane de euro, printre care importante opere Theodor Aman și lucrări de grafică semnate Pablo Picasso și Salvator Dali, va fi expusă în centrul Capitalei.
Cele mai valoroase lucrări din întregul pavilion sunt: „Proclamarea Unirei”, autor Theodor Aman (din colecția Muzeului Național de Istorie al României), evaluată la 350.000 de euro, urmată de „Hora de la Aninoasa”, autor Theodor Aman (colecție privată), evaluată la 310.000 de euro, și lucrarea „Autoportret”, semnată de Marcel Iancu, care face parte din colecția permanentă a Muzeului Național de Artă al României – evaluată la peste 300.000 de euro.
Theodor Aman, 100 de lucrări expuse după modelul Rijksmuseum
Lucrările din expoziția dedicată lui Theodor Aman, primul artist român modern și profesor vizionar, provin din 16 institituții și din colecții private, a punctat curatoarea Elena Olariu.
Este vorba atât despre lucrări reprezentative, cât și despre unele care provin din depozite și care nu au mai fost văzute de multă vreme.
Fiecare este marcată de câte un spot luminos, încăperile fiind scăldate în întuneric.
Conceptul este inspirat de la Rijksmuseum din Amsterdam. Consultați de români în legătură cu cea mai bună variantă de expunere a lucrărilor lui Aman, reprezentanții muzeului olandez au răspuns „forget the labels” (uitați de etichete, n.r.), a povestit Ioana Ciocan, directoarea Art Safari.
În luna iunie, va fi organizat un eveniment special în cadrul Art Safari. Expoziția va fi îmbogățită cu un important tablou – un portret al lui Vlad Țepeș, în premieră, va ajunge de la Muzeul Național de Artă al României, unde în prezent este restaurat.
Până la acel moment, în „vânătoarea de artă” pot fi admirate peisaje, dejunuri de familie, portrete, natură statică, orientalism, scene istorice, dar sunt expuse și documente – însemnări ale lui Aman; o scrisoare către Zoe, fiica lui vitregă, una către elevii lui și o alta primită de pictor în decembrie 1889 de la elevii săi – ce provin din colecția Academiei Române.
Alături de toate acestea sunt expuse câteva medalii și decorații primite de vizionarul Aman.
Picasso, Dali & Falla – Le tricorne
Încăperile dedicate artei grafice a lui Pablo Picasso și Salvador Dali, realizată pentru spectacolul de balet „Pălăria cu trei colțuri”, de Manuel de Falla, cuprind schițe, explicații și componente video.
Picasso și Dali au fost angajați să creeze decorurile și costumele, iar Picasso a realizat chiar și machiajul dansatorilor.
Baletul „Pălăria cu trei colțuri” a avut premiera în 1919, la Teatrul Alhambra din Londra, iar Picasso a contribuit și la partea de producție și compoziție. După premiera de la Paris din 1920, Picasso a publicat o suită de lucrări intitulate „Pălăria cu trei colțuri”, care vor fi expuse acum la Art Safari. În mod ciudat, puțini artiști au încercat să se măsoare cu Picasso. Cel care iese în evidență este Salvador Dalí, cu designul genial și radical diferit pe care l-a creat câteva decenii mai târziu, în Statele Unite, pentru același spectacol. La fel cum Picasso a creat suita sa de gravuri „Pălăria cu trei colțuri” după premiera de la Londra, Dali a publicat propriile-i opere cu același titlu în 1959.
La 100 de ani de la premiera din Paris, în 2022, spectacolul se mută în centrul istoric al Bucureștiului, într-o viziune nouă, aparținând curatorului Óscar Carrascosa.
Barbara Klemm – imagini spectaculoase din Germania și România
Fotografii alb-negru realizate de reputata fotografă germană Barbara Klemm care surprind atmosfera anilor 70 – 90 – 2000 alcătuiesc o spectaculoasă parte a Art Safari.
Oameni, reclame stradale, ruine și monumente, șantiere, evenimente religioase, muzee, portrete ale unor celebrități (Louise Bourgeois, Andy Warhol, George Segal, Joseph Beuys, Gerhard Richter, Alfred Hitchcock), o instalație a lui Christo la Berlin în 1995 (Parlamentul Germaniei acoperit), minorități, artiști acrobați, petreceri, studenți la cursuri, campanii electorale, funeraliile lui Heiner Muller, o vizită papală și vizite ale unor înalți demnitari, proteste și peisaje – o gamă extraordinară de locuri și situații, o călătorie în sine prin acele decenii.
În România, ea a fotografiat în anii 70 și 90 – oameni, străzi, petreceri câmpenești, mănăstiri, procesiuni, magazine cu rafturi goale. Toate acestea, la București, Iași și în zona Dunării.
Expoziția ei, al cărei curator este profesorul Matthias Flügge, este completată de un video în care explică metodele folosite, vorbește despre imagini și despre întâlnirile avute.
Marcel Iancu – arhitectură, pictură, construism
Sectorul dedicat lui Marcel Iancu (1895, București – 1984 Ein Hod, Israel) cuprinde picturi, portrete realizate de el unor importanți scriitori, împrumutate de Muzeul Național al Literaturii Române, portrete în tuș și serigrafii, acuarele, tapiserii din colecții private și de la muzeul din Ein Hod.
Lucrarea lui estimată la cel mai mare preț, intitulată „Portret de barbat (autoportret)”, este un ulei pe pânză lipită pe carton, 1930 – 1935, din colecția MNAR.
Marcel Iancu a fost un artist-fenomen al secolului XX, nu doar pentru România. Personalitate complexă, artist cu vocație multiplă, pictor, arhitect, grafician și eseist, Iancu a fost în centrul celei mai importante mișcări de avangardă și a avut legătură cu toți marii artiști revoluționari ai vremii.
Sunt prezentate machete, fotografii și numeroase explicații ale creației lui. Ștrandul Kiseleff, finalizat de el în 1929, are un balcon propriu la Art Safari, cu șezlonguri și o poveste foto și video, în timp ce mișcarea Dada este marcată printr-o instalație video. Curatoarea expoziției este Raya Zommer-Tal.
Irina Dragomir – artist liber ce pictează în culori tari
Expoziția Irinei Dragomir cuprinde aproximativ 70 de lucrări ce au ca numitor comun culorile tari, figurile simetrice și posturi din viața cotidiană. Instalații și lucrări în acril pe pânză.
E un artist liber, după cum afirma curatorul Alexandru Rădvan, care i-a fost și profesor, iar mesajul central al acestei expoziții este acela că presiunea realității poate fi depășită de visare și de imaginație.
Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate de pe tickets.artsafari.ro/e, dar și la fața locului.
Credit foto: curatorial.ro