Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  REPORTAJ – „Dacia. Ultima frontieră a romanității” sau evoluția unui important popor al antichității
mnir, expozitie dacia, coif, curatorial.ro

REPORTAJ – „Dacia. Ultima frontieră a romanității” sau evoluția unui important popor al antichității

Expoziția „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, care aduce laolaltă sute de artefacte ce acoperă 1.400 de ani de existență pe teritoriul de astăzi al țării noastre, a fost vernisată pe 27 octombrie, la Muzeul Național de Istorie a României.

Este cel mai probabil ultima mare expoziție a MNIR în sediul actual, înainte de începerea lucrărilor de refacere a muzeului, iar după București, ea va ajunge – într-o formă ușor modificată – la Roma.

mnir, expozitie dacia, curatorial.ro

Dacii, un subiect periculos în România de astăzi

Expoziția a fost pregătită mai mulți ani, a punctat la vernisaj dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al muzeului. Procesul acesta a început în 2017, iar în urmă cu un an a avut loc o etapă deosebită la Muzeul Național de Arheologie din Madrid.

„Ne-am gândit să oferim publicului din România o versiune mai amplă a cea ce a fost la Madrid”, a subliniat el.

Dacii, care nu au fost încă pe deplin descifrați de istorici, reprezintă în prezent și un subiect periculos în România, din cauza disputelor la nivel socio-politic. „Dacii nu aparțin unui partid politic, ci reprezintă un popor important al antichității”, a susținut Oberländer-Târnoveanu. Iar în sprijinul afirmației lui stau, între altele, coiful de aur de la Coțofenești și tezaurele care sunt expuse la MNIR.

mnir, expozitie dacia, bratari, curatorial.ro

Prima colaborare importantă cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău

În total, 45 de instituții din România și Moldova participă la expoziția care va fi deschisă până în luna martie a anului viitor.

Ea are la bază conceptul expozițional materializat în proiectul de succes „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, realizat în anul 2021 la Muzeul Național de Arheologie din Madrid.

mnir, expo dacia, curatorial.ro

Este cea mai mare expoziție sintetică din ultimii 25 de ani dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane și a celor ale primilor migratori în acest spațiu.

În plus, este prima dată când Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău se alătură unui proiect al MNIR și participă la o expoziție care are legătură cu trecutul comun al celor două țări.

Vizitatorul va înțelege multe despre Europa veche și nouă, despre transformările ce au avut loc și despre cât de legați erau geții și dacii de lumea din jurul lor.

mnir, expozitie dacia ultima frontiera, curatorial.ro

MNIR, redeschis în decurs de cinci ani

„Probabil, aceasta este ultima mare expoziție în sediu, pentru că suntem în proces de lansare a refacerii MNIR (…) Lucrările de consolidare vor permite crearea a unui muzeu național demn de vremurile în care trăim”, a mai spus directorul.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a confirmat la vernisaj semnarea acordului de împrumut care va permite finanţarea refacerii și și-a exprimat speranța ca, în cinci ani, ele să fie finalizate și muzeul redeschis.

La eveniment a participat și Andrés Carretero Pérez, directorul general al Muzeului Național de Arheologie din Madrid, care a fost decorat de Klaus Iohannis, prin consilierul prezidențial Sergiu Nistor, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria F, pentru promovarea Culturii.

Credit foto: curatorial.ro