Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  REPORTAJ Foto – M. H. Maxy, de la avangardă la socialism
mh maxy, mnar, curatorial.ro

REPORTAJ Foto – M. H. Maxy, de la avangardă la socialism

Cea mai nouă expoziție din București se află la Muzeul Național de Artă al României și este o privire amplă asupra unuia dintre reprezentanții avangardei românești, care a fost și primul director al celui mai important muzeul de artă din România comunistă.

Max Hermann Maxy (1895 – 1971) este figura centrală a expoziției vernisate pe 28 decembrie la parterul Galeriei Naționale.

anii 20, mh maxy, mnar, curatorial.ro

Opere din anii 20, MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

Două săli mari, „secționate” pe decade de creație și activitate, sunt dedicate „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”, care va fi deschisă până pe 30 aprilie 2023 și va include activități educative și conferințe susținute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac și Călin Stegerean, curator și director al MNAR.

portret de femeie, mh maxy, mnar, curatorial.ro

Portret de femeie, MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

Începând cu 1916 – cu „Portret de femeie (d-na Schechter)”, ulei pe pânză, expoziția cuprinde segmente dedicate anilor 1920, 1930, anilor de restriște – 1940, artei aplicate, scenografiei, dar și revistei Integral, realizată de Maxy.

mh maxy, mnar 4, curatorial.ro

Scenografie, MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

mh maxy, mnar 2, curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

În plus, sunt expuse și ediții ale mai multor publicații pentru care Maxy a realizat grafica și fragmente din Arhiva Națională de Film.

mh maxy, mnar 3, curatorial.ro

Publicații la care a colaborat MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

Cea de-a doua încăpere găzduiește lucrări de mari dimensiuni din perioada de început a socialismului românesc. Aici se află portrete V. I. Lenin, Zaharia Stancu și Geo Bogza, precum și scene cu muncitori în diverse uzine și fabrici, brutării și lucrând la căi ferate.

socialism, mh maxy, mnar, curatorial.ro

Socialism, MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

Studii pentru lucrări, creații în ulei, tuș, guașă, cărbune, acuarelă pe hartie, tehnica mixtă – pe carton, metal și lemn sunt expuse alături de documente și afișe din timpul directoratului lui la muzeul de artă.

mh maxy, mnar 5, curatorial.ro

Tehnică mixtă, proiecte MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

„Era un om de cultură care vorbea și se exprima în numele culturii din România, evident fără să se rupă de rădăcinile lui evreiești, și cred că ceea ce a făcut el pentru cultura română este extraordinar și chiar și lucrurile pe care le-a produs în perioada comunistă sunt semne ale unei deschideri pe care el le-a transmis”, a spus Călin Stegerean la vernisaj.

afise muzeu, mh maxy, mnar, curatorial.ro

Afișe pentru expoziții ale muzeului condus de MH Maxy, Credit foto: curatorial.ro

Este evident că, pentru a înțelege operele expuse – 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică și proiecte – este nevoie ca privitorul să știe contextul socio-politic. Astfel că fiecare segment al expoziției vine și cu scurte texte explicative.

anf, mh maxy, mnar, curatorial.ro

Credit foto: curatorial.ro

Max Herman Maxy a fost una dintre figurile marcante ale artei secolului XX din România, viața sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin până în anul 1947 și cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an și până la moartea sa în 1971.

A fost unul dintre liderii mișcării artistice de avangardă din perioada interbelică, directorul care a condus înființarea și funcționarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă (actualul MNAR).