Șase ateliere de artiști din Piața Amzei, deschise publicului pentru prima dată – FOTO
Nicolae Comănescu, Roman Tolici sau Elena și Marcel Scutaru se află printre artiștii care își deschid atelierele în cadrul unui circuit UAP în Piața Amzei.
În total, șase ateliere își deschid porțile pe 2 și 3 octombrie, în cadrul proiectului „La pas prin atelierele UAP din Piața Amzei”, o inițiativă a Asociației Nucleu 0000, care vizează familiarizarea publicului larg cu spațiile de creație din centrul Bucureștiului.
În perioada 22-23 octombrie, alți artiști își vor așteapta vizitatorii în atelierele lor din strada Șelari 13.
Programul este deschis prin două vernisaje, care vor avea loc pe 30 septembrie, de la ora 19.00, în clădirea de ateliere UAP din Strada Biserica Amzei 7-9 și la Atelier 35.
Centre de creație
Clădirile Uniunii Artiștilor Plastici din România adăpostesc zeci de ateliere, folosite ca centre de creație de artiști de diverse vârste. Unii faimoși, alții la început de drum. Ascunse în clădiri de patrimoniu, cel mai adesea în zone istorice ale orașului, atelierele sunt rareori accesibile publicului larg și, cel mai adesea, rămân închise chiar și pentru specialiști sau pentru comunitatea artistică.
Atelierele artiștilor Beniamin Popescu, Elena și Marcel Scutaru, Roman Tolici, Nicolae Comănescu, Mihai Coltofean și Flavia Lupu se deschid publicului larg pentru prima oară.
„Am pictat în mansarde cu pisici pe Batiștei. Aveam o mansardă cât un Duster, deschideai ușa din pat, Tanti Paulina – care avea 35 de pisici – mi-a spus că am talent. Am pictat într-un subsol cu pisici pe Știrbey, am pictat pe Căderea Bastiliei, pen’că un prieten avea cheia de la atelierul lui X și-mi descuia noaptea să lucrez acolo. Am folosit Turnul Măcelarilor din Târgu Mureș, Green Hours, Sala Dalles, am spart ușa unei săli de meditații din căminul facultății și am lucrat acolo încuiați pe dinăuntru, evident mai mult noaptea, am închiriat un spațiu comun pe Vespasian, Gara de Nord, deasupra unui atelier de copt și împachetat semințe cu sare de floarea soarelui, mirosea de leșinai de dimineață până seara”, spune Nicolae Comănescu.
„Atelierul în care lucrăm în prezent conține două lumi imaginare care, datorită vecinătății, se amestecă uneori până rezultă producții comune, ca mai apoi să se separe și să se reformuleze continuu pentru fiecare în parte”, spune Marcel Scutaru.
Pe lângă funcția sa educativă, inițiativa „La pas prin atelierele UAP din Piața Amzei” încearcă să aducă în discuție publică, dar mai ales în mediile direct interesate, problema lipsei atelierelor de creație în România.
Program complet pentru Noaptea Albă a Galeriilor
30 septembrie, ora 19.00 – 23.00: expoziție pop-up Inter-Exterior în clădirea de ateliere UAP din Strada Biserica Amzei 7-9, Sector 1. Cinci artiști (Claudiu Cobilanschi, Sergiu Doroftei, Alina Marinescu, Ioana Nicoară, Ionuț Zevideanu) au fost invitați să realizeze o serie de intervenții artistice pe holurile și la subsolul clădirii. Expoziția va fi deschisă și pe 2 și 3 octombrie.
2-3 octombrie: atelierele artiștilor Beniamin Popescu, Elena și Marcel Scutaru, Roman Tolici, Nicolae Comănescu, Mihai Coltofean, Flavia Lupu, vor fi deschise, între orele 12-18, în Str Biserica Amzei 7-9.
Beniamin Popescu: sâmbătă și duminică, 2-3 octombrie, între orele 12.00-18.00
Roman Tolici: sâmbătă, 2 octombrie, între orele 14.00-17.00
Nicolae Comănescu: duminică, 3 octombrie, între orele: 14.00-18.00
Elena și Marcel Scutaru: duminică, 3 octombrie, între orele 13.00-15.00
Flavia Lupu: duminică, 3 octombrie, între orele 15.00-17.00
Mihai Coltofean: duminică, 3 octombrie, între orele 15.00-18.00
30 septembrie, ora: 19.00 – 23.00. Vernisajul Expoziției Nucleu 0010. Întâlniri inoportune la Atelier 35, unde 4 artiști fără atelier (Roberta Curcă, Alexandra Ivanciu, Diana Miron, Marina Oprea) au fost invitați să converseze, să se inspire și să lucreze cu 4 artiști care dețin ateliere repartizate de Uniunea Artiștilor Plastici (Nicolae Comănescu, Anca Mureșan, Beniamin Popescu, Elena Scutaru). Expoziția va fi deschisă pe 30 septembrie, de la ora 19.00 la 23.00, și își așteaptă publicul până pe 21 octombrie 2022.