Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Sotheby’s scoate la vânzare pentru prima dată o pictură de Van Gogh la Hong Kong

Sotheby’s scoate la vânzare pentru prima dată o pictură de Van Gogh la Hong Kong

O luxuriantă natură moartă cu gladiole de Vincent van Gogh ar putea fi vândută la Hong Kong cu peste 10 milioane de dolari, scrie The Art Newspaper.

Pentru prima dată o pictură de Van Gogh este scoasă la licitaţie de Sotheby’s la Hong Kong.

Principalii cumpărători de opere ale lui Van Gogh se află acum în China, Hong Kong şi Coreea.

Lucrarea “Still life: Vase with Gladioli/ Nature Morte: Vase aux Glaïeuls”(august-septembrie 1886) este oferită de Sotheby’s, la Hong Kong, pe 9 octombrie. Estimarea lucrării a fost stabilită între 70 şi 100 de milioane de HK (9-12,8 milioane de dolari).

În tablou, gladiolele roșu aprins se înalţă deasupra vasului mic care stă pe o masă neagră ce se confundă cu fundalul. De obicei, înfloresc în august și septembrie în nordul Franței, iar “Still life: Vase with Gladioli” este un bun exemplu pentru stilul artistului din acea perioadă, la puţine luni după sosirea lui la Paris, în februarie 1886. Faptul că este semnat poate reprezenta că pictorul i-a oferit tabloul unui prieten artist.

Fratele lui Van Gogh, Theo, i-a spus mamei lor în iulie: “Pictează în special flori – cu scopul de a pune mai multă culoare în următoarele tablouri… Şi are cunoștințe care îi oferă o grămadă de flori în fiecare săptămână”.

Vincent van Gogh îi scria prietenului său Horace Livens, în septembrie/ octombrie 1886: „Am făcut o serie de studii de culoare pictând simple flori… Încerc să redau culoarea intensă şi nu o armonie gri”.

Tot în această perioadă a creat alte lucrări cu gladiole, inclusiv “Vase with Gladioli and Chinese Asters” (august-septembrie 1886), aflate în prezent în colecţia Muzeului “Van Gogh”.

Această compoziţie originală a fost realizată probabil cu un an înainte, septembrie 1885, când Van Gogh trăia în satul părinţilor Nuenen, în sudul Olandei.

Era mereu strâmtorat şi probabil a refolosit pur şi simplu pânza după sosirea la Paris. În catalogul Sotheby’s se sugerează că a pictat în exces lucrarea anterioară pentru că „și-a simțit creaţia într-o direcție nouă și incitantă”.

Primul proprietar identificat al lucrării “Still life: Vase with Gladioli” a fost criticul şi susţinătorul impresionismului, Théodore Duret, care a deţinut-o până în 1912. Până în 1928 s-a aflat la Alden Brooks, un scriitor american care locuia la Paris şi care a devenit cunoscut mai ales pentru faptul că a susținut că Shakespeare nu a fost dramaturgul pieselor care i-au fost atribuite.

În ultimii 40 de ani, “Still life: Vase with Gladioli” a fost scos la licitație la Sotheby’s de cinci ori. Este o oportunitate neobişnuită de a observa cum au evoluat preţurile.

În 1983, natura moartă a fost vândută pentru 150.000 de dolari, unui colecţionar din Florida, Elwin Litchfield Phillips Jr. Când moştenitorii său au vândut tabloul în 1999, a ajuns la 1.762.000, un preţ mai mare de aproape 12 ori. Doi ani mai târziu, a fost iarăşi scos la vânzare, estimat între 1,2 şi 1,6 milioane de dolari, mult mai puţin faţă de vânzarea anterioară, dar nu a fost adjudecat.

În noiembrie 2016, proprietarul american a vândut lucrarea cu succes pentru un preţ de 5.862.500 de dolari. În sesiunea de la Hong Kong, din 9 octombrie, estimarea stabilită între 9 şi 12,8 milioane de dolari este dublă faţă de cât a obţinut pânza acum cinci ani. Această creștere se datorează parțial faptului că cererea în Orientul Îndepărtat crește prețurile pentru lucrările Van Gogh.

O altă natură moartă de Van Gogh, “Poppies and Daisies” (iunie 1890), a fost vândută la Sotheby’s în 2014 pentru aproape 62 de milioane de dolari. Această lucrare a fost pictată în Auvers-sur-Oise, cu o lună înainte de moartea artistului. Cumpărătorul a fost miliardarul Wang Zhongjun, proprietarul unei companii de divertisment din Beijing, şi el artist amator.