Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Trei artiști clujeni expun la Galeria Macadam din Paris
sbarciu devoreurs

Trei artiști clujeni expun la Galeria Macadam din Paris

Artiștii clujeni Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera și Alexandra Mureșan expun lucrări de pictură, desen, sticlă și instalații hibride la Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris, în perioada 19 octombrie – 2 decembrie.

Expoziția „Devoratori de lumină” a celor trei artiști este curatoriată de Georgeta-Olimpia Bera și Aurel Codoban.

Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera și Alexandra Mureșan au realizat lucrările special pentru această expoziție.

„Aflat la confluența dintre mediile de expresie plastică și aplicată, proiectul expozițional se concretizează în reprezentări bi- și tri-dimensionale de pictură, desen, sticlă și instalații hibride. Conlucrarea dintre cei trei artiști lansează diferite ipostaze ale vizibilului, printr-o aparentă confruntare a unor universuri posibile”, spune într-un comunicat Georgeta-Olimpia Bera, curator, artist, prorector responsabil cu asigurarea calității la Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca.

Cine este Ioan Sbârciu

Ioan Sbârciu este pictor, profesor universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu o activitate expoziţională remarcabilă în prestigioase galerii şi muzee din ţară şi străinătate. Activitatea didactică și stilul său distinctiv de pictură au acționat ca un puternic stimulent și punct de referință pentru mai multe generații de tineri artiști români, printre care studenții săi Adrian Ghenie, Victor Man, Șerban Savu, Marius Bercea și Alin Bozbiciu.

De-a lungul carierei artistice de o jumătate de secol, Ioan Sbârciu a expus în compania unor personalităţi importante ale scenei artei contemporane internaţionale precum Markus Lüpertz E. Cucchi, A. Boetti, A. Rainer, H. Nitsch, E. Scanavino, AR Penck, B. Munari, E. Vedova şi César. Printre temele sale se numără „Pădurea de cenușă” și „Soarele negru la Roșia Montană” dedicate pădurii transilvănene, „Răpirea Europei”, „Don Quijote”, „Labirintul”, „Corpus”.

Lucrările lui se regăsesc în colecții de stat și private din România, Germania, Franța, Elveția, Olanda, Belgia, Grecia, Italia, Spania, Ungaria, Polonia, Japonia, Canada, Argentina și SUA.

Cine este Georgeta-Olimpia Bera

Georgeta-Olimpia Bera este artist vizual și curator de artă stabilit în Cluj-Napoca, unde e lector universitar doctor la Universitatea de Artă și Design, specializarea Pictură. Absolventă a aceleiași universități, are competențe în pictură, desen, tehnici de gravură, ilustrație și instalație multimedia.

A participat la rezidențe de artă la Essaouira Contemporary Art Centre (Maroc), Visual Kontakt Ulm (Germania), Cessapalombo (Italia) și Ushant Island (Franța). A expus în muzee și galerii de artă din România și din străinătate: Museo Valtellinese di Storia e Arte (Sondrio); RIVAA Gallery (New York); Ex-Upim (Macerata); Visual Kontakt (Cluj, Oradea, Ulm); 54 Arte Contemporanea, (Molfetta), Neon Gallery (Wrocław) și altele.

Proiectele sale curatoriale s-au concretizat în expoziții la Visual Kontakt (Cluj, Oradea, Ulm) și IAGA Contemporary Art (Cluj), Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, RIVAA Gallery (New York, 2017), Fondazione Filiberto e Bianca Menna (Roma, 2017), Sala dei Templari (Molfetta). Printre artiștii colaboratori se nunără: Ioan Sbârciu (România), Hermann Nitsch (Austria), Silvia Inselvini (Italia), Bronwin Lace & Marcus Neustetter (Africa de Sud), Kurt von Bley și Miron Zownir (Germania).

Cine este Alexandra Mureșan

Alexandra Mureșan este artist vizual independent și lector universitar doctor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Lucrează cu sticla de mai bine de 11 ani, acumulând experiență în acest domeniu pe parcursul studiilor de licență, master și doctorat în cadrul aceleiași universități. În 2013, a primit Jutta Cuny Franz Memorial Award pentru tineri sticlari, în Düsseldorf (Germania).

Creațiile ei au fost și sunt vizibile în diverse expoziții atât în țară cât și peste hotare. Studiile în domeniul filosofiei, anterioare incursiunii în arta sticlei, finalizate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au avut de asemenea un impact puternic asupra dezvoltării gândirii ei creative.

Foto: Lucrarea „Devoreus”, de Ioan Sbârciu / icr.ro