Trei serii de picturi ale artistei Dana Constantin, la Muzeul de Artă Craiova
Expoziția „Și totuși pictură”, o secvență retrospectivă de 12 ani din activitatea artistei Dana Constantin, va fi vernisată la Muzeul de Artă Craiova pe 20 aprilie, de la ora 18:00.
Curatorul expoziției este prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu.
Lucrările Danei Constantin formează serii distincte de compoziții picturale, confirmând că unicitatea operei face loc ansamblului. În ciclul „Monocromii”, început în 2011, dezordinea formelor naturale a fost treptat supusă unei operații de epurare și concentrare asupra mijloacelor fundamentale ale picturii – punctul, linia, culoarea (sau, mai exact, suprafața acoperită de culori).
Ciclul „12 Iulie”, început în 2013, indică nu doar data nașterii artistei și – implicit – aluzii numerologice, ci mai ales o discretă autodefinire identitară, într-o experiență picturală distinctă, intim legată de seria „Monocromiilor”, cu care împărtășește aceeași structură și compoziție, marcate de o linearitate specifică, de la una la patru linii continue sau întrerupte, definind ritmul imaginii pictate.
Titlul generic „FLOTEs” (inspirat de conceptul FLOTEs – Fundamental Laws of Temporal Evolution – datorat lui Tim Maudlin, filosof al științei și reformulat/ transformat în: Forme/ Lumină/ Opacitate/ Transparențe/ Expresie) introduce o nouă etapă în activitatea artistică a Danei Constantin, inaugurată în 2016, dezvăluind un dialog inedit între linie și culoare, în care linia pare să fie, așa cum mărturisește artista, „vioara întâi”, trasând direcțiile compoziționale și suprimând, oarecum, superioritatea culorii.
Expoziția Danei Constatin poate fi vizitată în sălile de la parterul Palatului Jean Mihail din Craiova până pe 08 iunie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 17:00. În prima zi de miercuri a fiecărei luni intrarea este gratuită.
Scurtă biografie Dana Constantin
Dana Constantin a absolvit Institutul de Arte Plastice, Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” Cluj-Napoca, specializarea Pictură, promoţia 1988. Are o bogată activitate expozițională fiind în același timp profesor universitar doctor la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
A expus, între altele, la Muzeul Național de Artă Timișoara, la Galeria Calpe din Timișoara, la Muzeul de Istorie „Al. Ștefulescu” din Târgu Jiu, la Galeria Galateca din București, Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, la Five Plus Art Gallery din Viena, la Bienala internatională de Artă Contemporană „Art Encounters”, la Bienala Internaţională de Pictură – Muzeul de Artă Contemporană, Chişinău, la Centrul Cultural Român din Budapesta, și la Centrul Cultural Român din Paris.
Activitatea ei artistică a fost apreciată cu diverse distincții, între care: 2015 – Premiul pentru Excelență la Salonul Național de Pictură, ed.III, Uniunea Aristilor Plastici din România; 2011- Premiul „Primus inter pares”, Salonului Anual al Artelor Vizuale, Uniunea Artiștilor Plastici din Timisoara; 2011 – Diploma Distincția Culturală pentru întreaga activitate, Academia Română Filiala Timișoara; 2009 – Premiul Special al Uniunii Artiștilor Plastici din Bistriţa Năsăud, la Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; 1995 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Romania, Specializarea Pictură, Secțiunea Tineret.