Ultimul tablou al lui Caravaggio, expus la Londra
Ultimul tablou al lui Caravaggio, „Martiriul Sfintei Ursula / The Martyrdom of Saint Ursula” (1610), va fi expus primăvara aceasta la National Gallery din Londra. Uleiul pe pânză nu a mai fost văzut public în Marea Britanie de aproximativ 20 de ani.
Cu ocazia expoziției „The Last Caravaggio” (18 aprilie – 21 iulie 2024), lucrarea „The Martyrdom of St Ursula”, împrumutată din colecția Intesa Sanpaolo (Gallerie d’Italia – Napoli), va fi expusă alături de o altă lucrare târzie a artistului italian din colecția National Gallery, „Salome Receives the Head of John the Baptist”, pictată în jurul anului 1610.
„Martiriul Sfintei Ursula”, care a fost atribuit din nou lui Caravaggio abia în 1980, în urma descoperirii unei scrisori de arhivă care descria comanda sa, reprezintă o ocazie rară de a explora ultima perioadă a vieții lui Caravaggio.
Această scrisoare provine din Arhiva de Stat din Napoli, este inclusă în expoziție și prezentată pentru prima dată în Marea Britanie. Ea a fost trimisă de la Napoli, unde a fost pictat tabloul, la Genova, unde locuia sponsorul artistului, Marcantonio Doria, și înregistrează etapele finale ale execuției comenzii.
„Martiriul Sfintei Ursula”, care include un autoportret al lui Caravaggio privind peste umărul sfintei, a fost pictat în ultimele luni de viață ale artistului. Trimisă de la Napoli la 27 mai, pictura finalizată a ajuns la Genova la 18 iunie 1610. Câteva săptămâni mai târziu, în iulie 1610, Caravaggio însuși a plecat din Napoli, sperând să se întoarcă la Roma, unde credea că va fi iertat pentru crima comisă în 1606, care l-a determinat să fugă în sud. A murit la Porto Ercole la 18 iulie 1610, fără să ajungă la destinație.
Salomeea primește capul lui Ioan Botezătorul
Tabloul „Salome Receives the Head of John the Baptist” de la National Gallery a fost de asemenea pictat spre sfârșitul vieții lui Caravaggio. Povestea morții lui Ioan Botezătorul este relatată în Evanghelia după Marcu. Ioan îl criticase pe regele Irod pentru că se căsătorise cu soția fratelui său decedat, Irodiada, iar aceasta a căutat să se răzbune. La sărbătoarea de ziua lui Irod, Salomeea, fiica Irodiadei, l-a încântat atât de mult pe rege prin dansul ei, încât acesta i-a promis tot ce își dorea. Încurajată de mama ei, ea a cerut capul Botezătorului, iar regele l-a executat pe Ioan.
Caravaggio a redus din nou povestea la esență, concentrându-se asupra tragediei umane și transmițând puterea emoțională a scenei printr-o paletă mai atenuată, un clar-obscur pronunțat și gesturi coregrafice dramatice.
Expoziția de la Londra va reprezenta o ocazie de a explora picturile târzii ale lui Caravaggio, reprezentarea violenței în opera sa și de a reflecta asupra violenței din zilele noastre, spun specialiștii muzeului. Acest proiect va face lumină asupra figurii Sfintei Ursula, permițând vizitatorilor să îi afle povestea în detaliu. Vor fi examinate și reprezentările violenței masculine în picturile lui Caravaggio.
Credit foto: National Gallery London