Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un tablou Picasso care ar valora 200 de milioane de dolari, subiectul unui proces intentat Muzeului Guggenheim NY
facade,of,the,guggenheim,museum,in,new,york,city

Un tablou Picasso care ar valora 200 de milioane de dolari, subiectul unui proces intentat Muzeului Guggenheim NY

Moștenitorii unui colecționar evreu german persecutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au inițiat o acțiune în justiție pentru a recupera dreptul de proprietate asupra unui tablou de Pablo Picasso care se află acum în colecția Muzeului Guggenheim din New York.

Descendenții cred că tabloul valorează până la 200 de milioane de dolari.

Potrivit documentelor depuse săptămâna trecută împotriva muzeului la un tribunal din Manhattan, rudele proprietarilor inițiali, Karl Adler și Rosi Jacobi, și un grup de organizații non-profit evreiești au solicitat returnarea tabloului „Femeia care calcă/ Woman Ironing/ La repasseuse”, pictat de Picasso în 1904.

Tabloul, realizat în timpul primei perioade albastre a lui Picasso, prezintă o femeie fragilă ce stă aplecată în timp ce calcă. Potrivit unei note publicate pe site-ul muzeului, este o „imagine chintesențială a muncii și a oboselii” pe care Picasso a realizat-o la începutul anilor 20.

la repasseuse, picasso, guggenheim

La repasseuse, Credit foto: Muzeul Guggenheim

Tabloul, achiziționat de Adler în 1916

În documentele din instanță, Thomas Bennigson, descendent al lui Adler, stabilit pe Coasta de Vest, susține că cei doi soți și-au vândut colecția în timp ce au suferit pierderi financiare, când se pregăteau să fugă de persecuția nazistă din Germania, în 1938. Benningson susține că rudele sale au fost forțate să renunțe la Picasso „cu mult sub valoarea sa reală”. Benningson spune că Adler nu s-ar fi despărțit altfel de piesă la momentul în care a făcut-o „dacă nu ar fi fost persecuția nazistă”.

Adler, care a fost un colecționar de artă activ la începutul secolului XX, a fost președintele fabricii de piele cu sediul în Germania care îi poartă numele.

Adler a achiziționat tabloul lui Picasso de la un comerciant din München, Heinrich Thannhauser, în 1916, pentru ca în octombrie 1938 să îl vândă înapoi fiului comerciantului, Justin Thannhauser. În proces e susținut că Adler a vândut tabloul cu scopul de a strânge bani pentru a finanța vize pe termen scurt, pentru a fugi din Germania. Cuplul a aterizat în cele din urmă în Argentina, în 1940.

Guggenheim, în „posesie abuzivă” a lucrării

Este declarat și că, începând din 1939, dealerul a împrumutat în mod repetat lucrarea unor muzee și sunt citate valori de asigurare cuprinse între 20.000 și 25.000 de dolari. Reclamanții afirmă că acest preț a fost mult crescut față de cei 1.385 de dolari pe care i-a primit de la Adler. La zeci de ani după război, Thannhauser a dăruit postum lucrarea muzeului, în 1978.

În proces este susținut că Muzeul Guggenheim se află în „posesie abuzivă” a lucrării. Moștenitorii au depus pentru prima dată o cerere de recuperare a tabloului în iunie 2021.

Muzeul susține că vânzarea tabloului de către Adler lui Thannhauser a fost „o tranzacție corectă între părți cu o relație de lungă durată și continuă”.

Nu este prima dată când instituția newyorkeză are de-a face cu un proces ce are legătură cu Thannhauser. În 2009, muzeul a ajuns la o înțelegere cu moștenitorii unei alte familii de colecționari persecutați în legătură cu tabloul „Le moulin de la galette” al lui Picasso. Familia susținea că Thannhauser l-a achiziționat ca „produs al unei constrângeri economice”.