Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Val de critici la adresa muzeului elvețian care vinde trei picturi Cézanne din colecția sa
cezanne, fruits et pot de gingembre, christies

Val de critici la adresa muzeului elvețian care vinde trei picturi Cézanne din colecția sa

Muzeul Langmatt din Baden a stârnit un val de proteste prin intenția sa de a vinde trei tablouri de Paul Cézanne. Lucrările se numără printre cele mai valoroase piese din mica sa colecție și vor fi vândute la Christie’s New York pe 9 noiembrie.

Muzeul găzduiește colecția de artă impresionistă a lui Sidney și Jenny Brown – aproximativ 50 de lucrări în total – într-o vilă proiectată pentru ei, unde familia a locuit timp de două generații. Colecția și casa au fost lăsate moștenire orașului Baden în 1987. Soții Brown și-au câștigat averea în domeniul ingineriei și au fondat Brown, Boveri & Cie, care s-a transformat în corporația multinațională cunoscută astăzi sub numele de ABB.

Reprezentanții municipalității și Fundația Langmatt au declarat că trebuie să strângă 40 de milioane de franci elvețieni (44,4 milioane de dolari) pentru a menține muzeul în funcțiune, iar fundația intenționează să folosească veniturile obținute din vânzările de artă pentru a crea un fond de dotare care să asigure viitorul muzeului.

„Revoltător”, „un exemplu periculos”, „o viziune limitată”

Criticii spun că tablourile oferite la Christie’s 20th Century Evening Sale din 9 noiembrie se numără printre bijuteriile colecției, în special „Fruits et pot de gingembre” (circa 1890-1893) al lui Cézanne.

„Este revoltător”, e de părere Tobia Bezzola, președintele filialei elvețiene a Consiliului Internațional al Muzeelor (Icom). „Pentru Icom, acest lucru este un nu absolut. Am scris o scrisoare oficială către fundație. Ei vând elemente esențiale ale colecției pentru a finanța viitoarele costuri de funcționare”, citează The Artnewspaper.

Bezzola avertizează și că această vânzare ar putea constitui„”un exemplu extrem de periculos” pentru alte muzee. „Orașele și cantoanele din Elveția sunt foarte des tentate să propună vânzarea de opere de artă pentru a acoperi costurile de funcționare a muzeelor. Este o viziune foarte limitată”.

Liniile directoare ale Icom privind decesionarea obiectelor din colecțiile muzeelor stipulează că „în niciun caz valoarea monetară potențială a unui obiect nu ar trebui să fie luată în considerare ca parte a motivului pentru a determina dacă se decesionează sau nu”.

Format de vânzare unic. „O măsură de urgență”

Christie’s descrie formatul de vânzare ca fiind „unic”, în sensul că, dacă primul lot, „Fruits et pot de gingembre”, va atinge suma țintă de aproximativ 44,4 milioane de dolari, atunci celelalte două tablouri vor fi retrase din licitație. Natura moartă este estimat să ajungă la o sumă cuprinsă între 35 și 55 de milioane de dolari.

Celelalte două lucrări Paul Cézanne scoase la vânzare sunt „Quatre pommes et un couteau” (1885) și „La mer à L’Estaque” (1878-1879).

Markus Stegmann, directorul Muzeului Langmatt, recunoaște că vânzarea este „dureroasă”, dar spune că este o ultimă soluție pentru a salva muzeul, după ce eforturile alternative de a strânge fonduri pentru a menține pe linia de plutire Fundația Langmatt au eșuat. În plus, muzeul are nevoie disperată de renovare, care va fi finanțată de orașul Baden, de cantonul Aargau și de donatori individuali, iar fundația însăși va contribui cu o parte din fonduri.

„Fundația este aproape în insolvență”, spune Stegmann. „Aceasta este o măsură de urgență. Înțeleg reacțiile – îngrijorarea și temerile -, dar este vorba despre însăși existența muzeului și a colecției sale. Scopul nostru este să investim banii într-un fond care ne va asigura venitul de 1 milion de franci elvețieni pe an de care avem nevoie pentru a menține muzeul în funcțiune”.

Vânzare considerată ilegală 

Alfred Sulzer, fost președinte al consiliului de administrație al Fundației Langmatt și strănepot al cuplului Brown, este convins că vânzarea planificată încalcă statutul fundației și contravine condițiilor din testamentul donatorului.

Avocatul său a scris la începutul lunii octombrie către Christie’s, cerând companiei să informeze potențialii cumpărători despre opinia sa că vânzarea este ilegală. Sulzer spune că, dacă vânzarea va avea loc, „o va ataca până la cea mai înaltă instanță din Elveția”.

Dar Stegmann afirmă că fundația este încrezătoare că vânzarea este permisă conform regulilor sale. „Procesul de luare a acestei decizii a durat mai mulți ani”, adaugă el.