Viața și opera galeristei române Ileana Sonnabend, în focus la MNAR
Viața și opera galeristei de origine română Ileana Sonnabend sunt subiectul unei expoziții-omagiu deschisă la Muzeul Național de Artă al României în perioada 26 iunie – 22 septembrie 2024.
Curatoriată de Ilaria Bernardi, expoziția „Ileana Sonnabend și Arte Povera”, organizată în colaborare cu Ambasada Italiei în România, Institutul Italian de Cultură din București și Antonio Homem de la Sonnabend Collection Foundation, se concentrează pe relația dintre galeristă și artiștii încadrați în curentul Arte Povera pe care ea i-a susținut – Michelangelo Pistoletto, Gilberto Zorio, Mario Merz, Giovanni Anselmo, Pier Paolo Calzolari, Giulio Paolini și Jannis Kounellis.
Ca o premisă a concentrării pe curentul Arte Povera, expoziția cuprinde și un omagiu adus lui Mario Schifano, acesta fiind primul artist italian ale cărui opere au fost expuse de Ileana Sonnabend și care anticipează astfel legătura profundă dintre galeria Sonnabend și arta italiană dezvoltată începând cu a doua jumătate a anilor ‘60.
Cine a fost Ileana Sonnabend
Ileana Sonnabend s-a născut la 25 octombrie 1914, la București, într-una dintre cele mai bogate familii din înalta burghezie evreiască a orașului, familia Schapira, și a murit la 21 octombrie 2007.
Având din copilărie înclinație către artă, ea îl cunoaște la București pe cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți promotori ai artei pop americane, Leo Castelli, cu care s-a căsătorit în 1933. În preajma izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial, cei doi au plecat la New York unde au înființat o galerie de artă care a devenit în scurt timp una dintre cele mai importante în difuzarea artei americane de la jumătatea secolului XX.
Ileana Sonnabend a revenit în Europa împreună cu cel de-al doilea soț, Michael Sonnabend, întâi la Roma, apoi la Paris. Aceste experiențe marchează itinerariul care a transformat-o pe Ileana Sonnabend într-o reprezentantă de seamă a artei secolului XX, care a promovat un dialog între arta americană și cea europeană prin intermediul activității galeriei de artă pe care a deschis-o la Paris, în 1962, împreună cu cel de-al doilea soț și, ulterior, la New York.
În anii ‘60, pe lângă susținerea acordată unor artiști americani precum Jim Dine, Jasper Johns, Roy Lichtenstein, Claes Oldenburg, Robert Rauschenberg, Andy Warhol, ea a avut legături profunde și constante cu Italia, acordând o atenție deosebită curentului Arte Povera, teoretizat în 1967 de criticul Germano Celant.
Deși sediul de la Paris a rămas activ până în 1980, Ileana Sonnabend și soțul ei au deschis, în 1970, un al doilea sediu la New York. În 1970, acolo au avut loc expozițiile personale ale lui Giorgio Griffa, Mario Merz, Pier Paolo Calzolari; în 1971, cele ale lui Pier Paolo Calzolari și Mario Merz; în 1972, cele ale lui Piero Manzoni, Giulio Paolini și Jannis Kounellis.
În 1972, Ileana Sonnabend a lansat Sonnabend Press, încredințându-i conducerea lui Germano Celant. Așa au apărut și numeroasele monografii dedicate artiștilor din curentul Arte Povera.
Pe lângă alte expoziții personale ale artiștilor italieni menționați, Galeria Sonnabend i-a promovat pe unii ca Vincenzo Agnetti, în 1975, și Luigi Ontani, în 1976. Dar, dintre toți, Kounellis este cel cu care Ileana Sonnabend a avut cea mai strânsă colaborare, concretizată în alte șapte expoziții personale realizate până în anul 1987.
La sfârșitul anilor ’90, Galeria Sonnabend s-a mutat în Chelsea și a rămas activă timp de câțiva ani chiar și după moartea fondatoarei sale, în 2007.
Prima expoziție dedicată lui Sonnabend
Expoziția nu este doar prima pe care România i-o dedică galeristei Ileana Sonnabend ci și prima dedicată acesteia în lume care nu se bazează pe opere incluse în prezent în colecția sa, Sonnabend Collection.
Pentru a se deosebi de proiectele expoziționale precedente și pentru a sublinia legătura încă puternică dintre povestea de viață a Ilenei Sonnabend și Italia prin intermediul curentului Arte Povera, expoziția de la MNAR prezintă opere care încă aparțin artiștilor și moștenitorilor acestora, precum și unor muzee, fundații, colecționari privați, proprietari de galerii italieni, expuse de Ileana Sonnabend cu ocazia unor expoziții organizate în galeria sa sau pe care aceasta le-a organizat în alte spații.
Operele expuse, realizate cu preponderență în prima parte a anilor ’60 și în prima parte a anilor ’70, au devenit deja emblematice pentru istoria artei. Printre acestea, tablourile în oglindă „Doi bărbați în cămașă” (1963) și „Fata care se plimbă” (1966), de Pistoletto, „Torsiune” (1968), de Anselmo, și „Apoteoza lui Homer” (1970 – 1971), de Paolini.
Expunerea operelor este precedată de o secțiune de aprofundare cronologică, textuală și fotografică despre Ileana Sonnabend și de o altă secțiune de aprofundare, textuală și fotografică, despre relația ei cu artiștii din curentul Arte Povera.
Expoziția se încheie cu un documentar video despre galeristă și despre arta italiană, realizat cu această ocazie de 3D Produzioni și care va fi difuzat ulterior de televiziunea italiană.
