Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Natură   /  Angajamentul privind biodiversitatea ar putea ajuta oamenii să trăiască în comuniune cu natura

Angajamentul privind biodiversitatea ar putea ajuta oamenii să trăiască în comuniune cu natura

Peste 100 de ţări s-au angajat, pe 13 octombrie, să dezvolte, să adapteze, să adopte şi să implementeze un cadru post – 2020 care are ca scop recuperarea biodiversităţii până în 2030, arată news.un.org.

Iniţiativa a avut loc cu un an înaintea conferinţei mondiale privind biodiversitatea.

În acest context, guvernul Japoniei a anunţat că va mări fondul dedicat biodiversităţii cu 17 miliarde de dolari. Semnatarii acestui angajament au afirmat că vor face eforturi ca, până în 2050 să realizeze complet viziunea “existenţei în armonie cu natura” şi astfel se vor asigura că politicile post-pandemie vor contribui la folosirea în mod sustenabil a biodiversităţii şi la dezvoltarea incluzivă.

Declaraţia de la Kunming abordează şi includerea culturilor indigene, inclusiv în evaluarea progresului privind protejarea biodiversităţii.

În acest context, Uniunea Europeană s-a referit la dublarea fondului pentru biodiversitate, iar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit de “angajamentul de a aloca 30% din fondurile pentru climat pentru biodiversitate”.

Ţările trebuie să adopte cadrul convenit, privind biodiversitatea, în mai, anul viitor.