Cei mai rezistenţi copaci de pe Pământ, în pericol să dispară
Pădurile antice de chiparos chel din America de Nord sunt istorie în stare pură pentru oamenii de ştiinţă, istoria secetelor aprige şi a inundaţiilor devastatoare. Acum avertizează în legătură cu viitorul, oferind informaţii preţioase despre cum ne putem adapta în faţa schimbărilor climatice.
Verificarea chiparoşilor se realizează cu un dispozitiv special asemănător cu o şurubelniţă cu capăt subţire, fără agresarea efectivă a arborelui. Se realizează astfel o analiză ce traveresează istoria, de la Primul Război Mondial până la înfiinţarea Statelor Unite ale Americii. Însă cea mai importantă perioadă pentru chiparoşi este cea cuprinsă între anii 1900 şi 1935.
Uimitoarele păduri de chiparos
Până la finalul perioadei cuprinse între 1900 şi 1935, exploatările forestiere, drenarea zonelor umede și creșterea nivelului oceanelor au redus considerabil populațiile de chiparoși, aceștia reprezentând, în prezent, doar 10% din vechii arbori. Oamenii de ştiinţă încearcă să restaureze habitatele pierdute, să le localizeze pe cele deja existente și să le protejeze. Unele habitate au rezistat provocărilor vremii timp de peste 2000 de ani.
Un astfel de loc, trecut cu vederea, este porțiunea de-a lungul afluentului Black River, din Carolina de Nord, care adăpostește cele mai bătrâne exemplare aflate la est de Munții Stâncoși. De fapt, chiparosul chel este al cincilea cel mai bătrân arbore cu reproducere sexuală dintre speciile de arbori de pe Planetă. Unul din arborii descoperiți aici în 2017, datează din anul 605 î.e.n. și nu este singurul.
De altfel, mlaștinile cu chiparos chel reprezentau, acum 120 de ani, Amazonul Americii de Nord, acoperind aproximativ 16 milioane de hectare din zonele umede împădurite ale sudului. Acestea erau adăpost pentru ciocănitorile cu cioc de fildeș, păsările cântătoare Vermivora Bachmanii, papagali de Carolina şi variate specii acvatice, toate declarate oficial extinse.
Efectele micșorării ecosistemelor
Deși chiparosul chel este unul din cei mai rezistenți arbori de pe planetă, capabil să înfrunte cele mai dure condiții oferite de natură, pădurile de chiparos sunt acum pe moarte de-a lungul coastei de la Delaware până în Texas, rămânând în urma lor doar scheletele gri.
Agricultura și dezvoltările urbane au eliminat sute de mii de hectare de zone umede împădurite în secolul 20, iar apa sărată afectează din ce în ce mai mult aceste zone. Creșterea mareelor împinge apa sărată către ecosistemele cu apă dulce. Salinitatea crescută, adică peste două părți la mie de sare, afectează chiparoșii. Oceanul Atlantic poate depăși 35 de părți la mie, iar nivelul acestuia crește mult mai rapid, de-a lungul coastei estice, decât în orice altă parte a planetei, afectând zonele împădurite.
Rezultatul: adăposturi mai puține pentru animale și transformarea pădurilor în mlaștini. Un studiu recent, a relevat faptul că zonele din apropierea coastei Atlanticului au pierdut, între 1996 și 2016, peste 13.000 km2 din pădurile specifice zonelor umede. Aproape 700 km2 continuă să dispară anual, depășind de peste trei ori rata disparției mangrovelor, la nivel global.
Uimitoarele capacități ale chiparoşilor
Nu ar fi atins vârste atât de înaintate dacă nu ar fi fost capabili să se adapteze, iar aspectul noduros este un atuu, deoarece nu pot fi exploatați pentru cherestea. Majoritatea acestor aptitudini pot fi o sursă nepreţuită de informaţii pentru noi, mai ales într-o lume care a început să se confrunte deja cu modificări semnificative ale climei, cu temperaturi ridicate, secetă extremă şi furtuni puternice.
Studiile au evidenţiat faptul că şi chiparoşii tineri sunt capabili să înfrunte luni întregi de inundaţii, cu ape de peste 9 metri, în timp ce trunchiurile, rădăcinile şi solul mlaştinilor absorb apa şi carbonul ca un burete. Contribuie, de asemenea, la restaurarea pânzei freatice şi la filtrarea anumitor substanţe contaminante. Totodată, pădurile mature de chiparos sunt foarte eficiente în curățarea apelor, unele fiind chiar folosite pentru tratarea apelor uzate din Louisiana, de exemplu.
În 1989, uraganul Hugo a devastat Georgetown, Carolina de Sud. Furtuna de gradul 4 a adus la ţărm vânturi de peste 225 km/h, devastând aproximativ 1.7 milioane de hectare de pădure. Pinii erau culcaţi toţi la pământ, însă chiparoşii erau încă în picioare. De aceea, chiparoşii sunt perfecţi pentru proiectele de restaurare în locuri precum Lousiana, care, în trecut, a deţinut cele mai mari păduri de chiparos de pe continent.
Sursă text: National Geographic
