Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Expoziţia „Nord” a lui Leonard Alecu va fi vernisată pe 15 aprilie, la Muzeul de Artă Recentă
Nord la MARe

Expoziţia „Nord” a lui Leonard Alecu va fi vernisată pe 15 aprilie, la Muzeul de Artă Recentă

Expoziţia „Nord” a lui Leonard Alecu va fi vernisată pe 15 aprilie, la Muzeul de Artă Recentă (MARe), şi va putea fi vizitată până pe 3 mai, informează organizatorii.

Nord” transgresează frontiera dintre documentar și ficțiune, dintre stricta reprezentare fotografică și video a unei situații de fapt și transfigurarea ei prin exigența mijloacelor tehnice și prin austeritate vizuală. Reportaj la marginea înghețată a lumii, expoziţia redă, concentrat, o perspectivă aparte asupra campaniilor de înregistrare fotografică și cinematografică întreprinse de Leonard Alecu în Groenlanda și Islanda în anii 2011, 2014, 2015, 2016, 2018 şi 2019.

Înarmat cu o cameră fotografică de format mare, Ebony 8×20 inch realizată din titan și mahon anume pentru această explorare extremă și cu filme Kodak speciale, TMAX 400, Leonard Alecu a luat, lună de lună și an de an, pulsul vizual strict în alb-negru al unor locuri în care lumea așa cum o știm pare a fi pusă între paranteze, uitată, inexistentă, inimaginabilă.

Seducția albului și negrului de la Polul Nord

Personaje, istorii, narațiuni, peisaje pitorești, toate aceste date fundamentale ale fotografiei care redă viața par suspendate în preajma Polului Nord.

Oceanul întunecat și aisbergurile cristaline care-l adapă topindu-se devin, în îmbrățișarea lor finală, protagonistul impozant al acestor expediții care nu dau seamă despre schimbările climatice, despre dispariția balenelor sau despre viața grea a eschimoșilor, ci despre fascinanta putere de seducție a albului și negrului sub ger năprasnic.

Leonard Alecu aparent documentează fidel baletul grav al unor dispariții lente. În realitate însă, surprinderea acestor dispariții generează apariții fulgurante, fastuoase. Imprimarea fotografiilor în format monumental pe hârtie Hahnemühle Photo Rag 308 le aduce acestora un spor în ordinea cuprinderii și fascinației, oferind senzația unei tactilități care dejoacă asprimea documentului vizual rece și dur.

Similar, filmul scurt „Ice Breathing” (28’ 22’’), filmat pe coasta de est a Groenlandei cu o cameră de cinema Red Helium 8K cu senzor monocrom, transformă capturarea seacă a plutirii ghețarilor în oceanul ce-i înghite cu un legănat fatal într-o veritabilă dramă, potențată de coloana sonoră copleșitoare.

„Leonard Alecu e un pătimaș agent constatator al splendorii naturale în paradisul final, acolo unde natura pare că e absentă, unde verdele, roșul și galbenul fructelor și florilor nu există. (…) Leonard Alecu nu este o sirenă a schimbărilor climatice, nici vreun negaționist, chiar dacă prada favorită a acestui foto-safari în ger cumplit plutește în cimitirul ghețarilor ce-și caută un cuib de topire la marginea Groenlandei. Perfecționismul său compulsiv depășește profesionalismul distant al artistului și devine fixație, abuz, aberație: creație. Poemul rece al extazului extrem”, spune Erwin Kessler, directorul MARe.

Credit foto: Facebook/MARe