Jurnal montan – Drumeţie de toamnă prin Jepii Mici şi Jepii Mari

Trasee prin regiuni cunoscute sau mai puțin umblate din țară vor fi prezentate, cu frecvență lunară, de echipa „Oameni pe munte” şi curatorial.ro.

Seria „Jurnal montan” debutează cu un traseu popular, un „clasic”, prin Jepii Mici şi Jepii Mari. Experiența de circa 7 ore, până la diferență de nivel de aproximativ 1.400 de metri, este relatată la cald, cu sfaturi și anecdote.

Prima drumeţie pe munţi

Au trecut câţiva ani de la prima tură neoficială pe munte. Neoficială, pentru că pe vremea aceea încă nu ştiam, sau nu era format complet în mintea noastră acest gând, că este ceea ce ne dorim să facem pentru tot restul vieţii noastre. Acea primă tură a fost în Bucegi, urcare pe Jepii Mici şi coborâre pe Jepii Mari. O tură nerecomandată începătorilor, dar am aflat asta spre finalul traseului, când aproape că nu mai aveam picioare pe care să ne putem baza.

Între timp, dorindu-ne din ce în ce mai mult să admirăm lumea de pe cele mai înalte culmi, am decis să mergem pe munte însoţiţi de un ghid autorizat.

A fost o decizie care ne-a îmbogăţit cunoştinţele şi vieţile, mai ales pentru că în aceste ture ghidate am cunoscut oameni extraordinari alături de care, ulterior, am organizat propriile noastre ture.

Având proaspătă în minte experienţa de atunci, am decis cu echipa „Oameni pe munte” să parcurgem împreună acest traseu de o zi.

Traseu recomandat pentru iunie – octombrie

Traseul marcat cu Cruce Albastră este catalogat ca traseu dificil, este interzis iarna, fiind considerat periculos în special din cauza avalanşelor frecvente din zonă. De altfel, nu este recomandat atâta timp cât mai există zăpadă care se poate desprinde de pe versanţi.

Perioada recomandată este iunie – octombrie, deşi este posibil ca în anii mai reci zăpada să se menţină chiar şi până la mijlocul lui iunie. Trebuie să ştiţi că echipamentul este extrem de important. Aveţi nevoie de bocanci cu talpă aderentă, jachetă de ploaie impermeabilă sau poncho (atenţie! Sub poncho se poate face condens), apă, mănuşi şi căciulă (sus pe platou bate mai mereu vântul şi este mai frig decât la poale).

Chiar dacă marcajul de la începutul traseului anunţă că în 4 ore se poate ajunge sus, urcarea poate dura mai mult, în funcţie de vreme şi de condiţia fizică. Nu uitaţi să monitorizaţi întotdeauna foarte atent starea vremii înainte de a porni la drum. Este important să nu vă prindă ploaia pe traseu, mai ales când acesta este unul dificil.

Urcarea poate fi solicitantă

Cu toate acestea în gând, spre final de septembrie am intrat în inima pădurii, sau cum ne place să spunem: „în catedrala naturii”. Pe drum, ne-am întâlnit cu un grup de irlandezi, toţi foarte entuziasmaţi de natură şi de frumuseţile ţării noastre, alături de care am parcurs restul de traseu până la cabană.

„Dulcius ex asperis”, mai dulce după greutăţi, aşa poate fi descris şi sentimentul care se naște atunci când, după un urcuş susţinut prin pădure pe Valea Jepilor (Valea Caraimanului), după ce am ieșit din pădure în porţiunea de traseu mai expusă, care este asigurată pe alocuri cu lanţuri acolo unde o cere terenul, şi am ajuns la Cabana Caraiman, aflată în Şaua Mică a Caraimanului, la 2.025 de metri altitudine, perspectiva asupra oraşului Buşteni s-a desfășurat în faţa ochilor splendid încadrată de flori şi jnepeni. Dar, din păcate, la un moment dat am fost împresuraţi de ceaţă, fiind nevoiţi să reluăm traseul cu mai multă atenţie.

Vremea a fost destul de îngăduitoare cu noi, oferindu-ne pasaje de soare bun, mai puţin vânt, iar muntele ne-a oferit şi câteva capre negre pe fundalul toamnei. Aproape de cabană, simţind că nu se mai termină odată urcuşul, am mărit puţin pasul şi, împreună cu irlandezii noştri am ajuns în sfârşit sus.

Renașterea cabanei Caraiman

Am avut bucuria nespusă de a găsi cabana readusă la viaţă. Cu timiditate am păşit înăuntru, într-o lume nouă, pe care o credeam imposibilă prea curând. „Lumea e mică! Ce mai… câteva mese”, cum spunea Dinică. O colegă din grupul nostru de drumeţii a descoperit cu mirare că cea din spatele tejghelei este o fostă cunoştinţă cu care nu mai comunicase de ceva timp. Am comandat un ceai fierbinte cu rom şi am stat de vorbă despre miracolul renaşterii cabanei. Între timp, au intrat şi prietenii noştri irlandezi. Va mai dura puţin până la restaurarea completă a cabanei, însă am găsit cumva loc pentru toată lumea la o supă caldă şi poveşti. Aşa am aflat că cel care a cumpărat cabana este chiar Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut şi apreciat violonist român contemporan.

Cabana a fost construită în 1937, fiind loc de adăpost şi odihnă pentru drumeţii obosiţi, apoi a fost abandonată şi lăsată în paragină ani de-a rândul. Pentru ochii noştri era mereu o privelişte dezolantă, motiv de tristeţe profundă, mai ales pentru că nu este singura cabană din munţii noştri aflată în diferite stadii de degradare. Se doreşte, de asemenea, refacerea drumului de acces către cabană, neîntreţinut de peste 20 de ani, care ar facilita accesul către aceasta.

Muzica şi dragostea pentru munte se unesc firesc aici, la peste 2.000 de metri altitudine. Pe 16 iulie 2022, acordurile sonatelor de Paganini pentru vioară şi chitară interpretate de Alexandru Tomescu şi Dragoş Ilie, au cuprins elegant vârfurile brazilor, au mângâiat piatra golaşă a munţilor, s-au împletit cu vântul, chiar în faţa cabanei Caraiman, pentru oricine s-a aflat acolo în acel moment.

Dacă veți alege să mergeți şi până la crucea de lângă cabana Caraiman şi veți privi cu atenţie în jur, veți descoperi gingaşa şi parcă de pe altă planetă floare de colţ sau floarea reginei, nume dat în cinstea reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă.

I-am lăsat pe companionii irlandezi bine instalaţi la cabană, cu ziua deja mai luminoasă, am pornit mai departe către ultima parte a traseului nostru.

Coborârea prin Jepii Mari

După o porţiune lină pe platou, printre jnepeni, care vă va ajuta să vă recăpătaţi ritmul pierdut la poveşti în pauza de ceai fierbinte cu rom, începe coborârea pe Valea Jepilor Mari.

Este necesară atenţie în zona hotelului Piatra Arsă, pentru că foarte aproape de traseu se află o stână; unde există o stână sigur sunt şi câinii care o păzesc. Fără teamă, așteptați intervenția ciobanului, în cazul în care câinii devin agitați. Posibil ca uneori el să nu fie prin zonă, aşa că puteți încerca să apelați la căi diplomatice de comunicare sau, pur şi simplu, să faceți destul zgomot cât să îi îndepărtați.

Coborârea pe Jepii Mari începe cu o porţiune mai puţin expusă şi ceva mai îngăduitoare pentru picioare, însă e continuă şi destul de solicitantă.

După ce ați ajuns la Cantonul Jepi (Schiel), canton ce are peste 100 de ani şi care de asemenea se află în paragină, urmează să traversați firul Văii Urlătoarea Mare. După jnepeni, zmeură, tufe de merişoare, mai admirați o dată superba privelişte către Valea Prahovei şi Munţii Baiului (fotografie principală), apoi treptat începe pădurea. Cascada Urlătoarea se află la dreapta din traseu, conform indicatorului. De aici, nu mai e mult până la finalul traseului.

Detalii tehnice ale traseului

Buşteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman – Platoul Bucegilor – Jepii Mari – Buşteni

Distanţă: 13,75 km

Diferenţă de nivel: 1.395 m

Timp total estimat: 7 – 8 h